Vacanță la Roma (film din 1953)
| Vacanță la Roma | |
| Roman Holiday | |
 Afișul românesc al filmului | |
| Titlu originar | Roman Holiday |
|---|---|
| Gen | film de comedie romantică |
| Regizor | William Wyler |
| Scenarist | Ian McLellan Hunter John Dighton |
| Producător | Robert Wyler și William Wyler |
| Studio | Paramount Pictures |
| Distribuitor | Paramount Pictures |
| Director de imagine | Henri Alekan și Franz Planer |
| Montaj | Robert Swink |
| Muzica | Georges Auric |
| Costume | Edith Head |
| Distribuție | Audrey Hepburn Gregory Peck Eddie Albert |
| Premiera | 27 august 1953 |
| Premiera în România | |
| Durata | 118 minute a/n |
| Țara |  Statele Unite ale Americii |
| Filmat în | Roma  |
| Locul acțiunii | Roma |
| Limba originală | engleză |
| Disponibil în română | subtitrat |
| Buget | 1.500.000 $ |
| Încasări | 12.000.000 $ 3.000.000 $ |
| Parte a seriei | National Film Registry[1] |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Vacanță la Roma (titlul original: în engleză Roman Holiday) este un film de comedie romantică american, realizat în 1953 de regizorul William Wyler, protagoniști fiind actorii Audrey Hepburn, Gregory Peck[2] și Eddie Albert.
Rezumat
[modificare | modificare sursă]
Prințesa moștenitoare Ann se află într-un turneu extrem de riguros prin capitalele Europei, reprezentând o țară nenumită. După o zi deosebit de grea petrecută la Roma, Ann are o criză de isterie iar doctorul îi administrează o injecție cu un calmant recomandându-i: „Cel mai bun lucru pe care-l știu este să faci exact ce-ți dorești, măcar pentru o vreme.” Ea părăsește ambasada în secret pentru a explora orașul, iar, pe măsură ce drogul își face efectul, adoarme pe jos pe un zid, unde este găsită de Joe Bradley, un jurnalist american. Neștiind cine este, Joe crede că este beată și o duce la apartamentul lui ca să se odihnească.
Joe doarme prea mult și ratează conferința de presă a prințesei, dar pretinde în fața editorului său, Hennessy, că a fost prezent. Hennessy îi arată un articol de ziar care anunță anularea conferinței din cauza „unei boli subite” a prințesei, iar Joe o recunoaște în fotografie pe femeia din apartamentul lui ca fiind chiar prințesa Ann. Îi promite editorului său un interviu exclusiv cu prințesa în schimbul sumei de 5000 de dolari.
Filmul continuă cu o înșiruire de scene comice sau dramatice și este iconică imaginea cu Joe și Ann plimbându-se cu un scuter Vespa prin Roma.
Joe îl sună pe prietenul său fotograf, Irving Radovich, și îi propune să o fotografieze pe „Anya” (așa cum se prezintă prințesa, nedorind să-și divulge identitatea) în timp ce el îi arată orașul, fără să-i spună că este jurnalist și că știe cine este ea cu adevărat. Ann invocă o întâlnire importantă și pleacă. Joe o urmărește și o vede explorând o piață în aer liber, cumpărând pantofi și tunzându-și părul lung. El plănuiește o întâlnire „întâmplătoare” pe Treptele Spaniole și o convinge să petreacă ziua cu el. O duce la o cafenea unde se întâlnesc cu Irving, care face poze cu o cameră ascunsă într-o brichetă. Ann spune că a chiulit de la școală. Când Ann conduce stângaci un scuter Vespa prin traficul roman, cu Joe ca pasager, cei doi sunt arestați, dar sunt eliberați după ce Joe și Irving arată legitimații de presă false. Vizitează Colosseumul, apoi, Joe o duce pe Ann la „Gura Adevărului” și îi spune legenda: dacă un mincinos își bagă mâna în gură, aceasta i-o va mușca. Ann încearcă ezitând, iar când vine rândul lui Joe, el o sperie prefăcându-se că și-a pierdut mâna.
Participă apoi la o petrecere cu dans pe o barcă, la care Ann fusese invitată de frizerul ei. Agenți ai guvernului încearcă să o ia cu forța, Ann, Joe, Irving și frizerul se luptă cu ei, iar Ann sparge o chitară în capul unuia dintre urmăritori. Când Joe este aruncat în râu, Ann sare după el. Înoată împreună la mal și se sărută, tremurând de frig. În timp ce își usucă hainele în apartamentul lui Joe, la radio se difuzează un buletin de știri care anunță că poporul țării lui Ann este îngrijorat de presupusa ei boală. Ann îl roagă pe Joe să o ducă la o stradă din apropierea ambasadei. Acolo, se sărută din nou și își iau rămas bun cu lacrimi în ochi.
