Homo erectus: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Navighează interactiv prin istoric
← Diferența anterioarăDiferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Robot: Am scos „Homo_erectus.JPG”. Fișierul a fost șters de la Commons de Ciell cu motivul: „per c:Commons:Deletion requests/Hominin photos violating FoP”.
Fără descriere a modificării
Linia 1: Linia 1:
{{italictitle}}
{{italictitle}}{{Taxobox
{{Taxobox
| color =
|nume=Homo erectus
|nume=Homo erectus
| fossil_range = {{Fossil range|2|0.1}}<small>[[Pleistocen|Pleistocen timpuriu]] – [[Pleistocen|Pleistocen târziu]]<ref name=Rizal/></small>
|fosilă_răspândire=[[Pleistocen]]
| image = Peking Man Skull (replica) presented at Paleozoological Museum of China.jpg
|imagine=Homo erectus tautavelensis.jpg
| image_caption = Replica craniului [[Homo erectus pekinensis|Omului Peking]] la Muzeul Paleozoologic din China
|imagine_text=Craniul unui ''Homo erectus''
|regnum=[[Animalia]]
|regnum=[[Animalia]]
|phylum=[[Chordata]]
|phylum=[[Chordata]]
|subphylum=[[Vertebrata]]
|classis=[[Mammalia]]
|classis=[[Mamifer|Mammalia]]
|ordo=[[Primate]]
|ordo=[[Primate]]s
|subordo=[[Haplorhini]]
|familia=[[Hominidae]]
|familia=[[Hominidae]]
|subfamilia=[[Homininae]]
|tribus=[[Hominini]]
|genus=[[Homo]]
|genus=[[Homo]]
|species=erectus
|species= '''''H. erectus'''''
|binomial = † Homo erectus
|binomial = {{extinct}} ''Homo erectus''
|autoritate_binomial = ([[Eugène Dubois|Dubois]], [[1892]])
|autoritate_binomial = ([[Eugène Dubois|Dubois]], [[1892]])
|sinonime = * ''[[Java Man|Anthropopithecus erectus]]'' <small>[[Eugène Dubois|Dubois]], 1893</small>
|sinonime =
* ''[[Java Man|Pithecanthropus erectus]]'' <small>([[Eugène Dubois|Dubois]], 1893)</small>
† ''[[Sinanthropus pekinensis]]''<br />
† ''[[Javanthropus soloensis]]''<br />
* ''[[Sinanthropus pekinensis]]''
† ''[[Meganthropus paleojavanicus]]''<br />
* ''[[Javanthropus soloensis]]''
* ''Atlanthropus makes''
* ''[[Telanthropus capensis]]''
* (?) ''[[Homo georgicus]]''
* (?) ''[[Homo ergaster]]''
}}
}}
'''''Homo erectus''''' („Omul drept”, „Omul în picioare”) este o specie [[extincție|extinctă]] de [[Homo sapiens arhaic|om arhaic]] din [[Pleistocen]], cu cea mai timpurie apariție în urmă cu aproximativ 2 milioane de ani,<ref name=Herries>{{Cite journal|last1=Herries|first1=Andy I. R.|last2=Martin|first2=Jesse M.|last3=Leece|first3=A. B.|last4=Adams|first4=Justin W.|last5=Boschian|first5=Giovanni|last6=Joannes-Boyau|first6=Renaud|last7=Edwards|first7=Tara R.|last8=Mallett|first8=Tom|last9=Massey|first9=Jason|last10=Murszewski|first10=Ashleigh|last11=Neubauer|first11=Simon|date=2020-04-03|title=Contemporaneity of Australopithecus, Paranthropus, and early Homo erectus in South Africa|journal=Science|language=en|volume=368|issue=6486|pages=eaaw7293|doi=10.1126/science.aaw7293|issn=0036-8075|doi-access=free}}</ref> iar exemplarele sale sunt printre primii membri recognoscibili ai genului ''[[Homo]]''. ''H.&nbsp;erectus'' a fost primul strămoș uman care s-a răspândit în întreaga [[Lumea Veche|Lume Veche]], având o distribuție în [[Eurasia]] care se întindea de la [[Peninsula Iberică]] până la [[Java]]. Populațiile africane de ''H.&nbsp;erectus'' sunt probabil strămoșii direcți ai mai multor specii umane, cum ar fi ''[[H.&nbsp;heidelbergensis]]'' și ''[[H.&nbsp;antecessor]]'', primul fiind considerat în general că a fost strămoșul direct al [[Neanderthal]]ienilor și [[Denisovan|Denisovenienilor]], și uneori și al [[Homo sapiens|oamenilor moderni]].