Pehblendă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pehblendă
Pitchblende schlema-alberoda.JPG
Pehblendă (zăcământul din Niederschlema-Alberoda, Germania.)
Date generale
Culoarenegru, variabil spre gri
Duritate5-6
Masa specificăîntre 10,3 și 10,6
Transparențăopacă
Propriețăți optice
Alte caracteristici
Radioactivitatefoarte puternică
(între 70 Bq/g și 150 kBq/g)
Pehblendă (de culoare neagră) cu inserții de autunit (de culoare galbenă).

Pehblenda este vechea denumire utilizată pentru mineralul uraninit.[1]
În prezent denumirea pehblendă se mai folosește pentru specimene impure, metamictizate, de uraninit.[2] În acestă accepțiune, pehblenda este un compus amorf sau aproape amorf care conține în general dioxid de uraniu (UO2+x) natural.[3] Conținutul de oxigen în acest compus este variabil (gradul de oxidare x este mai mare decât cel care corespunde stoechiometric formulei chimice UO2, specifice uraninitului). Odată cu creșterea conținutului de oxigen în uraninit, aceasta își schimbă culoarea (din neagră devine cenușie), duritatea și densitatea scad, în schimb îi crește solubilitatea; toate acestea corespund procesului de metamictizare suferit în timp de către uraninit. În afară de uraniu, pehblenda conține și alte elemente, dintre care cele mai importante sunt plumbul, poloniul,[4] radiul, thoriul și alte elemente din grupa pământurilor rare.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Numele său provine din cuvintele germane pech („smoală”) și blende („amestec”, „înșelător”);[5] minerii germani considerând acest minereu ca fiind un steril nefolositor pentru extracția argintului. Una din cele mai vechi menționări ale pehblendei datează din 1565 când Johannes Kentmann a descris-o ca Plumbago sterilis pici similis Bechblende (Blendă sterilă cu aspect bituminos).[6]

Din cauza utilizării în paralel a celor doi termeni, în limba română există o oarecare confuzie între cele două noțiuni (inclusiv DEX[7] definește pehblenda ca fiind un „oxid natural de uraniu cristalizat, de culoare neagră ca smoala și cu luciu gras”). În absența ordinii de rețea, un compus amorf nu poate fi încadrat în clasa mineralelor. Astfel, site-ul www.conex.net citează Euratom,[8] care face distincție între „minereuri de uraniu” și „pehblendă”.

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Pehblenda era relativ abundentă în minele de argint din Boemia, în special în cele de la Jáchymov.[9] În trecut, pehblenda era folosită ca adaos în pigmenții utilizați la vopsirea ceramicii, pentru a crea culori interesante. De asemenea, era folosită în procesul de fabricație al faimosului cristal de Boemia⁠(en) pentru obținerea unor nuanțe coloristice aparte.

În 1789, Martin Heinrich Klaproth, un chimist german, a descoperit uraniul studiind mostre de pehblendă. El a stabilit că uraniul este un element chimic distinct, deși nu a reușit să izoleze uraniul în starea sa metalică pură[1] (izolarea ca metal a uraniului a fost realizată în 1841 de chimistul francez Eugène-Melchior Péligot⁠(en), iar proprietățile sale radioactive au fost descoperite, în 1896, de către fizicianul francez Henri Becquerel[10]).

Soții Marie Curie și Pierre Curie au studiat intens radioactivitatea naturală a pehblendei, îndeosebi după ce au primit circa o tonă de pehblendă, de la mina din Joachimsthal, mulțumită unei finanțări externe, pentru laboratorul lor din Paris.[11][12] Munca lor de cercetare, recunoscută și prin acordarea Premiului Nobel (1903) a dus la descoperirea și prima izolare ca elemente a radiului și a poloniului, precum și la dezvoltarea teoriei radioactivității.[4]

Pehblenda a fost (și a rămas până în prezent) cea mai importantă sursă pentru extragerea uraniului necesar industriei nucleare, atât în scopuri civile cât și militare.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b H.M. King. „A radioactive mineral and the most important source of uranium. On Geology and Earth Science News and Information Database”. Accesat în . 
  2. ^ „Pitchblende on Minerals.com - The Mineral and Gemestone Kingdom”. Accesat în . 
  3. ^ Dicționar politehnic, ediție revizuită și completată (coord. Radu Țițeica), Ed. Tehnică, București, 1967, p. 653
  4. ^ a b Ruxandra Bratu (), „Documentar: 150 de ani de la nașterea savantei Marie Sklodowska-Curie”, AGERPRES.ro, accesat în  
  5. ^ fr Guide Delachaux des minéraux (ed. 3), Paris: Delachaux et Niestlé, , ISBN 978-2-603-02459-1 .
  6. ^ Filippo Bianconi. „Zweihundert Jahre Uran: Ein historischer Ueberblick. In: Verein der Freunde des Bergbaues in Graubünden - Mitteilungen 52 (1990) 30 pp” (PDF). Accesat în . 
  7. ^ Pehblendă” la DEX online
  8. ^ „CN8 / NC8 - 2018 - RO - Capitolul 26 - Minereuri, zgură și cenușă - 26.12. Minereuri de uraniu și concentratele lor”, Conex.net, accesat în  
  9. ^ en Heinrich, E. Wm. (). Mineralogy and Geology of Radioactive Raw Materials. New York: McGraw-Hill Book Company, Inc. p. 283. 
  10. ^ en „Henri Becquerel”, Encyclopedia Britannica, accesat în  
  11. ^ fr Curie, Ève (). Madame Curie. Paris: Gallimard. 
  12. ^ fr Mme Curie et A. Debierne (). „Sur le polonium” (PDF). Radium. Paris. 7 (2): 38–40. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikţionar
Caută „Pehblendă” în Wikționar, dicționarul liber.