Zbârciog corcit

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Verpa conica
2011-04-17 Verpa conica (O.F. Müll.) Sw 141257.jpg
Zbârciog corcit
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Clasă: Ascomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Morchellaceae
Gen: Verpa
Specie: V. conica
Nume binomial
Verpa conica
(O.F.Müll.) Sw. (1815)
Sinonime
  • Phallus conicus O.F.Müll. (1775)
  • Leotia conica (O.F.Müll.) Pers. (1801)
  • Relhanum conicum (O.F.Müll.) Gray (1821)
  • Monka conica (O.F.Müll.) O.Kuntze (1898)

Verpa conica (Otto Friedrich Müller, 1775 ex Olof Swartz, 1815)[1] din încrengătura Ascomycota în familia Morchellaceae și de genul Verpa este o ciupercă comestibilă. Această specie în diverse regiuni destul de rară este denumită în popor zbârciog corcit,[2] fiind în mod predominant locuitoare de sol saprofit calcaros. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord deja din aprilie până în mai (iunie), crescând solitar sau în grupuri mici prin lunci, de asemenea în parcuri, grădini, poieni, prin tufișuri și mărăciniș, la margini de pădure și pe malurile de râuri, pâraie și izvoare.[3][4]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Sturm: V. conica
  • Corpul fructifer: El are o înălțime de 2 până 4,5 cm și un diametru de maximal 3 cm, fiind în tinerețe ovoidal, căpătând apoi o formă conică sau de degetar. Ea are o suprafață adesea neregulată, ușor zbârcită și ceva alveolată. Culoarea variază între maro deschis și brun-măsliniu. Pălăria este fuzionată cu piciorul numai în vârf.
  • Sporii: Ei sunt elipsoidal-fusiformi, netezi, hialini (translucizi) și au o mărime de 22-24 x 12-14 microni. Pulberea lor este albicioasă.
  • Piciorul: El are o lungime de 5-12 cm, o grosime de 1-1,5 (2) cm, este cilindric îngustându-se înspre partea superioară, în tinerețe ușor împăiat în interior și la maturitate gol, fiind de culoare albicioasă până pal gălbuie, presărată cu bobițe mici maronii dispuse în șiruri.
  • Carnea: Ea este albicioasă, ceroasă și fragilă, având un miros aproape imperceptibil precum un gust plăcut.[3][4]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Verpa conica poate fi confundată în primul rând cu alte specii ale acestui gen de ciuperci comestibile, cum sunt Verpa agaricoides,[5] Verpa atro-alba,[6] Verpa bohemica,[7] Verpa digitaliformis,[8] Verpa fulvo-cincta,[9] Verpa grisea[10] sau Verpa krombholzii.[11] Acest soi este de confundat pentru începători și de exemplu cu exemplare tinere ale savuroaselor Morchella conica[12] ori Morchella semilibera,[13] dar de asemenea cu cel al letalei Gyromitra esculenta.[14]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Mâncare

Mai întâi trebuie menționat, că zbârciogul corcit nu poate fi mâncat crud, pentru că este ușor otrăvitor în această stare, conținând puțină hidrazină (care se dizolvă în timpul fierberii).[15][16]

Valoarea culinară nu atinge în nici un caz calitatea bureților de genul Morchella. Sigur că ciupercile pot fi preparate ca zbârciogii, mai bine însă este adăugarea lor, tăiate mărunt, la ei, de exemplu într-un sos, dar de asemenea la tocane sau fripturi de carne alba (curcan, porc, pui, vițel).[17]

Ciuperca se poate usca, dar rezultatul nu este foarte impunător.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.speciesfungorum.org/Names/SynSpecies.asp?RecordID=241570 Index Fungorum]
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 40-41, ISBN 3-405-11568-2
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 662-663, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Giacomo Bresadola]]: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1933, p. și tab. 1183
  6. ^ Jacob Sturm, A. J. Corda: „Deutschlands Flora in Abbildungen nach der Natur mit Beschreibung”, partea III, vol. 2, Editura Jacob Sturm, Nürnberg 1829, p. 13-14, tab. 5
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 656-657, ISBN 3-405-12081-0
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 658-659, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Giacomo Bresadola]]: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1933, p. și tab. 1182
  10. ^ Jacob Sturm, A. J. Corda: „Deutschlands Flora in Abbildungen nach der Natur mit Beschreibung”, partea III, vol. 2, Editura Jacob Sturm, Nürnberg 1829, p. 15, tab. 6
  11. ^ Jacob Sturm, A. J. Corda: „Deutschlands Flora in Abbildungen nach der Natur mit Beschreibung”, partea III, vol. 2, Editura Jacob Sturm, Nürnberg 1829, p. 5-6, tab. 1
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 641, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 660-661, ISBN 978-3-440-14530-2
  14. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 33, 231, 233-234, ISBN 3-426-00312-0
  15. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 224-225, ISBN 978-3-8427-0483-1
  16. ^ 123 pilze.de
  17. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 43 pp., ISBN 3-453-40334-7

Bibiliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumele 1-3 (vezi la note).
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura G. Fischer, Jena 1950
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]