Robert Kocharyan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Robert Kocharyan
Robert Kocharyan, second President of Armenia, 2006 (02).JPG
Date personale
Născut (63 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
Stepanakert, Republica Karabahul de Munte[3] Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Bella Kocharyan[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of the Soviet Union.svg URSS
Flag of Armenia.svg Armenia
Flag of Artsakh.svg Republica Karabahul de Munte Modificați la Wikidata
Etnie armean Modificați la Wikidata
Religie Biserica Apostolică Armeană Modificați la Wikidata
Ocupație om politic Modificați la Wikidata
Al 2-lea Președinte al Armeniei Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat de Levon Ter-Petrosian
Succedat de Serj Sargsyan
Al 6-lea Prim-ministru al Armeniei Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat de Armen Sarkissian[*]
Succedat de Armen Darbinyan[*]
Primul President of the Nagorno-Karabakh Republic Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Succedat de Leonard Petrosyan[*]
Al 2-lea Prime Minister of the Nagorno-Karabakh Republic Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat de Oleg Yesayan[*]
Succedat de Leonard Petrosyan[*]
Prim-ministru al Armeniei Modificați la Wikidata

Premii Ordinul Vulturul Alb
Hero of Artsakh[*]
Grand Cordon of the National Order of the Cedar‎[*]
Legiunea de Onoare în grad de Mare Cruce[*]
Grand Cross of the order of the Redeemer[*]
great-cross of the Order of Vytautas the Great[*]
Alma mater National Polytechnic University of Armenia[*]
Semnătură
Robert Kocharyan signature.png

Robert Sedraki Kocharyan (în armeană Ռոբերտ Սեդրակի Քոչարյան pronunță [ɾɔbɛɾt kʰɔtʃʰɑɾjɑn]; născut la 31 august 1954) este un om politic armean care a îndeplinit funcția de președinte al Armeniei între 1998 și 2008. El a fost anterior președinte al republicii separatiste Nagorno-Karabah din 1994 până în 1997 și prim-ministru al Armeniei din 1997 până în 1998.

În cea mai mare parte a mandatelor sale, între 2001 și 2007, economia Armeniei a crescut în medie cu 12% anual,[4] în mare măsură datorită boom-ului înregistrat în domeniul construcțiilor.[5] Perioada în care a condus Armenia a fost marcată de două dintre cele mai sângeroase evenimente din istoria Armeniei de după proclamarea independenței satului: împușcăturile din parlamentul armean din 1999 și uciderea a zece persoane în protestele din perioada alegerilor prezidențiale din 2008.[5] El a fost considerat responsabil pentru ambele evenimente de către opoziție, în special de către primul președinte al Armeniei, Levon Ter-Petrosyan, și de partidul lui.[6]

Alegerile din 1998 și 2003 au fost organizate ambele în două tururi. Ele au fost contestate de candidații opoziției și criticate de observatorii internaționali.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Robert Kocharyan s-a născut în orașul Stepanakert, regiunea autonomă Nagorno-Karabah, RSS Azerbaidjan. El și-a făcut acolo educația secundară, iar în perioada 1972-1974 și-a efectuat stagiul militar în Armata Sovietică. Robert Kocharyan și soția sa, Bella, au trei copii: Sedrak, Gayane și Levon, care s-au născut cu toții în orașul Stepanakert.

Cronologia carierei din perioada anterioară președinției sale[modificare | modificare sursă]

  • 1972-1974 – a servit în Armata Sovietică
  • 1975-1976 – a lucrat în diferite întreprinderi din orașele Stepanakert și Moscova
  • 1977-1982 – a urmat Facultatea de inginerie electrică din cadrul Institutului Politehnic de Stat din Erevan. A obținut diplomă cu calificativul excelent.
  • 1980-1981 – a lucrat ca inginer mecanic la uzina electrică din orașul Stepanakert
  • 1981-1985 – a lucrat în diferite poziții în Comitetul Municipal în orașul Stepanakert și în comitetul orășenesc al Uniunii Comsomolului, inclusiv pe postul de secretar adjunct
  • 1986 – instructor al comitetului orășenesc Stepanakert al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
  • 1987-1989 – conducător al organizației de partid de la fabrica de mătase din Karabahul Sovietic
  • 19 februarie 1988 – lider al mișcării Arțah, care a cerut separarea regiunii Nagorno-Karabah de RSS Azerbaidjan și mai târziu unirea cu Armenia; membru al grupului Krunk; a condus organizația Miatsum
  • 1989-1995 – a fost ales de două ori ca vicepreședinte al Sovietului Suprem al Republicii Armenia și membru al Prezidiului Sovietului Suprem
  • 1991-1992  - adjunct al Uniunii Supreme a Republicii Nagorno-Karabah, în prima sa ședință

Președinte al Armeniei[modificare | modificare sursă]

După ce predecesorul său, Levon Ter-Petrossian, a fost demis din funcția de președinte, Kocharyan a fost ales cel de-al doilea președinte al Armeniei la 30 martie 1998, învingându-l pe principalul său rival, Karen Demirchyan, în alegerile prezidențiale anticipate marcate de nereguli și de încălcări ale codului electoral de către ambele părți, după cum au raportat observatorii electorali internaționali. S-au depus plângeri că Kocharyan nu a fost cetățean armean de zece ani, în conformitate cu constituția,[7] deși ar fi fost imposibil ca el să fi fost 10 ani cetățean al unei republicii care exista de mai puțin de 7 ani; cu toate acestea, constituția armeană a recunoscut RSS Armeană ca statul său predecesor.

În timpul președinției sale, mai mulți lideri ai opoziției din Parlamentul Armean și un prim-ministru al Armeniei au fost uciși de persoane înarmate într-un episod cunoscut sub numele de Împușcăturile din Parlamentul Armean din 1999. Kocharyan a negociat el-însuși cu teroriștii pentru a-i elibera pe parlamentarii ostatici.

Alegerile din 2003[modificare | modificare sursă]

Alegerile prezidențiale din 2003 au avut loc la 19 februarie și 5 martie 2003. Nici un candidat nu a obținut o majoritate în primul tur de scrutin, deși actualul președinte Kocharyan obținuse puțin sub 50% din voturi. Prin urmare, a fost organizat un al doilea tur de scrutin și Kocharyan l-a învins pe Stepan Demirchyan, obținând peste 67% din voturi.

În ambele tururi, observatorii electorali din partea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa au raportat fraude electorale semnificative realizate de susținătorii lui Demirchyan, iar numeroși susținători ai acestuia au fost arestați înainte ca cel de-al doilea tur să aibă loc.[8] Demirchyan a afirmat că alegerile au fost fraudate și le-a cerut susținătorilor săi să protesteze împotriva rezultatelor.[9] Zeci de mii de armeni au protestat în zilele de după alegeri împotriva rezultatelor și i-au cerut președintelui Kocharyan să demisioneze.[8] Cu toate acestea, Kocharyan a fost învestit în funcție pentru un al doilea mandat la începutul lunii aprilie după ce Curtea Constituțională a validat alegerile, în timp ce a recomandat organizarea unui referendum în termen de un an pentru a confirma rezultatul alegerilor.[10][11] Pe 14 aprilie 2004 poeta armeană Silva Kaputikyan a scris o scrisoare deschisă Kocharyan trebuie să plece, în care a protestat împotriva măsurilor dure luate de Kocharyan împotriva demonstranților pe 12-13 aprilie 2004. De asemenea, ea a returnat Medalia Mesrop Maștoț acordată ei de Kocharyan cu câțiva ani în urmă.[12]

Alegerile din 2008[modificare | modificare sursă]

Alegerile prezidențiale au avut loc în Armenia la 19 februarie 2008. Președintele în exercițiu Kocharyan, care nu era eligibil pentru al treilea mandat consecutiv,[13] a susținut candidatura primului ministru al Armeniei, Serj Sargsyan.[14]

Ca urmare a rezultatului alegerilor, protestele organizate de susținătorii candidatului învins Levon Ter-Petrossian au început în Piața Libertății din Erevan și au fost însoțite de tulburări în masă. Pe 1 martie, demonstranții au fost dispersați în mod legal de către poliție și forțele militare. Zece persoane au fost ucise în ciocniri le dintre poliție și mulțimea agresivă, iar președintele Kocharyan a declarat o stare de urgență de 20 de zile.[15] Aceasta a fost urmată de arestări în masă și de anchetarea membrilor proeminenți ai opoziției, care au instigat tulburările și au produs distrugeri ale proprietății cetățenilor, precum și o interdicție de facto cu privire la orice alte proteste anti-guvernamentale.[16][17]

Politica externă[modificare | modificare sursă]

Președintele rus Vladimir Putin cu președintele armean Robert Kocharyan

În calitate de președinte, Kocharyan a continuat să negocieze o soluționare pașnică a statutului provinciei Nagorno-Karabah cu președintele azer Ilham Aliyev. Discuțiile dintre Aliyev și Kocharyan au avut loc în septembrie 2004, la Astana, Kazahstan, în cadrul întâlnirii șefilor de stat din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Potrivit surselor, una dintre sugestii a fost retragerea forțelor armene din teritoriile azere adiacente provinciei Nagorno-Karabah, precum și desfășurarea unor referendumuri (plebiscite) în Nagorno-Karabah și în Azerbaidjan cu privire la viitorul statut al regiunii. În perioada 10-11 februarie 2006 Kocharyan și Aliyev s-a întâlnit la Rambouillet, Franța, pentru a discuta principiile fundamentale de soluționare a conflictului, inclusiv retragerea trupelor, formarea unor trupe internaționale de menținere a păcii și statutul provinciei Nagorno-Karabah.[18]

