Concentrație osmotică

Concentrația osmotică, cunoscută și sub denumirea de osmolaritate,^[1] este concentrația de solut, definită ca număr de osmoli (Osm) de solut pe litru (L) de soluție (osmol/L sau Osm/L). Osmolaritatea unei soluții este exprimată de obicei ca Osm/L (osmolar), analog cu molaritatea unei soluții, care este exprimată ca M (molar). În timp ce molaritatea indică numărul de moli de solut pe unitatea de volum de soluție, osmolaritatea măsoară numărul de osmoli de particule de solut pe unitatea de volum de soluție.^[2] Această valoare permite măsurarea presiunii osmotice a unei soluții și determinarea modului în care solventul va difuza prin intermediul unei membrane semipermeabile (osmoză) care separă două soluții cu concentrație osmotică diferită.

Unitate[modificare | modificare sursă]

Unitatea de măsură a concentrației osmotice este osmolul. Aceasta este o unitate de măsură non-SI care definește numărul de moli de solut care contribuie la presiunea osmotică a unei soluții. Un miliosmol (mOsm) reprezintă 1/1.000 dintr-un osmol. Un microosmol (μOsm) reprezintă 1/1.000.000 dintr-un osmol.

Definiție[modificare | modificare sursă]

Osmolaritatea unei soluții, exprimată în osmoli pe litru (osmol/L), se calculează cu ajutorul următoarei expresii:

\mathrm {osmolarity} =\sum _{i}\varphi _{i}\,n_{i}C_{i}

unde:

$φ$ este coeficientul osmotic, care ține seama de gradul de non-idealitate al soluției. În cel mai simplu caz, acesta este gradul de disociere a solutului. Atunci, φ este cuprins între 0 și 1, unde 1 indică o disociere de 100%. Cu toate acestea, φ poate fi mai mare de 1 (de exemplu, pentru zaharoză). În cazul sărurilor, efectele electrostatice fac ca φ să fie mai mic decât 1 chiar dacă are loc o disociere de 100% (vezi și ecuația Debye-Hückel);
$n$ este numărul de particule (ex: ioni) în care poate disocia o moleculă. De exemplu: pentru glucoză $n$ este 1, iar pentru NaCl $n$ este 2;
$C$ este concentrația molară a solutului;
$i$ indică identitatea unui anumit solut.

Note[modificare | modificare sursă]

^ McNaught, A. D.; Wilkinson, A.; Chalk, S. J. (1997). IUPAC. Compendium of Chemical Terminology (the "Gold Book") (ed. 2nd). Oxford: Blackwell Scientific Publications. ISBN 0-9678550-9-8. Accesat în 23 ianuarie 2022.
^ Widmaier, Eric P.; Hershel Raff; Kevin T. Strang (2008). Vander's Human Physiology, 11th Ed. McGraw-Hill. pp. 108–12. ISBN 978-0-07-304962-5.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

[gold_book-1] McNaught, A. D.; Wilkinson, A.; Chalk, S. J. (1997). IUPAC. Compendium of Chemical Terminology (the "Gold Book") (ed. 2nd). Oxford: Blackwell Scientific Publications. ISBN 0-9678550-9-8. Accesat în 23 ianuarie 2022.

[Widmaier-2] Widmaier, Eric P.; Hershel Raff; Kevin T. Strang (2008). Vander's Human Physiology, 11th Ed. McGraw-Hill. pp. 108–12. ISBN 978-0-07-304962-5.

[1]

[2]