<ref>Klein, R. (1999). ''The Human Career: Human Biological and Cultural Origins''. Chicago: University of Chicago Press, {{ISBN|0226439631}}.</ref><ref>{{cite journal |last1=Wood |first1=Bernard |title=Did early Homo migrate "out of" or "in to" Africa? |journal=Proceedings of the National Academy of Sciences |doi=10.1073/pnas.1107724108 |volume=108 |year=2011 |issue=26 |pages=10375–10376|pmid=21677194 |pmc=3127876 |bibcode=2011PNAS..10810375W |doi-access=free }}</ref><ref>{{cite journal|first=K. K.|last=Ho|year=2016|title=Hominin interbreeding and the evolution of human variation|journal=Journal of Biological Research-Thessaloniki|volume=23|page=17|doi=10.1186/s40709-016-0054-7|pmc=4947341|pmid=27429943}}</ref> Populațiile asiatice de ''H.&nbsp;erectus'' pot fi ancestrale pentru ''[[H.&nbsp;floresiensis]]'' <ref>{{Cite journal|last1=van den Bergh|first1=Gerrit D.|last2=Kaifu|first2=Yousuke|last3=Kurniawan|first3=Iwan|last4=Kono|first4=Reiko T.|last5=Brumm|first5=Adam|last6=Setiyabudi|first6=Erick|last7=Aziz|first7=Fachroel|last8=Morwood|first8=Michael J.|date=June 2016|title=''Homo floresiensis''-like fossils from the early Middle Pleistocene of Flores|journal=Nature|volume=534|issue=7606|pages=245–248|doi=10.1038/nature17999|pmid=27279221|bibcode=2016Natur.534..245V|issn=0028-0836}}</ref> și posibil pentru ''[[Homo luzonensis|H.&nbsp;luzonensis]]''.<ref>{{Cite journal|last1=Détroit|first1=Florent|last2=Mijares|first2=Armand Salvador|last3=Corny|first3=Julien|last4=Daver|first4=Guillaume|last5=Zanolli|first5=Clément|last6=Dizon|first6=Eusebio|last7=Robles|first7=Emil|last8=Grün|first8=Rainer|last9=Piper|first9=Philip J.|date=April 2019|title=A new species of Homo from the Late Pleistocene of the Philippines|url=http://www.nature.com/articles/s41586-019-1067-9|journal=Nature|language=en|volume=568|issue=7751|pages=181–186|doi=10.1038/s41586-019-1067-9|pmid=30971845|bibcode=2019Natur.568..181D|s2cid=106411053|issn=0028-0836}}</ref> Momentul dispariției lui ''H. erectus'' este o chestiune de dispută. Există, de asemenea, mai multe subspecii propuse cu niveluri diferite de recunoaștere. Ultima înregistrare cunoscută de morfologie recognoscibilă ''H.&nbsp;erectus'' este specimenul [[Omul de Solo]] din Java, în urmă cu aproximativ 117–108.000 de ani.<ref name=Rizal>{{Cite journal|last1=Rizal|first1=Yan|last2=Westaway|first2=Kira E.|last3=Zaim|first3=Yahdi|last4=van den Bergh|first4=Gerrit D.|last5=Bettis|first5=E. Arthur|last6=Morwood|first6=Michael J.|last7=Huffman|first7=O. Frank|last8=Grün|first8=Rainer|last9=Joannes-Boyau|first9=Renaud|last10=Bailey|first10=Richard M.|last11=Sidarto|date=January 2020|title=Last appearance of Homo erectus at Ngandong, Java, 117,000–108,000 years ago|url=http://www.nature.com/articles/s41586-019-1863-2|journal=Nature|language=en|volume=577|issue=7790|pages=381–385|doi=10.1038/s41586-019-1863-2|pmid=31853068|s2cid=209410644|issn=0028-0836}}</ref>
'''''Homo erectus''''' („omul ridicat”) este o specie de hominid preistoric, posibil precursor al oamenilor moderni. Acest palier al [[antropogeneză|antropogenezei]] reprezintă, la rândul său, un moment crucial. Chiar dacă, strict anatomic, există unele trăsături care pot fi considerate „primitive”, în ansamblu evoluția lui ''H. erectus'' se înscrie pe direcția acumulărilor, atât anatomice, cât mai ales culturale.

