Monarhia constituțională franceză

Acest articol se referă la Perioada monarhiei constituționale a Franței din perioada Revoluției. Pentru perioada monarhiei constituționale din secolul XIX, vedeți Monarhia din Iulie.

Regatul Franței Royaume de France
← 1791 – 1792 →
Steag Stema regală
Deviză națională La nation, la loi, le roi (Națiunea, legea, regele)
Regatul Franței în 1791, hartă ilustrând vechile provincii franceze prin culori diferențiate și noile departamente prin granițe îngroșate
Capitală	Paris
Limbă/limbi	franceza
Formă de guvernare	Monarhie constituțională
Regele Francezilor
- 1791-1792	Ludovic XVI
Legislativ	Adunarea Națională Legislativă
Istorie
- Începutul Revoluției Franceze (căderea Bastiliei)	14 iulie 1789
- Ludovic XVI devine monarh constituțional	4 septembrie 1791
- Suspendarea lui Ludovic XVI	10 august 1792
- Declararea Republicii	21 septembrie 1792
- Execuția lui Ludovic XVI	21 ianuarie 1793

Monarhia Constituțională (franceză Monarchie Constitutionnelle) a fost o perioadă efemeră a existenței instituțiilor Franței din perioada Revoluției, înaintea instaurării Republicii.

În urma tentativei de fugă din 21 iunie 1791, Ludovic XVI este capturat și pe 25 iunie este readus la Paris. În urma acestei acțiuni și în speranța de a frâna radicalismul Revoluției și de a împiedica o intervenție străină, Adunarea Constituantă decide să-l reinstaleze pe Ludovic XVI pe tron. El este obligat să accepte Constituția din 1791 prin care Franța trece de la o monarhie absolută la o monarhie constituțională. Regele era nevoit să partajeze puterea cu Adunarea Legislativă (ce succeda Adunarea Constituantă), păstrându-și dreptul de veto și cel de alegere a miniștrilor. Regele renunță la noțiunea de drept divin și este nevoit să depună jurământ ân fața națiunii și să mențină și să aplice Constituția. De asemenea el poartă titlul de „Rege al Francezilor” (franceză Roi des Français). Funcția este ereditară, dar el este șeful unui guvern format din șase miniștrii responsabili în fața Adunării Naționale. Sarcina sa este de a administra statul, de a numii anumiți înalți funcționari și de a reprezenta statul în străinătate. Împreună cu Adunarea, regele are puterea de a declara război. Cu toate că persoana regelui este considerată inviolabilă și sacră, Constituția prevede modalități de demitere a suveranului.

Constituți intră în vigoare în octombrie 1791, dar monarhia se va confrunta în repetate rânduri cu Adunarea Națională. Țara suferă tensiuni puternice, în ciuda recoltelor bune populația suferă de foamete în special datorită politicilor liberale instituite și a numeroaselor conflicte. Înfrângerile armatei duc la votarea de decrete din ce în ce mai radicale de către Adunare, decrete pe care regele nu le promulgă, utilizând dreptul său de veto. Dezbaterile care urmează și revoltele revoluționarilor obligă adunarea să voteze suspendarea lui Ludovic pe data de 10 august 1792. În urma formării Convenției Naționale în septembrie, primul act al acesteia este de a abolii monarhia, Ludovic rămânând prizonier în așteptarea procesului.