Presiune osmotică

Presiunea osmotică este presiunea care trebuie să fie aplicată unei soluții pentru a împiedica trecerea solventului în sensul natural de difuzie printr-o membrană semipermeabilă (fenomenul de osmoză) care separă solventul de soluție^[1]. Este o proprietate coligativă.

Presiunea osmotică este presiunea care apare numai între două soluții cu compoziție chimică diferită, separate printr-o membrană semipermeabilă. Aceasta permite trecerea solventului și nu permite trecerea substanțelor dizolvate, până la stabilirea unui echilibru difuzional între compartimente. Împiedicarea acestei pătrunderi a solventului în soluția mai concentrată în solut este realizată prin aplicarea presiunii osmotice în dreptul soluției. Presiunea osmotică depinde exclusiv de numărul particulelor eliberate în soluție la dizolvarea unui solid cristalin.

Presiunii osmotice a unei soluții a unei substanțe îi corespunde o energie potențială osmotică similar presiunii hidrostatice a unei coloane de lichid căreia îi corespunde o energie potențială hidrostatică.

Poate fi măsurată cu un aparat numit osmometru care conține soluția înconjurată de membrana semipermeabilă in contact cu solventul pur. Solventul pătrunde prin membrană în soluție ridicând nivelul acesteia în tubul osmometrului până la egalarea diferenței de presiune hidrostatică cu cea osmotică^[2]^[3].

Definiție

Presiunea osmotică este proporțională cu concentrația componentului difuzabil conform formulei lui van't Hoff^[4].

\Pi =ic_{j}RT

Aspecte fiziologice

Echilibrul osmotic este un echilibru dinamic în cadrul celulelor vii, menținând constant prin mecanisme fiziologice active (osmoreglare) raportul moleculelor de apă ce intră și ies din celulă.

Note

↑ Dima, op.cit., p. 368
↑ Dima, op. cit., p. 369
↑ Țițeica, p. 146-148
↑ Niac, op. cit., p. 50

Bibliografie

I.G. Murgulescu, E. Segal, Introducere în chimia fizică, vol.II.1, Teoria molecular cinetică a materiei, Editura Academiei RSR, București, 1979
I.G. Murgulescu, R. Vîlcu, Introducere în chimia fizică vol. III Termodinamică chimică, Editura Academiei RSR, București, 1982
Gavril Niac, Valerian Voiculescu, Ioan Bâldea, Mircea Preda, Formule, tabele, probleme de chimie fizică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984
M. Nicola, T. Vișan, Electrochimie Teoretică și Aplicații (Politehnica București — Catedra de chimie fizică și electrochimie), Editura Bren, București, 1999
R. Dima, V. Pleșu, C.L. Gîjiu, Ingineria separărilor cu membrane (Politehnica București — Catedra de inginerie chimică), Editura Bren, București, 1999
V. Vasilescu (coordonator) Biofizică medicală, EDP 1977
Ion Dima, George Vasiliu, Dumitru Ciobotariu, Ștefan Muscalu, Dicționar de fizică, Editura Enciclopedică Română, București, 1972
Gh. Huțanu, Principii și legi fundamentale în fizică, Editura Albatros, București, 1983

Vezi si

Acest articol despre biologie este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa.

[1] Dima, op.cit., p. 368

[2] Dima, op. cit., p. 369

[3] Țițeica, p. 146-148

[4] Niac, op. cit., p. 50

[1]

[2]

[3]

[4]