''H. erectus'' avea un mers și proporții ale corpului asemănătoare omului și a fost prima specie umană care a prezentat o față plată, un nas proeminent și, posibil, o acoperire rară cu păr a corpului. Capacitatea creierului a variat mult în funcție de populație, de la 546 la 1.251 cm<sup>3</sup> iar dimensiunea maximă a creierului a fost probabil atinsă la începutul vieții, sugerând o copilărie mai scurtă și îngrijirea părintească mai puțină decât la oamenii moderni. Dimensiunile au variat, de asemenea, de la 146–185 cm înălțime și 40–68 kg în greutate. Este posibil ca bărbații și femeile ''H. erectus'' să aibă aproximativ aceeași dimensiune (prezintă [[dimorfism sexual]] redus) ca oamenii moderni, ceea ce ar putea indica [[monogamie]] în conformitate cu tendințele generale expuse la [[primate]]. Culoarea pielii poate varia în funcție de zonă.

''H. erectus'' este asociat cu industria uneltelor de piatră [[Acheulean]]ă și se crede că a fost cel mai vechi strămoș uman capabil să folosească focul, să vâneze și să se adune în grupuri coordonate, să îngrijească membrii răniți sau bolnavi ai grupului, să navigheze și, posibil, să facă artă. Site-urile arată în general consumul de animale mijlocii până la mari, cum ar fi [[bovine]] sau [[elefanți]], iar o dependență mare de carne este asociată cu creșterea dimensiunii creierului. Deși grupurile erau mai sociale decât speciile strămoșilor, nu este clar dacă ''H. erectus'' a fost capabil din punct de vedere anatomic de vorbire, deși se acceptă că au comunicat folosind un anumit proto-limbaj.


== Descriere ==
== Descriere ==
Linia 31: Linia 39:
[[Fișier:Homo erectus Steveoc 86.jpg|thumb|300 px|Homo erectus - reconstituire digitală]]
[[Fișier:Homo erectus Steveoc 86.jpg|thumb|300 px|Homo erectus - reconstituire digitală]]
O achiziție care a stârnit discuții îndelungate este cea legată de posibila apariție a comportamentelor simbolice (practic, a fenomenelor legate de lumea abstractă). Deși capacitatea de gândire abstractă este, în general, legată de ''Homo sapiens'' (prin apariția artei și a înmormântărilor), credem că este cazul să coborâm nivelul cronologic la care are loc această îmbogățire a bagajului cultural uman. Câteva sunt argumentele în favoarea acestei aserțiuni. În primul rând, faptul că prelucrarea uneltelor este, deja, foarte elaborată ; apariția uneltelor bifaciale lucrate pe cea mai mare parte a suprafeței rocii (nucleului) din care au fost prelucrate și care atestă schimbarea unghiului de lovire de mai multe ori pentru a se conforma cât mai mult unei forme eficiente indică, în opinia noastră, capacitate de abstractizare (în sensul că H. erectus este capabil să stabilească un lanț operator complex, care să-l ducă de la materia primă la o formă prestabilită). Cel de-al doilea argument este ceva mai solid. De la acest nivel (Ngandong în Indonezia și Chou-Kou-Tien în [[China]], dar și Cauna del Arago în [[Franța]]) avem atestat consumul de carne umană. Este de discutat dacă avem de-a face cu un canibalism alimentar sau cu unul ritualic ; dacă la Chou-Kou-Tien ne este foarte greu să ajungem la o concluzie (fragmentele de oase calcinate de om au fost aruncate în același loc cu cele de animale vânate), la Ngandong în [[Indonezia]] situația este mai limpede. Acolo, au fost identificate craniile a 11 indivizi care au suferit o moarte violentă. O parte din aceste cranii au fața smulsă, iar o altă parte au orificiul occipital (foramen magnum) deformat (lărgit). Aceasta presupune că, probabil, consumul de materie cerebrală era un consum ritualic - un astfel de stigmat putea fi realizat doar în urma unei operații complicate (desprinderea craniului de pe trunchi, eliminarea primei vertebre și a tendoanelor extrem de rezistente de la baza craniului, lărgirea orificiului occipital cu un băț) efectuată doar cu ajutorul uneltelor de piatră și în momentul decesului victimei (calitățile plastice ale oaselor umane se pierd relativ repede după deces). Oricum, comportamentul acesta implică și existența unui univers de idei abstracte, legate de transferul de abilități de la victimă la cel ce consumă carnea acestuia - cu astfel de fenomene ne întâlnim până în epocă istorică. Un ultim element legat de viața spirituală a ''H. erectus'' o reprezintă posibila utilizare a coloranților (anume ocrul).
O achiziție care a stârnit discuții îndelungate este cea legată de posibila apariție a comportamentelor simbolice (practic, a fenomenelor legate de lumea abstractă). Deși capacitatea de gândire abstractă este, în general, legată de ''Homo sapiens'' (prin apariția artei și a înmormântărilor), credem că este cazul să coborâm nivelul cronologic la care are loc această îmbogățire a bagajului cultural uman. Câteva sunt argumentele în favoarea acestei aserțiuni. În primul rând, faptul că prelucrarea uneltelor este, deja, foarte elaborată ; apariția uneltelor bifaciale lucrate pe cea mai mare parte a suprafeței rocii (nucleului) din care au fost prelucrate și care atestă schimbarea unghiului de lovire de mai multe ori pentru a se conforma cât mai mult unei forme eficiente indică, în opinia noastră, capacitate de abstractizare (în sensul că H. erectus este capabil să stabilească un lanț operator complex, care să-l ducă de la materia primă la o formă prestabilită). Cel de-al doilea argument este ceva mai solid. De la acest nivel (Ngandong în Indonezia și Chou-Kou-Tien în [[China]], dar și Cauna del Arago în [[Franța]]) avem atestat consumul de carne umană. Este de discutat dacă avem de-a face cu un canibalism alimentar sau cu unul ritualic ; dacă la Chou-Kou-Tien ne este foarte greu să ajungem la o concluzie (fragmentele de oase calcinate de om au fost aruncate în același loc cu cele de animale vânate), la Ngandong în [[Indonezia]] situația este mai limpede. Acolo, au fost identificate craniile a 11 indivizi care au suferit o moarte violentă. O parte din aceste cranii au fața smulsă, iar o altă parte au orificiul occipital (foramen magnum) deformat (lărgit). Aceasta presupune că, probabil, consumul de materie cerebrală era un consum ritualic - un astfel de stigmat putea fi realizat doar în urma unei operații complicate (desprinderea craniului de pe trunchi, eliminarea primei vertebre și a tendoanelor extrem de rezistente de la baza craniului, lărgirea orificiului occipital cu un băț) efectuată doar cu ajutorul uneltelor de piatră și în momentul decesului victimei (calitățile plastice ale oaselor umane se pierd relativ repede după deces). Oricum, comportamentul acesta implică și existența unui univers de idei abstracte, legate de transferul de abilități de la victimă la cel ce consumă carnea acestuia - cu astfel de fenomene ne întâlnim până în epocă istorică. Un ultim element legat de viața spirituală a ''H. erectus'' o reprezintă posibila utilizare a coloranților (anume ocrul).



