Vox populi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

În radioteleviziune, vox populi este un interviu luat oamenilor din public. Vox populi este o expresie latină care înseamnă, literal, „vocea poporului”.[1]

Omul de pe stradă[modificare | modificare sursă]

Un interviu de tip vox populi

Personalitatea americană de televiziune Steve Allen în calitate de gazdă a emisiunii The Tonight Show a dezvoltat conceptul de interviu luat „omului de pe stradă”, care a fost difuzat în emisiunile televizate cu public programate noaptea târziu. De obicei, persoanele intervievate sunt întâlnite în locuri publice și se presupune că își exprimă opinii spontane într-o întâlnire întâmplătoare – persoanele intervievate nu sunt selectate în nici un fel. Astfel, jurnaliștii de televiziune se referă aproape întotdeauna la acest gen de interviuri cu termenul prescurtat vox pop.[necesită citare] În jurnalismul american el este adesea menționată ca un interviu luat unui om de pe stradă sau MOTS.[2]

Pentru că rezultatele unui astfel de interviu sunt imprevizibile în cel mai bun caz, materialele vox pop sunt editate de obicei foarte mult.

Uz proverbial[modificare | modificare sursă]

Citat adesea ca atare, Vox populi, vox Dei, adică „vocea poporului este vocea lui Dumnezeu”, este un vechi proverb atribuit de multe ori în mod eronat lui William de Malmesbury în secolul al XII-lea.[3]

O menționare timpurie a acestei expresii se află într-o scrisoare trimisă de Alcuin lui Carol cel Mare în 798, deși se crede că a fost întrebuințată și în epocile anterioare.[necesită citare] Citatul complet din Alcuin spune:

Nec audiendi qui solent dicere, Vox populi, vox Dei, quum tumultuositas vulgi semper insaniae proxima sit.[4]

Traducere în limba română:

Nu trebuie să fie ascultat cel care spune că vocea poporului este vocea lui Dumnezeu, din moment ce freamătul mulțimii este întotdeauna aproape de nebunie.[5]

Folosirea expresiei indică faptul că ea devenise un aforism al înțelepciunii politice comune încă din epoca lui Alcuin și a lui Carol cel Mare, din moment ce Alcuin l-a sfătuit pe Carol cel Mare să se opună unei astfel de idei.[6] De cei care au promovat expresie și idee, arhiepiscopul de Canterbury Walter Reynolds i-a adus învinuiri regelui Eduard al II-lea în anul 1327, într-o predică intitulată „Vox populi, vox Dei”.[7]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Merriam Webster; Random House
  2. ^ Prato, Lou (aprilie 1999). „Easy to Do, But Often Worthless”. American Journalism Review. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |nume= și |last= (ajutor)
  3. ^ Vox populi, vox Dei: Definition of vox populi, vox Dei, sacklunch.net
  4. ^ The Concise Oxford Dictionary of Quotations,uie third edition, Oxford University Press, 1993.
  5. ^ A.C. Ton, Din Lumea... lui Stanley Kramer (1148), în Clipa, anul XXIV, nr. 1148, 15 noiembrie 2014.
  6. ^ David Lagomarsino, Charles T. Wood The Trial of Charles I: A Documentary History 2000 "As far back as 1327, in pronouncing the deposition of Edward II, the Archbishop of Canterbury Walter Reynolds had taken as his justifying text the old Carolingian adage Vox populi, vox Dei, “The voice of the people is the voice of God."
  7. ^ Philip Hamburger Law and Judicial Duty 2009 Page 74 "At the meeting of this high court early in 1327, Archbishop of Canterbury Walter Reynolds brought charges against the king, ... homage to the prince, and Archbishop Reynolds — the son of a baker — preached on the text Vox populi, vox Dei

Vezi și[modificare | modificare sursă]