În timpul zilelor și săptămâni lor ce au precedat discuțiile din Franța, co-președinții Grupului OSCE de la Minsk au exprimat un optimism prudent că se poate ajunge la un acord. Președintele francez Jacques Chirac s-a întâlnit separat cu cei doi lideri și și-a exprimat speranța că discuțiile vor fi fructuoase. Contrar optimismul inițial, discuțiile de la Rambouillet nu au dus la nici un acord, iar problemele-cheie precum statutul provinciei Nagorno-Karabah și retragerea trupelor armene din Kalbajar sunt încă controversate. Următoarea rundă de negocieri a avut loc în martie 2006, în Washington, D.C.[18] Președintele rus Vladimir Putin a făcut presiuni asupra ambelor părți pentru a soluționa litigiul.[19] Tot în 2006 a existat o întâlnire dintre președinții Armeniei și Azerbaidjanului la Minsk, în 28 noiembrie, precum și reuniuni ministeriale la Moscova. "Aceste discuții nu au produs nici un progres, dar sper că timpul pentru o soluție va veni", a spus Peter Semneby, reprezentantul UE pentru Caucazul de Sud.[20]

În septembrie 2006, în mesajul său de felicitare[21] cu ocazia celei de a 15-a aniversări a Republicii Nagorno-Karabah, Kocharyan a spus "Oamenii din Karabah au făcut o alegere istorică, și-au apărat interesele naționale în războiul pe care au fost forțați să-l ducă. Astăzi, ei construiesc un stat liber și independent." Mesajul de însoțire susținea că datoria Republicii Armenia și a tuturor Armenilor este de a contribui la consolidarea și dezvoltarea statului Nagorno-Karabah, precum și la recunoașterea internațională a independenței republicii.[22]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Robert Kocharyan”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  3. ^ „Robert Kocharyan”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ „Country Information”. United Nations in Armenia. Accesat în . 
  5. ^ a b Abrahamyan, Gayane (). „Rotating Around Presidents: Kocharyan's "shadow" a curse or a blessing for Armenia?”. ArmeniaNow. Accesat în . 
  6. ^ Martirosian, Anush; Meloyan, Ruben (). „Armenia Marks Parliament Attack Anniversary”. Radio Free Europe/Radio Liberty. Accesat în . The opposition alliance described the parliament attack as “the darkest page in Armenian history” that laid the foundation of the country’s existing “criminal-oligarchic” system. It again blamed Kocharian and Serzh Sarkisian for the killings, claiming that most Armenians consider them the masterminds of the crime. 
  7. ^ Staff (4 February 1998) "Armenian president resigns" BBC World Service[1]
  8. ^ a b Stern, David (). „Anger at 'flawed' poll in Armenia”. Financial Times. p. 4. 
  9. ^ „Incumbent 'wins' Armenia vote”. BBC Online. . Accesat în . 
  10. ^ „Armenia: President Sworn In Amid Protests”. The New York Times. . Accesat în . 
  11. ^ „Constitutional court stirs Armenian political controversy”. Eurasianet.org. . Accesat în . 
  12. ^ Kocharyan Must Go by S. Kaputikyan//Shrjadardz Armenian Magazine, #2, 2004, p. 21
  13. ^ The Constitution of the Republic of Armenia (27 November 2005), Chapter 3: The President of the Republic, Article 50
  14. ^ Robert Kocharyan To Support Serzh Sargsyan, Panorama.am
  15. ^ „State of emergency declared in Armenia”. RTE News. . Accesat în . 
  16. ^ "Armenia: Police Beat Peaceful Protesters in Yerevan", Human Rights Watch (NY), March 2, 2008.
  17. ^ Ter-Petrosian ‘Under House Arrest,’ Rally Broken Up, Radio Free Europe/Radio Liberty, March 1, 2008.
  18. ^ a b Ghazinyan, Aris (10 February 2006) "Drawing the Line: Maps meet principles in the search for a settlement over Nagorno Karabakh" Armenia Now[2]
  19. ^ Staff (23 February 2006) "Putin Going to Invite Kocharyan to Moscow to Discuss Karabakh Issue" YERKIR Armenian Online Newspaper[3]
  20. ^ Staff (21 February 2007) "Peter Semneby: EU tries to create trust between Karabakh and Azerbaijan" More than 4 bln dollars were stollen by his clan in Armenia YERKIR Armenian Online Newspaper
  21. ^ (1 September 2006) "Congratulations on Independence Day" Azat Artsakh Newspaper[4]
  22. ^ Staff (1 September 2006) "Robert Kocharyan: Nagorno Karabakh People Made Their Historical Choice, Protected Its National Interests in the Forced War.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Robert Kocharyan

Format:Wikisource-author

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Robert Kocharyan.


Funcții politice
Predecesor:
Oleg Yesayan
Prim-ministru al Nagorno-Karabah
1992–1994
Succesor:
Leonard Petrosyan
Predecesor:
Garen Baburyan
Interimar
Președinte al Nagorno-Karabah
1994–1997
Succesor:
Leonard Petrosyan
Interimar
Predecesor:
Armen Sargsyan
Prim-ministru al Armeniei
1997–1998
Succesor:
Armen Darbinyan
Predecesor:
Levon Ter-Petrosian
Președinte al Armeniei
1998–2008
Succesor:
Serj Sargsyan