== Localizare ==
== Localizare ==

Versiunea de la 22 decembrie 2020 17:39

Homo erectus
Fosilă: 2–0.1 mln. ani în urmă
↓
Pleistocen timpuriu – Pleistocen târziu[1]
Replica craniului Omului Peking la Muzeul Paleozoologic din China
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Primate
Subordin: Haplorhini
Familie: Hominidae
Subfamilie: Homininae
Trib: Hominini
Gen: Homo
Specie: H. erectus
Nume binomial
† Homo erectus
(Dubois, 1892)
Sinonime
Modifică text Consultați documentația formatului

Homo erectus („Omul drept”, „Omul în picioare”) este o specie extinctă de om arhaic din Pleistocen, cu cea mai timpurie apariție în urmă cu aproximativ 2 milioane de ani,[2] iar exemplarele sale sunt printre primii membri recognoscibili ai genului Homo. H. erectus a fost primul strămoș uman care s-a răspândit în întreaga Lume Veche, având o distribuție în Eurasia care se întindea de la Peninsula Iberică până la Java. Populațiile africane de H. erectus sunt probabil strămoșii direcți ai mai multor specii umane, cum ar fi H. heidelbergensis și H. antecessor, primul fiind considerat în general că a fost strămoșul direct al Neanderthalienilor și Denisovenienilor, și uneori și al oamenilor moderni.[3][4][5] Populațiile asiatice de H. erectus pot fi ancestrale pentru H. floresiensis [6] și posibil pentru H. luzonensis.[7] Momentul dispariției lui H. erectus este o chestiune de dispută. Există, de asemenea, mai multe subspecii propuse cu niveluri diferite de recunoaștere. Ultima înregistrare cunoscută de morfologie recognoscibilă H. erectus este specimenul Omul de Solo din Java, în urmă cu aproximativ 117–108.000 de ani.[1]

