Radu Ciuceanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Radu Ciuceanu
Date personale
Născut (89 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație om politic
istoric Modificați la Wikidata

Radu Ciuceanu (n. 16 aprilie 1928, Arad) este un politician și istoric român. Ca elev, a studiat la Colegiul Carol I, Craiova. În timp ce era student la Medicină a intrat în Mișcarea Națională de Rezistență (M. N. R.) în anul 1947. A fost cooptat în conducerea Mișcării Naționale de Rezistență din Oltenia (M. N. R. O), condusă de generalul Iancu Carlaonț, care lupta pentru eliberarea țării de sub ocupația sovietică[1]. „Primește misiunea de a forma nuclee subversive în mediile studențești din Craiova: face legătura cu grupurile paramilitare din munții Retezat și Valea Cernei și muntele Cozia, transportând armament, muniție și materiale de propagandă; stabilește, după dispozițiile Comitetului Militar M. N. R. O. ,platformele de desant și punctele de rezistență de pe Valea Oltului. A fost arestat în septembrie 1948 și anchetat de Securitate, Procuratură și N. K. V. D., fiind condamnat în iunie 1949 la 15 ani temniță grea pentru «crimă de uneltire împotriva ordinii sociale». În urma condamnării a fost deținut în penitenciarele Craiova, Pitești, Jilava, Târgșor, Gherla, Aiud, Văcărești, Dej. A fost supus «reeducării» la Pitești, 1949-1950 și Gherla, 1950-1951. A fost eliberat din închisoare în 1963.” (op. cit. ref. 1). În perioada 1965-1968 a fost muncitor necalificat, iar între anii 1966-1970 a fost student la Facultatea de Istorie. După terminarea studiilor universitare, a devenit cercetător la Institutul de Arheologie din București (1970-1975) și apoi la Muzeul de istorie și artă al municipiului București (1975-1989). A efectuat săpături arheologice la Putna, Coșula, Mihăilești, Afumați, Ghica-Tei, Pantelimon, Văcărești, Colțea etc.

După anul 1989 a fost deputat în legislatura 1990-1992, ales în județul Alba pe listele Partidului Național Liberal ocupând funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților[2]. În legislatura 2000-2004 a fost ales deputat în județul Olt pe listele PRM[3].

A fost membru fondator al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), în ianuarie 1990.

Între 1948 și 1963 a fost deținut politic, după ce a activat timp de doi ani în Mișcarea Națională de Rezistență Anticomunistă din Oltenia[4][5].

În martie 2010 a câștigat în instanță despăgubiri în valoare de 600.000 de euro de la Statul Român pentru chinurile îndurate în temnițele comuniste[5].

A fost directorul-fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului (1993).[6].

Doctor în istorie (1998).

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Intrarea în tunel, Memorii vol. I, Editura Meridiane, București, 1991;
  • Potcoava fără noroc, Memorii vol. II, Editura Meridiane, București, 1994;
  • Misiunile lui A.I. Vâșinski în România (Din istoria relațiilor româno-sovietice, 1944-1946). Documente secrete, I.N.S.T., București, 1997 (împreună cu Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Vitalie Văratic);
  • Începuturile mișcării de rezistență în România, 11 aprilie 1945-31 mai 1946, vol. I, 1998, (împreună cu Octavian Roske și Cristian Troncotă);
  • Rezistența armată din Bucovina, 1944–1950, vol. I, I.N.S.T., București, 1998 (împreună cu Adrian Brișcă);
  • Autocrație și naționalism. Destinul unei dinastii (1665-1856), Editura Charme-Scott, București, 2001;
  • Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945-1958, vol. I, I.N.S.T., București, 2001 (împreună cu Cristina Păiușan);
  • Începuturile mișcării de rezistență în România, 1 iunie-18 noiembrie 1946, vol. II, I.N.S.T., 2001 (împreună cu Octavian Roske și Cristian Troncotă);
  • Mișcarea Națională de rezistență din Oltenia 1947-1949, vol. I, I.N.S.T. 2001;
  • Regimul penitenciar din România 1940-1962, I.N.S.T., București, 2001;
  • Pecetea diavolului, Memorii vol. III, I.N.S.T., București, 2002;
  • Mișcarea Națională de rezistență din Oltenia 1949-1952, vol. II, I.N.S.T., București, 2003;
  • Stenogramele sedintelor conducerii P.C.R. 23 septembrie 1944-26 martie 1945 I.N.S.T., București, 2003, (împreună cu Corneliu Mihail Lungu, Florin Constantiniu, Sever Catalan);
  • Mișcarea Națională de rezistență din Oltenia 1953-1980, vol. III, I.N.S.T., București, 2004;
  • Jurnalul unui om linistit. Nume de cod: Artistul, 1963-1970, vol. I, I.N.S.T., București, 2005;
  • Jurnalul unui om linistit. Nume de cod: Cucu, 1970-1989, vol. II, I.N.S.T., București, 2006;
  • Rezistența armată din Bucovina, 1952–1958, vol. III, I.N.S.T., București, 2006(împreună cu Adrian Brișcă);
  • Mișcarea Națională de rezistență din Oltenia 1945-1976, vol. IV, I.N.S.T., București, 2007;
  • Mișcarea Națională de rezistență din Oltenia 1948-1952, vol. V, I.N.S.T., București, 2007 (împreună cu Puica Buhoci);
  • Rezistenta armata din Munții Făgăraș. Gruparea Ioan Gavrilă-Ogoranu 1949-1955, I.N.S.T., București, 2007 (împreună cu Adrian Brișcă);
  • Masacrele de la Katyn, I.N.S.T., București, 2008 (împreună cu Ion Constantin);
  • Prea mult întuneric, Doamne!, Memorii, vol. IV, I.N.S.T., București, 2012;

Numeroase articole și rapoarte referitoare la cercetări arheologice și monumente istorice ;

1994-2001 articole în revista "Arhivele totalitarismului", sub genericul "Istoria ca un balast".

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Scurtă biografie ca preambul la lucrarea: Radu Ciuceanu, Autocrație și naționalism. Destinul unei dinastii. Tipar: Charme- Scott, București, 2001. Cu un Cuvânt înainte de acad. Dan Berindei
  2. ^ [1] CV Radu Ciuceanu, accesat la 23 august 2015
  3. ^ [2] Radu Ciuceanu - Sinteza activitatii parlamentare în legislatura 2000-2004, accesat la 23 august 2015
  4. ^ Prezentarea membrilor INST, inclusiv a lui Radu Ciuceanu
  5. ^ a b Radu Ciuceanu, îmbogățit de anticomunism, 16 martie 2010, adevarul.ro, accesat la 18 mai 2011
  6. ^ Situl Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri