Zinca Bălcescu
 | Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
| Zinca Bălcescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 1788  |
| Decedată | mai 1862 (74 de ani) București, Principatele Unite Române |
| Înmormântată | Biserica Icoanei |
| Număr de copii | 5 |
| Copii | Nicolae Bălcescu Barbu Bălcescu |
| Cetățenie |  Țara Românească |
Modifică date / text  | |
Zinca [Joița] Bălcescu (n. 1788 – d. între 3 și 5 mai 1862, București) a fost o cucoană munteană, mama revoluționarului pașoptist Nicolae Bălcescu. Serdăreasa Zinca Bălcescu deținea moșia Bălcești de la Topolog.[1][2]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Zinca Bălcescu a fost fiica postelnicelului Tănase Bălcescu, un mic boier muntean, și a Ecaterinei Stoian. În 1811 s-a căsătorit cu pitarul Barbu Petrescu[3], cu care a avut cinci copii, Costache, Nicolae, Barbu, Maria și Sevastița. După moartea soțului, în 1825, s-a dedicat creșterii copiilor și, mai ales, recuperării unei părți din banii înstrăinați, pe diverse căi, de Barbu Petrescu înainte de moarte. În perioada 1826-1851 a trebuit să se judece cu vecinii și rudele soțului care atentau la proprietățile familiei.
S-a ocupat de educația fiilor ei și de găsirea unor slujbe care să le permită să-și asigure existența: Costache a ajuns copist la Ministerul de Finanțe, iar Nicolae cadet al Miliției. După înăbușirea Revoluției de la 1848 din Țările Române, prin acțiunea concertată a celor trei imperii vecine (otoman, rus și austriac), cei trei fii ai săi au fost obligați să meargă în exil: Costache și Nicolae în Franța, iar Barbu la Constantinopol, în Imperiul Otoman. Zinca s-a văzut astfel obligată să facă tot posibilul pentru a strânge banii necesari întreținerii acestora. Pentru tratamentul lui Nicolae Bălcescu, grav bolnav, nu a precupețit niciun efort, și-a amanetat moșiile, a împrumutat bani, a vândut din bunuri, totul pentru a strânge suma de 3.300 de galbeni necesari ameliorării sănătății acestuia. Și-a revăzut ultima dată fiul, considerat persona non grata pe teritoriul Țării Românești, la Turnu-Nicopole, pe 28 august 1852, cu trei luni înainte ca acesta să moară.
După decesul lui Nicolae, Zinca s-a retras la moșia de la Bălcești, unde a murit la vârsta de 74 de ani. A fost înmormântată, alături de soțul ei, la Biserica Icoanei din București.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ „Despre conacul Balcescu”.
- ^ „Nicolae Bălcescu - un simbol al unității naționale - Condeiul Ardelean”. www.condeiulardelean.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Strămoși pe alese: Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române”. Filip-Lucian Iorga.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- George Marcu, Femei de seamă din România. De ieri și de azi, Editura Meronia, București, 2017
- Cornelia Bodea, Paul Cernovodeanu, Horia Nestorescu-Bălcești, Vatra Bălceștilor. Studiu și documente, Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, Bălcești pe Topolog, 1971
- Cornelia Bodea, Paul Cernovodeanu, „Materiale noi pentru biografia lui Nicolae Bălcescu”, II, în Studii. Revistă de istorie, anul XVI, 1963, pp. 373-408
- George Potra, Din Bucureștii de ieri, vol. II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1990