H. erectus avea un mers și proporții ale corpului asemănătoare omului și a fost prima specie umană care a prezentat o față plată, un nas proeminent și, posibil, o acoperire rară cu păr a corpului. Capacitatea creierului a variat mult în funcție de populație, de la 546 la 1.251 cm3 iar dimensiunea maximă a creierului a fost probabil atinsă la începutul vieții, sugerând o copilărie mai scurtă și îngrijirea părintească mai puțină decât la oamenii moderni. Dimensiunile au variat, de asemenea, de la 146–185 cm înălțime și 40–68 kg în greutate. Este posibil ca bărbații și femeile H. erectus să aibă aproximativ aceeași dimensiune (prezintă dimorfism sexual redus) ca oamenii moderni, ceea ce ar putea indica monogamie în conformitate cu tendințele generale expuse la primate. Culoarea pielii poate varia în funcție de zonă.

H. erectus este asociat cu industria uneltelor de piatră Acheuleană și se crede că a fost cel mai vechi strămoș uman capabil să folosească focul, să vâneze și să se adune în grupuri coordonate, să îngrijească membrii răniți sau bolnavi ai grupului, să navigheze și, posibil, să facă artă. Site-urile arată în general consumul de animale mijlocii până la mari, cum ar fi bovine sau elefanți, iar o dependență mare de carne este asociată cu creșterea dimensiunii creierului. Deși grupurile erau mai sociale decât speciile strămoșilor, nu este clar dacă H. erectus a fost capabil din punct de vedere anatomic de vorbire, deși se acceptă că au comunicat folosind un anumit proto-limbaj.

Descriere

Craniul lui Homo erectus

Are o talie de peste 1,50 m și un volum cranian de 1000 cm3 în medie; craniul este alungit și aplatizat, fruntea relativ teșită și torus supraorbital, retracție post-orbitală, cutia craniană are pereți masivi și (cel puțin la unele exemplare) creastă sagittală, bărbie redusă. Dar dentiția și membrele (în special mâinile) sunt asemănătoare celor lui H. sapiens. Poate cea mai importantă achiziție la nivel anatomic este creșterea cutiei craniene, astfel că s-a și formulat ipoteza unui „Rubicon cerebral”, a unui nivel de creștere a masei cerebrale (undeva peste 750–800 cm3) la care schimbările sunt mai degrabă calitative decât pur și simplu cantitative - cum ar fi creșterea numărului de conexiuni neuronale și dezvoltarea sistemului de circumvoluțiuni, precizare ariilor corticale. Sunt, însă, câteva elemente care trebuiesc a fi luate în considerare. În primul rând, variabilitatea deosebită a speciei și potențialul evolutiv deosebit. Acoperind o perioadă foarte lungă de timp, diferențele dintre primele exemplare și ultimele cunoscute sunt destul de mari. Mai mult, există și diferențe regionale. Apoi, este de presupus că achizițiile culturale au acum un rol mult mai mare în adaptare și supraviețuirea indivizilor. Fenomenul principal este expansiunea speciei umane în afara Africii. Chiar dacă există și ipoteza policentrică (din păcate prea politizată în ultima vreme), direcțiile de expansiune par să indice, totuși, o origine africană pentru populația umană de pe glob. Ținând cont de faptul că cele mai timpurii exemplare de H. erectus din afara Africii se află în zone care și astăzi sunt tropicale sau sub-tropicale, este mai ușor de susținut o răspândire a speciei pe nișe ecologice (deci o răspândire în zonele mai apropiate de habitatul originar). În ceea ce privește răspândirea omului în zonele temperate, aceasta a fost posibilă după apariția focului.

Trăsături

Focul reprezintă o achiziție culturală și biologică în același timp. Prepararea cărnii a însemnat o reducție a aparatului masticator, ceea ce a înlesnit înălțarea feței și a calotei craniene (deci o creștere a volumului cranian), dar și o modificare a obiceiurilor alimentare. Influența la nivelul comportamentelor este mai dificil de sesizat; ea poate fi doar intuită. Nu este chiar imposibil de susținut faptul că tipul de interacțiune dintre membrii grupului s-a schimbat. În primul rând, se accentuează diferența față de restul primatelor - spre deosebire de acestea, care își schimbă locul de tabără în fiecare seară, taberele și așezările umane, chiar și în cazul grupelor umane cu un grad ridicat de mobilitate, au o persistență mai lungă în timp. Apoi, durata de activitate în fiecare zi este mult crescută, la fel ca și capacitatea omului de a ocupa noi spații geografice și de a utiliza, pentru prima dată, peșterile. Dar schimbarea cea mai importantă o reprezintă modificarea comportamentului în interiorul grupului ; în majoritatea așezărilor există o singură vatră, ceea ce ne trimite cu gândul la faptul că rezultatul vânătorii și sau al culesului era consumat în comun sau, cel puțin, public. Foarte probabil aceasta a crescut importanța mecanismelor de într-ajutorare dintre membrii grupului (vezi cap. referitoare la economie). În sfârșit, amenajarea spațiului interior. De la acest nivel, în așezările umane par să existe două spații, unul „privat” (dedicat somnului) și unul „public” (dedicat activităților cotidiene).