La întoarcerea sa, prințesa răspunde celor care încearcă să-i amintească de datoria ei: „Dacă nu aș fi fost pe deplin conștientă de datoria mea față de familia și țara mea, nu m-aș fi întors în seara asta... sau poate niciodată.” Joe îi spune lui Hennessy că nu a obținut povestea, dar îl lasă pe Irving să decidă dacă va vinde fotografiile. Joe și Irving participă la conferința de presă reprogramată, spre surprinderea lui Ann. Ea își exprimă încrederea în relațiile dintre națiuni, așa cum există între oameni, iar Joe îi răspunde că încrederea ei nu este zadarnică. Când este întrebată ce oraș i-a plăcut cel mai mult, ezită și apoi spune: „Roma. Cu siguranță, Roma.”
Alți fotografi fac poze cu aparatele lor voluminoase, în timp ce Irving continuă să folosească bricheta. Ann stă de vorbă câteva momente cu fiecare jurnalist, iar Irving îi oferă fotografiile ca amintire din Roma. Joe rămâne ultimul în sală, apoi se întoarce și pleacă singur.
Distribuție
[modificare | modificare sursă]- Gregory Peck – Joe Bradley
- Audrey Hepburn – prințesa Ann
- Eddie Albert – Irving Radovich
- Hartley Power – Hennessy, editorul lui Joe
- Harcourt Williams – ambasadorul țării prințesei Ann
- Margaret Rawlings – contesa Vereberg, principala doamnă de onoare al Annei
- Tullio Carminati – General Provno
- Paolo Carlini – Mario Delani
- Claudio Ermelli – Giovanni
- Paola Borboni – Charwoman
- Laura Solari – Secretary
- Alfredo Rizzo – taximetristul
- Gorella Gori – vânzătorul de pantofi
- Hans Hinrich – dr. Bonnachoven
Aprecieri
[modificare | modificare sursă]„ Romanță turistică, de o simplitate plină de prospețime, care a făcut star din Hepburn. Secvență rapel: Mâna lui Peck „sfâșiată” între dinții monstrului din peșteră. Dar și conferința de presă finală unde, sub bruiajul răspunsurilor complezente ale prințesei, formulate într-un solid limbaj de lemn politic se suprapune un dialog conspirativ, din priviri, ba îngrijorate fiindcă nu cunoaște jocul impostorului, ba complice când se va convinge că n-o va trăda. Fără asemenea implicații, fără Hepburn și Wyler, am fi avut în față una dintre sutele de operete despre sacrificiul prințeselor-cenușărese, constânse de datoria lor dinastică să rămână captive protocolului. ”
Premii și nominalizări
[modificare | modificare sursă]- 1954 – Premiile Oscar
- Cea mai bună actriță pentru Audrey Hepburn
- Cea mai bună poveste originală lui Dalton Trumbo
- Cele mai bune costume lui Edith Head
- Nominalizare Cel mai bun film lui William Wyler
- Nominalizare Cel mai bun regizor lui William Wyler
- Nominalizare Cel mai bun actor în rol secundar lui Eddie Albert
- Nominalizare Cel mai bun scenariu adaptat lui Ian McLellan Hunter și John Dighton
- Nominalizare Cea mai bună imagine lui Franz Planer și Henri Alekan
- Nominalizare Cele mai bune decoruri lui Hal Pereira și Walter H. Tyler
- Nominalizare Cel mai bun montaj lui Robert Swink
- 1954 – Premiile Globul de Aur
- 1954 – Premiul BAFTA
- Cea mai bună actriță pentru Audrey Hepburn
- Nominalizare Cel mai bun film
- Nominalizare Cel mai bun actor lui Gregory Peck
- Nominalizare Cel mai bun actor lui Eddie Albert
- 1953 – New York Film Critics Circle Award
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ https://www.loc.gov/programs/national-film-preservation-board/film-registry/complete-national-film-registry-listing/. Accesat în . Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ Cassvan, Lazăr (). Unora le lace filmul. București: Editura Eminescu. p. 311.
- ↑ Caranfil, Tudor, Dicționar universal de filme, București, 2008: Litera internațional, p. 762;
