Sari la conținut

Războiul Ruso-Turc (1568–1570)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte conflicte între aceleași puteri, vedeți Războiul Ruso-Turc.
Războiul Ruso-Turc (1568–1570)
Parte din Războiul ruso-turc Modificați la Wikidata

Informații generale
Perioadă1568–1570
LocAstrahan și Azov
RezultatÎnfrângere militară a otomanilor[1]
Victorie comercială a otomanilor[2]
Modificări teritorialeRusia își distruge cetatea de pe râul Terek
Rusia permite negustorilor musulmani să treacă prin Astrahan
Beligeranți
Imperiul Rus Țaratul RusieiImperiul Otoman Imperiul Otoman
Conducători
Ivan al IV-lea al Rusiei
Cneazul Serebianov
Sokollu Mehmet Paşa
Devlet I Giray
Kasim Paşa
Efective
30.000 de oameni[3]20.000 turci
50.000 tătari[3]

Războiul Ruso-Turc din 1568–1570 (denumit în sursele otomane Expediția din Astrahan) a fost prima ciocnire importantă între Țaratul Rusiei și Imperiul Otoman, ciocniri ce aveau să apară sporadic în următorii 350 de ani. Casus belli a fost Hanatul Astrahanului.

În 1556, Hanatul Astrahanului a fost cucerit de Ivan cel Groaznic, care a construit o nouă cetate pe un deal abrupt de pe malul Volgăi.[4] În 1568, marele vizir Sokollu Mehmet Paşa, care deținea puterea reală în cadrul administrației Imperiului Otoman în timpul sultanului Selim al II-lea, a inițiat prima întâlnire între Imperiul Otoman și viitorul rival din nord. Rezultatul a fost o prefigurare a numeroaselor dezastre ce aveau să vină. La Constantinopol se elaborase un plan de a lega Volga de Don printr-un canal și în vara lui 1569 o armată mare, de 20.000 de turci și 50.000 de tătari sub comanda lui Kasim Paşa a fost trimisă să asedieze Astrahanul și să înceapă lucrările de construcție a canalului, în timp ce o flotă otomană asedia Azovul.

Asediatorii au fost respinși printr-o ieșire a garnizoanei condusă de cneazul Serebianov, guvernatorul militar al Astrahanului; o armată rusească de 30.000 de oameni venită ca întărire a atacat și i-a împrăștiat pe muncitori și pe forța tătărească care îi proteja. Pe drumul de întoarcere până la 70% din restul soldaților au murit de frig în stepe sau în urma atacurilor cerchezilor. Flota otomană a fost distrusă de o furtună.

Imperiul Otoman, deși învins militar, a insistat să obțină liberă trecere pentru pelerinii musulmani și pentru negustorii din Asia Centrală, precum și distrugerea cetății rusești de pe râul Terek.[5]

  1. ^ Janet Martin, Medieval Russia:980-1584, (Cambridge University Press, 1996), 356.
  2. ^ Janet Martin, Medieval Russia:980-1584, 356.
  3. ^ a b Николай Шефов. Битвы России. Военно-историческая библиотека. М., 2002
  4. ^ Janet Martin, Medieval Russia:980-1584, 354.
  5. ^ Janet Martin, Medieval Russia:980-1584, 356.
  • Attila Weiszhár și Balázs Weiszhár: Lexicon of Wars, Atheneaum publisher, Budapest 2004.
  • Finkel, Caroline, Osman's Dream, (Basic Books, 2005), 57; „Istanbul a fost adoptat ca nume oficial al orașului abia în 1930.”