Otto de Nordheim

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Otto de Northeim (n. cca. 1020 – d. 11 ianuarie 1083) a fost duce de Bavaria între anii 1061 și 1070.

Otto făcea parte din puternica și influenta familie a conților de Northeim, din Ducatul de Saxonia, care s-a distins atât în vreme de pace, cât și de război. În 1061, el a primit Ducatul de Bavaria de la împărăteasa-văduvă Agnes de Poitou, fosta soție a împăratului Henric al III-lea și mamă a împăratului minor Henric al IV-lea. Cu toate acestea, anul următor el a conspirat împreună cu arhiepiscopul Anno al II-lea de Köln pentru a-l captura pe Henric al IV-lea la Kaiserswerth (lângă Düsseldorf), cu scopul de a o înlătura de la putere pe mama acestuia. Lovitura a reușit, iar după ce Otto a condus o campanie victorioasă în Ungaria în 1063, el a jucat un rol proeminent în guvernarea Imperiului pe perioada minoratului lui Henric. În 1064, el a fost în Italia pentru a rezolva o schismă papală și s-a implicat activ în a aranja alungarea de la curte a arhiepiscopului Adalbert de Bremen. El a traversat Alpii cu încă alte două ocazii, iar în 1069 a luat parte la două expediții în teritoriile stăpânite pe atunci de venzi.

Otto și-a neglijat propriul ducat de Bavaria, însă și-a extins stăpânirile proprii în sudul regiunii Harz region, fapt care a condus până la urmă la un conflict deschis cu fostul său pupil, Henric al IV-lea. În 1070, el a fost acuzat de către un anume Egeno von Konradsburg de a fi stat în spatele unui complot care urmărea asasinarea regelui și s-a decis ca el să se supună unei încercări de a se lupta cu acuzatorul la Goslar. Otto a bănuit că este vorba de o trădare și a solicit liberă trecere către și dinspre locul de întâlnire. Fiind tratat cu refuz, el a renunțat să se mai prezinte la întâlnire, drept pentru care a fost pus sub interdicție imperială și deposedat de stăpânirea asupra Bavariei, în vreme ce moșiile sale din Saxonia au fost devastate. Otto nu a reușit să obțină niciun sprijin în Bavaria, însă a strâns o armată din rândul saxonilor, cu care a întreprins mai multe campanii devastatoare împotriva lui Henric până în 1071, an în care în cele din urmă s-a supus. În anul următor, Otto a reprimit posesiunile, deși fără titlul ducal.

Când în vara lui 1073 a izbucnit războiul civil al "Răscoalei saxonilor", cronicarul Bruno Saxonul în al său De bello Saxonico îl descrie pe Otto de Northeim ca ținând un discurs înălțător la adunarea saxonilor de la Wormsleben (astăzi, Lüttchendorf), după care a preluat comanda trupelor insurgenților. Prin pacea de la Gerstungen din 2 februarie 1074, Bavaria i-a fost în mod formal restituită, însă ducatul a opus rezistență, rezultatul constituindu-l menținerea ca duce de facto a lui Welf I. Otto a mai participat în răscoala din 1075, izbucnită ca urmare a demolării castelului Bad Harzburg, după care a fost iertat din nou de către Henric al IV-lea și numit administrator al Saxoniei.

După excomunicarea împăratului de către papa Grigore al VII-lea din 1076, Otto a încercat să medieze între Henric și saxoni la Trebur, însă când negocierile au eșuat, el s-a pus din nou în fruntea acestora din urmă. El și-a dat apoi consimțământul pentru alegerea contelui Rudolf de Rheinfelden ca rege al romanilor, atunci când restituirea Bavariei îi fusese asigurată, și prin îndemânare și abilitate militară a provocat mai multe înfrângeri forțelor imperiale ale lui Henric la Mellrichstadt, Flarchheim și Hohenmolsen.

Otto este descris ca un bărbat nobil, prudent și priceput în arta războiului. Repetatele iertări ale sale din partea lui Henric al IV-lea demonstrează că împăratul nu putea face abstracție de puternica sa personalitate, în vreme ce talentul său militar a fost adeseori demonstrat. El a rămas în dispută militară cu Henric până la moartea sa, în 11 ianuarie 1083. Otto este înmormântat în capela Nicolai din Northeim.

Căsătorie și urmași[modificare | modificare sursă]

Otto a fost căsătorit cu Richenza, probabil membră a familiei saxone a Billungilor, văduvă a contelui Herman de Werl, cu care a avut patru fii și trei fiice:

  • Ida, căsătorită cu Thimo de Wettin, mamă a markgrafului Conrad de Meissen
  • Ethelinda, căsătorită în 1062 cu ducele Welf I de Bavaria, divorțată în 1070; recăsătorită cu contele Herman I de Calvelage în 1070
  • Matilda, căsătorită cu contele Conrad al II-lea de Werl-Arnsberg

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Wilhelm von Giesebrecht, Geschichte der deutschen Kaiserzeit, vol. III, Leipzig, 1881–1890.
  • H. Mehmel, Otto von Nordheim, Herzog von Bayern, Göttingen, 1870.
  • E. Neumann, Duc Ottone de Nordheim, Wroclaw, 1871.
  • S. Riezler, Geschichte Bayerns, Gotha, 1878.
  • A. Vogeler, Otto von Nordheim, Göttingen, 1880.