Homo erectus - reconstituire digitală

O achiziție care a stârnit discuții îndelungate este cea legată de posibila apariție a comportamentelor simbolice (practic, a fenomenelor legate de lumea abstractă). Deși capacitatea de gândire abstractă este, în general, legată de Homo sapiens (prin apariția artei și a înmormântărilor), credem că este cazul să coborâm nivelul cronologic la care are loc această îmbogățire a bagajului cultural uman. Câteva sunt argumentele în favoarea acestei aserțiuni. În primul rând, faptul că prelucrarea uneltelor este, deja, foarte elaborată ; apariția uneltelor bifaciale lucrate pe cea mai mare parte a suprafeței rocii (nucleului) din care au fost prelucrate și care atestă schimbarea unghiului de lovire de mai multe ori pentru a se conforma cât mai mult unei forme eficiente indică, în opinia noastră, capacitate de abstractizare (în sensul că H. erectus este capabil să stabilească un lanț operator complex, care să-l ducă de la materia primă la o formă prestabilită). Cel de-al doilea argument este ceva mai solid. De la acest nivel (Ngandong în Indonezia și Chou-Kou-Tien în China, dar și Cauna del Arago în Franța) avem atestat consumul de carne umană. Este de discutat dacă avem de-a face cu un canibalism alimentar sau cu unul ritualic ; dacă la Chou-Kou-Tien ne este foarte greu să ajungem la o concluzie (fragmentele de oase calcinate de om au fost aruncate în același loc cu cele de animale vânate), la Ngandong în Indonezia situația este mai limpede. Acolo, au fost identificate craniile a 11 indivizi care au suferit o moarte violentă. O parte din aceste cranii au fața smulsă, iar o altă parte au orificiul occipital (foramen magnum) deformat (lărgit). Aceasta presupune că, probabil, consumul de materie cerebrală era un consum ritualic - un astfel de stigmat putea fi realizat doar în urma unei operații complicate (desprinderea craniului de pe trunchi, eliminarea primei vertebre și a tendoanelor extrem de rezistente de la baza craniului, lărgirea orificiului occipital cu un băț) efectuată doar cu ajutorul uneltelor de piatră și în momentul decesului victimei (calitățile plastice ale oaselor umane se pierd relativ repede după deces). Oricum, comportamentul acesta implică și existența unui univers de idei abstracte, legate de transferul de abilități de la victimă la cel ce consumă carnea acestuia - cu astfel de fenomene ne întâlnim până în epocă istorică. Un ultim element legat de viața spirituală a H. erectus o reprezintă posibila utilizare a coloranților (anume ocrul).

Localizare

Lista exemplarelor identificate nu este exhaustivă; ea dă doar un ordin de mărime al distribuției speciei umane pe glob. Remarcabilă este și îndelunga supraviețuire în timp a acestei specii; spre sfârșitul existenței sale, el pare să fie contemporan cu H. sapiens fossilis și H. sapiens sapiens.

Africa

  • Koobi-Foora (craniul KNM-ER 3733), zona Turkana, Etiopia (1,8 -1,5 mil. ani): aprox. 850 cm3, bolta craniană joasă, pereți groși, torus occipital și supraorbital, retracție postorbitală, depresiune supraorbitală, prognatism lejer, dinți anteriori mari și molari mici, afinități cu exemplarele din NE Chinei;
  • Olduvai (Bed II/aria FLK II, craniul OH 9), Tanzania (1,1 mil. ani): aprox. 1000 cm3,

bolta craniană lungă și joasă, torus occipital accentuat, frunte foarte fugindă (teșită), torus supraorbital foarte gros, depresiune supraorbitală, asociat cu utilaj acheulean tipic (numeroase bifaciale);

