Teroarea Iacobină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Asediul Bastiliei

Articolele fac parte din seria
Revoluția franceză

Cauze
Tulburări
Adunarea Constituantă
și camerele sale (1789 - 1791)
Constituția din 1791
și monarhia
(1791 - 1792)
Insurecția de la 10 august 1792
Convenția Națională
Războiul din Vandeea
Teroarea
Directoratul
Cronologie

Teroarea iacobină (5 septembrie 179328 iulie 1794),[1] cunoscută de asemenea doar ca Teroarea (conform originalului franceză la Terreur), este perioada revoluței franceze care a culminat cu dictatura lui Robespierre, care își eliminase foștii camarazi de luptă, și cu instituirea Comitetului Salvării Publice. S-a terminat odată cu încetarea puterii Directoratului după executarea lui Robespierre, marcând sfârșitul Revoluției franceze.

Perioada, cea mai violentă din timpul Revoluției franceze, a fost pornită de conflictul mereu mocnit dintre girondini și iacobini, fiind marcată de executarea în masă a „dușmanilor revoluției”. Deși numere exacte nu sunt cunoscute, numărul celor executați fusese de ordinul a zeci de mii la nivelul întregii țări, dintre care 16.594 per total (și 2.639 doar în Paris) au fost ghilotinați,[2] și un alt număr de circa 25.000 au fost uciși în execuții sumare de-a lungul Franței.[3]

Ghilotina (cunoscută și sub numele de „Briciul național”) devenise simbolul cauzei revoluției, datorată unui șir se execuții publice, regele Louis al XVI-lea, Marie Antoinette, Girondinii, Philippe Égalité (de fapt, Louis Philippe II, Duce de Orléans) și Madame Roland⁠(d), precum și mulți alții, printre care se poate număra și chimistul și savantul Antoine Lavoisier.

În timpul anului 1794 Franța revoluționară s-a confruntat cu o multitudine de inamici interni și externi. În interior, întrega nobilime franceză a devenit un inamic imediat al Revoluției, întrucât își pierduse toate privilegiile, plus pericolul de a fi fost decapitați prin judecăți sumare. Biserica Romano-Catolică a fost, la rândul său un inamic al Revoluției și al revoluționarilor întrucât aceștia reduseseră clerul la simplii angajați ai statului, cerându-le tuturor clericilor să depună un jurământ de credință față de națiunea franceză (prin așa numita Constituția civilă a clerului⁠(d)). În exteriorul Franței, prima Prima Republică Franceză fusese angrenată într-un șir de războaie externe cu națiunile vecine, care nu doreau sub nici o formă extinderea revoluției în țările lor.


Referințe, note[modificare | modificare sursă]

O gravură a timpului prezentântu-l pe Robespierre ghilotinând clălăul care îi ghilotinase anterior pe toți ceilalți din Franța
  1. ^ Terror, Reign of; Encyclopædia Britannica
  2. ^ Linton, Dr Marisa. „The Terror in the French Revolution” (PDF). Kingston University. Accesat în . 
  3. ^ Donald Greer, The Incidence of the Terror during the French Revolution : A Statistical Interpretation, Cambridge (United States), Harvard University Press, 1935

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Teroarea Iacobină