Răscoala Țărănească din 1888

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Răscoala Țărănească din 1888
Parte din

Informații generale
Perioadă 20 martie - mai 1888
Locație Regatul României
Beligeranți
România Armata Română țărani răsculați
Conducători
România Carol I al României
Pierderi
necunoscute, minore peste 1.000 de țărani morți sau răniți
mii de arestați

Răscoala țărănească din 1888 a început în data de 20 martie 1888 în Urziceni, Ialomița și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara. Răscoala a fost înfrântă de guvern, reprimarea ei de către armată soldându-se cu peste 1.000 de țărani morți sau răniți și alte câteva mii de arestați.[1] Principala cauză a fost nemulțumirea țăranilor legată de lipsa de pământ și de menținerea unor relații de tip feudal în satele României.

Cauze[modificare | modificare sursă]

Principala cauză a răscoalei o reprezenta lipsa de pământ și condițiile grele de trai ale țăranilor. Reforma agrară din 1864 nu-i împroprietărise cu pământ pe toți țăranii, iar în cei peste douăzeci de ani unii țărani își pierduseră pământul obținut din cauza problemelor economice grele ale țării. În primăvara anului 1888 s-a zvonit că urmează să se realizeze o nouă împroprietărire, dar autoritățile blocaseră punerea în aplicare a legii.[1]

Desfășurare[modificare | modificare sursă]

Răscoala a început la 20 martie 1888 la Urziceni și s-a extins repede către satele din județele limitrofe: Ilfov, Dâmbovița, Prahova și Vlașca. La jumătatea lunii aprilie, răscoalele din acele zone începuseră să fie reprimate, dar au izbucnit alte răscoale în județele Buzău, Râmnicu Sărat, Muscel, Brăila, Teleorman, Olt, Romanați și Dolj și s-au extins apoi către unele județe din Moldova (Putna, Tecuci, Iași, Neamț, Covurlui și Suceava), ajungând în luna mai și în județele Vaslui, Roman și Botoșani.[1]

Principala revendicare a țărănimii era realizarea unei noi împroprietăriri. Țăranii au atacat în unele sate conacele boierești și i-au alungat pe boieri și pe arendați, au ocupat moșiile boierești și le-au împărțit între ei în loturi egale, au atacat autoritățile comunale și au distrus registrele de învoieli agricole. Răsculații s-au îndreptat în unele locuri spre orașele reședință de județ, iar guvernul a chemat armata pentru a apăra barierele de intrare. În ciuda rezistenței armatei, unele grupuri de țărani au pătruns în București, Galați și Botoșani, cerând în mod pașnic satisfacerea revendicărilor.[1]

Armata a intervenit cu brutalitate și a reprimat răscoala, trăgând în răsculați. Peste 1.000 de țărani au fost uciși sau răniți, iar alte câteva mii au fost arestați și judecați ulterior. De asemenea, soldații care au fraternizat cu răsculații au fost trimiși în fața curților marțiale și condamnați.[1]

Răscoala țăranilor de la 1888 a fost sprijinită de unii intelectuali de stânga și de unele cercuri muncitorești.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f Acad. prof. Ștefan Pascu (red. resp. și coord.), Istoria României. Manual pentru liceu de cultură generală și de specialitate, Editura didactică și pedagogică, București, 1977, p. 233.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Constantin Corbu, Țărănimea din România între 1864 și 1888, Editura Științifică, București, 1970, 303 p.
  • Constantin Corbu, Răscoala țăranilor de la 1888, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, 233 p.
  • Academia Republicii Populare Române, Documente și mărturii privind istoria Republicii Populare Române îngrijite de acad. Mihail Roller, Răscoala țăranilor din 1888, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1950, 562 p.