  • Ternifine, Algeria (0,7 mil. ani): inițial denumit Atlantropus mauritanicus, are mandibule masive, cu dimorfism sexual pronunțat, asemănări cu Sinanthropus;
  • Salé, Maroc (0,35 mil. ani): cu un volum cranian de aprox. 950 cm3;
  • Rabat, Maroc (aprox. 0,12 mil. ani): prezintă asemănări cu Sinanthropus;
  • Broken Hill, Zambia (0,15 mil. ani): singurul craniu paleolitic cu carii, asociat cu utilaj;
  • Hopefield, Zambia (0,15 mil. ani): asemanator cu Broken Hill, acheulean
  • Bodo, Etiopia (0,125 mil. ani): craniul prezintă un torus supraorbital, pereți foarte groși, asemănător cu exemplarul de la Broken Hill, utilaj pe așchii Levallois;
  • Laetoli (strat Ngaloba), Tanzania (0,120 mil. ani): are un volum cranian de 1200–1300 cm3, poate fi considerat un Homo erectus recent, asemănător cu Broken Hill și Elandsfontein

Asia

  • Trinil,Indonezia: este una din cele mai vechi descoperiri (făcută la sfârșitul secolului XIX de doctorul belgian Eugene Dubois, care i-a dat numele de Pithecanthropus erectus), are un volum cranian de 900 cm3, bolta craniană puternic aplatizată, frunte teșită, torus supraorbital foarte accentuat, retracție postorbitală foarte puternică;
  • Sangiran (craniul 31) (1,1 mil. ani): denumit inițial Pithecanthropus robustus, are peste 900 cm3, torus occipital foarte puternic, a fost găsit cu o mandibulă de 1,8 mil. ani (asemănătoare cu cea de Australopithecus robustus și denumită Meganthropus paleojavanicus);
  • Sangiran (craniul Pithecanthropus VIII), (0,25 mil. ani): are un volum cranian de 1100 cm3, o față înaltă și largă, orificiu nazal și orbite mari, dentiție mare, dar cu un aspect modern;
  • Modjokerto: tot o descoperire relativ timpurie, denumit ințial Pithecanthropus modjokertensis, are un volum cranian de 700 cm3 (este un copil la vârsta infans, 6-7 ani, dar la maturitate putea atinge aprox. 1000 cm3);
  • Sanbungmachan: volumul cranian de 1100 cm3, este un individ cu aspect arhaic (se apropie de exemplarele de la Ngandong);
  • Ngandong (11 indivizi): media volumelor craniene de 1100 – 1300 cm3, craniile sunt foarte aplatizat, iar torus-urile foarte groase, pare să repezinte legătura dintre H. erectus și H. sapiens, posibile urme de canibalism (orificiu occipital distrus largit), fără foc și structuri de habitat, în zonă de preerie, dar cu utilaj asemănător celui de la Quina (sit european);

China

  • Eyuan (1,7 mil. ani)
  • Lantian (0,5 mil. ani): denumit și H. erectus, are un volum cranian de 770 cm3, pare mai arhaic decât Sinanthropus, prezintă retracție supraorbitală și postorbitală, o calotă craniană foarte groasă, iar mandibula este asemănătoare celei de Sinanthropus;
  • Chou-Kou-Tien: are mai multe denumiri (H. erectus pekinensis, Sinanthropus pekinensis), (0,5 - 0,25 mil. ani): mai mulți indivizi, cu un volum cranian de 850 –1300 cm3 și o înălțime de aprox. 1,56 m, latime maximă a craniului este la baza acestuia și nu sus, torus supraorbital gros și continuu (deci nu este mai redus deasupra fosei nazale), dinți largi cu relief mult mai complicat decât la alte exemplare de H. erectus, asociat cu un inventar compus din 2000 unelte, urme clare de utilizare a focului, posibile urme de canibalism, o problemă o reprezintă faptul că aceste cranii au fost pierdute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, astfel că astăzi orice comparație se bazează pe o serie de mulaje realizate în perioada interbelică;
  • Dali (Shanxi), (0,2 - 0,15 mil. ani): volum cranian de aprox. 1120 cm3, torus foarte gros;

