Spytihněv al II-lea al Boemiei

Spytihněv al II-lea
Duce al Boemiei
Spytihněv al II-lea cu mitră și lance (ilustrație contemporană, Svatovítská apokalypsa - „Apocalipsa Sfântului Vitus”, 1060–1061)
Date personale
Născut	1031 Olomouc, Cehia
Decedat	28 ianuarie 1061 (30 de ani) Hradec nad Moravicí⁠(d), Moravia-Silezia, Cehia
Înmormântat	Catedrala Sfântul Vitus din Praga
Părinți	Bretislav I Iudita de Schweinfurt
Frați și surori	Jaromir[*]​ Otto I de Olomouc[*]​ Vratislav al II-lea[*]​ Conrad I
Căsătorit cu	Ida de Wettin[*]​
Copii	Svatobor Frederic[*]​
Ocupație	conducător[*]​
Locul desfășurării activității	Olomouc Žatec[*][[Žatec (Czech city)|​]]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce al Boemiei
Familie nobiliară	Dinastia Přemyslid
Duce al Boemiei
Domnie	10 ianuarie 1055 – 28 ianuarie 1061
Predecesor	Bretislav I
Succesor	Vratislav al II-lea[*]​

Spytihněv al II-lea (Spitignew, Spitihnew sau Spytihnev; în latină Spitigneus; n. 1031, Olomouc, Cehia – d. 28 ianuarie 1061, Hradec nad Moravicí^⁠(d), Moravia-Silezia, Cehia), aparținând dinastiei Přemyslid, a fost duce al Boemiei din 1055 până la sfârșitul vieții.

Biografie

Spytihněv a fost fiul cel mare al ducelui Boemiei, Břetislav I și al soției sale, Iudita, fiica lui Henric de Schweinfurt. În copilărie a petrecut o perioadă de timp ca ostatic la curtea împăratului Henric al III-lea, între 1039 și 1040, apoi începând din 1041 până la o dată necunoscută. După ce s-a întors în Boemia, Spytihněv a primit cârmuirea unui teritoriu al Moraviei, în jurul orașului Olomouc și apoi a unui teritoriu care aparținea cetății Žatec.

Există câteva informații contradictorii legate de scurta sa domnie, despre relația sa cu populația germană din Boemia și despre intervențiile sale în guvernarea Moraviei.

În 1055 Spytihněv a devenit duce al Boemiei ca succesor al tatălui său. Nu se știe dacă o afirmație făcută de Cosma din Praga în Chronica Boemorum corespunde realității și anume că Spytihněv a expulzat toți germanii din Boemia în ziua în care a devenit duce. Sigur este că mama sa, de origine germană, a părăsit țara. Pe de altă parte, mai târziu Spytihněv i-a alungat pe călugării slavi din Mănăstirea Sázava și a instalat acolo un stareț german, predicile fiind ținute în limba latină. Deși existența xenofobiei nu poate fi exclusă la acea vreme, această atitudine antigermană a ducelui poate fi o interpretare ulterioră a cronicarului, iar acțiunile de expulzare să fi fost motivate de interese personale sau politice.

Mormântul lui Spytihněv (Catedrala „Sf. Vitus” din Praga)

La începutul cârmuirii sale se pare că au existat dispute provocate de aplicarea normei agnatice în Boemia. Spytihněv l-a expulzat pe fratele său, Vratislav, în Ungaria și i-a adus pe cei doi frați mai mici, Conrad și Otto, la curtea din Praga unde le-a dat funcții nesemnificative fiind astfel eliminați de la guvernarea Moraviei unde fuseseră numiți de tatăl lor, Břetislav I. Pentru a-și asigura puterea în partea de est a țării, Spytihněv a chemat 300 de nobili moravi la cetatea Chrudim. Deoarece aceștia nu s-au supus poruncii sale, Spytihněv i-a arestat și întemnițat în cetăți din Boemia. În 1058, la insistențele regelui Ungariei, Andrei I, Spytihněv a permis întoarcerea fratelui său, Vratislav, în Moravia.

În jurul anului 1060 Spytihněv a cerut papei Nicolae al II-lea să-i acorde demnitatea regală. Acesta însă i-a acordat doar dreptul de a purta mitra episcopală în schimbul unei plăți anuale de 100 de lire de argint. Deși statutul ducelui boem se îmbunătățise astfel, abia fratele său, Vratislav al II-lea, și succesorul acestuia au reușit să obțină transformarea Ducatului de Boemia în regat. Spytihněv a murit la vârsta de treizeci de ani.

Căsătorie și descendenți

În jurul anului 1054 Spytihněv s-a căsătorit cu Hidda, fiica margrafului Luzaciei, Dietrich I, cu care a avut un fiu:

• Svatobor Frederic, patriarhul al Aquileiei din august 1084 până în februarie 1085.

Bibliografie

• Vratislav Vaníček: Vratislav II. (I.). První český král. Čechy v době evropského kulturního obratu v 11. století (Velké postavy českých dějin. 3), Vyšehrad, Praga, 2004, ISBN: 80-7021-655-7, pp. 21–55.