Vasile Grecu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vasile Grecu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Mitocu Dragomirnei, Suceava, România Modificați la Wikidata
Decedat (86 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiefilolog[*]
istoric Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
OrganizațieUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Membru corespondent al Academiei Române

Vasile Grecu (n. 31 iulie 1885, Mitocu Dragomirnei, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 27 mai 1972, București) a fost un filolog și bizantinolog român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A urmat studiile secundare la Cernăuți, iar cele superioare, de filologie clasică, la Viena (1905-1907) și Cernăuți (1907-1909). Își ia doctoratul, în 1919, cu teza Fauna și flora în sistemul filosofic al lui Platon. A devenit profesor la Catedra de Studii Sud-Est Europene a Universității din Cernăuți. În 1938 a fost chemat la Universitatea din București, ca succesor al lui Demostene Russo la Catedra de Bizantinologie. El va deveni și colaborator al sectorului de istorie a dreptului de la Institutul de Istorie al Academiei Române, membru corespondent al acesteia din 1936, redactor al publicației Codrul Cosminului, iar spre sfârșitul vieții sale a fost ales vicepreședinte de onoare al Asociației Internaționale de Studii Bizantine (1971).[1]

Aprecieri postume[modificare | modificare sursă]

În semn de omagiu la adresa personalității sale, o stradă din orașul Suceava poartă numele „Acad. Vasile Grecu”.

Opera[modificare | modificare sursă]

  • A scris studii privitoare la istoria și literatura Bizanțului, la influența exercitată de cultura bizantină asupra celei române.
  • A editat Cărți de pictură bisericească bizantină (1936), Omiliile patriarhului Ian XIV Calecas (1334-1347), Din domnia lui Mahomed al II-lea (1451-1467).
  • A întocmit edițiile critice ale operelor unor cronicari bizantini (Doukas, Critobal din Imbros, Georgios Sphrantez, Constantin Porfirogenetul).
  • A publicat o ediție a versiunii grecești a Vieții lui Nifon și a Învățăturilor lui Neagoe, domnul Țării Românești, însoțită de o traducere în limba română (1942).
  • A realizat ediții critice ale vechilor legiuiri românești: Legiuirea Caragea, 1818 (1956); Pravilniceasca condică, 1780 (1957); Codul Calimachi, 1817 (1958).
  • A tipărit Cartea de învățătură a diaconului Coresi din 1581.

Afilieri[modificare | modificare sursă]

  • Membru corespondent al Academiei Române (din 1936)
  • Președinte al Societății de Studii Bizantine (din 1963)
  • Vicepreședinte de onoare al Asociației Internaționale de Studii Bizantine (din 1971)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ștefănescu, Ștefan (coord.) (). Enciclopedia istoriografiei românești. București: Editura Științifică și Enciclopedică. p. 163. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]