Europa

  • Mauer (0,65 mil. ani): mandibulă
  • Tautavel (Cauna de l’Arago), Franța, individul Arago XXI: volum cranian de 1150 cm3, orbite joase, largi și adânci, torus supraorbital puternic, curbură joasă a calotei, frunte teșită;
  • Vertesszöllös, (sfârșit Mindel): 1100–1200 cm3, utilizarea focului, asociat cu utilaj bazat pe piese foliacee;
  • Swanscombe, (interglaciarul Mindel-Riss = aprox. 0,28 mil. ani): volum cranian de aprox. 1300 cm3;
  • Steinheim, (interglaciarul Mindel-Riss = aprox. 0,25 mil. ani): torus supraorbital, bolta craniană joasă, dentiție asemănătoare celei moderne;
  • Petralona, (0,2 mil. ani): volum cranian de aprox. 1200 cm3;
  • Biache St. Vaast (0,12 mil. ani): volum cranian de aprox. 1200 cm3, asociat cu utilaj de tip acheulean;
  • Ehringsdorf (90.000 mii ani): volum cranian de aprox. 1400 cm3, torus supraorbital masiv, convexitate accentuată a frunții (boltă lungă, torus occipital), practic ultimul exemplar de H. erectus din Europa;
  • Alte situri relevante: Montmaurin, Orgnac, Fontechevade, Soleihac, Grotte du Prince, Vallonet, Chillac, Lazaret, La Chaise, Terra Amata, Bilzingsleben, Stromska-Skala, Cueva Negra, Bañolas, Atapuerca, Azich.

Subspecii

Legături externe


v • d • m
Evoluția umană
Taxonomie
(Hominini)
Proto-oameni
Strămoși
Homo habilis → Homo erectus (→ Homo antecessor)? → Homo heidelbergensis → Homo sapiens arhaic → Homo sapiens
Listă de fosile umane
Wikispecies
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Homo erectus
  1. ^ a b Rizal, Yan; Westaway, Kira E.; Zaim, Yahdi; van den Bergh, Gerrit D.; Bettis, E. Arthur; Morwood, Michael J.; Huffman, O. Frank; Grün, Rainer; Joannes-Boyau, Renaud; Bailey, Richard M.; Sidarto (ianuarie 2020). „Last appearance of Homo erectus at Ngandong, Java, 117,000–108,000 years ago”. Nature (în engleză). 577 (7790): 381–385. doi:10.1038/s41586-019-1863-2. ISSN 0028-0836. PMID 31853068. 
  2. ^ Herries, Andy I. R.; Martin, Jesse M.; Leece, A. B.; Adams, Justin W.; Boschian, Giovanni; Joannes-Boyau, Renaud; Edwards, Tara R.; Mallett, Tom; Massey, Jason; Murszewski, Ashleigh; Neubauer, Simon (). „Contemporaneity of Australopithecus, Paranthropus, and early Homo erectus in South Africa”. Science (în engleză). 368 (6486): eaaw7293. doi:10.1126/science.aaw7293 Accesibil gratuit. ISSN 0036-8075. 
  3. ^ Klein, R. (1999). The Human Career: Human Biological and Cultural Origins. Chicago: University of Chicago Press, ISBN: 0226439631.
  4. ^ Wood, Bernard (). „Did early Homo migrate "out of" or "in to" Africa?”. Proceedings of the National Academy of Sciences. 108 (26): 10375–10376. Bibcode:2011PNAS..10810375W. doi:10.1073/pnas.1107724108 Accesibil gratuit. PMC 3127876 Accesibil gratuit. PMID 21677194. 
  5. ^ Ho, K. K. (). „Hominin interbreeding and the evolution of human variation”. Journal of Biological Research-Thessaloniki. 23: 17. doi:10.1186/s40709-016-0054-7. PMC 4947341 Accesibil gratuit. PMID 27429943. 
  6. ^ van den Bergh, Gerrit D.; Kaifu, Yousuke; Kurniawan, Iwan; Kono, Reiko T.; Brumm, Adam; Setiyabudi, Erick; Aziz, Fachroel; Morwood, Michael J. (iunie 2016). „Homo floresiensis-like fossils from the early Middle Pleistocene of Flores”. Nature. 534 (7606): 245–248. Bibcode:2016Natur.534..245V. doi:10.1038/nature17999. ISSN 0028-0836. PMID 27279221. 
  7. ^ Détroit, Florent; Mijares, Armand Salvador; Corny, Julien; Daver, Guillaume; Zanolli, Clément; Dizon, Eusebio; Robles, Emil; Grün, Rainer; Piper, Philip J. (aprilie 2019). „A new species of Homo from the Late Pleistocene of the Philippines”. Nature (în engleză). 568 (7751): 181–186. Bibcode:2019Natur.568..181D. doi:10.1038/s41586-019-1067-9. ISSN 0028-0836. PMID 30971845. 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Homo_erectus&oldid=13771105