Agnes de Poitou
Agnes de Poitou (sau Agnes de Aquitania) (n. cca. 1025 – d. 14 decembrie 1077) a fost împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman de națiune germană și regentă a acestuia între 1056 și 1062.
Familia[modificare | modificare sursă]
Agnes era fiica ducelui Guillaume al V-lea de Aquitania[1] cu Agnes de Burgundia. De asemenea, ea a fost soră cu ducii de Aquitania Guillaume al VI-lea, Eudes, Duke Guillaume al VII-lea și Guillaume al VIII-lea. Bunicii săi pe linie maternă erau Otto-Wilhelm de Burgundia și Ermentruda de Rheims.
Căsătorie și copii[modificare | modificare sursă]
Agnes a fost cea de a doua soție a împăratului Henric al III-lea în noiembrie 1043 la Ingelheim,[Note 1][2] după ce prima soție a acestuia, Gunhilda de Danemarca, murise în 1038. Căsătoria cu Henric a ajutat la consolidarea relației Imperiului romano-german cu spațiul francez.[1]
Copiii rezultați din această căsătorie au fost:
- Adelaida (n. 1045, Goslar – d. 11 ianuarie 1096), abatesă de Gandersheim din 1061 și de Quedlinburg din 1063
- Gisela (n. 1047, Ravenna – d. 6 May 1053)
- Matilda (n. octombrie 1048 – d. 12 mai 1060, Pöhlde), căsătorită în 1059 cu Rudolf de Rheinfelden, duce de Suabia și anti-rege al Germaniei din 1077
- Henric, succesorul lui Henric al III-lea pe tronul imperial[1]
- Conrad (n. 1052, Regensburg – d. 10 aprilie 1055), duce de Bavaria din 1054
- Judith (n. 1054, Goslar – d. 14 martie 1092 sau 1096), căsătorită mai întâi în 1063 cu regele Solomon al Ungariei, iar apoi în 1089 cu ducele Ladislau I Herman de Polonia
Regența[modificare | modificare sursă]
După moartea soțului ei din 1056, Agnes a slujit ca regentă în numele fiului ei, Henric al IV-lea. Deși se înrudea cu regii din Italia și Burgundia, Agnes nu a fost consemnată ca fiind un conducător de mare reputație. Pe parcursul regenței sale, ea a renunțat la stăpânirea asupra a trei ducate, Bavaria, Suabia și Carintia, în favoarea unor rude.[1]
Agnes s-a opus reformei Bisericii și a luat partea disidenților italieni care procedau în același sens.[1] Papa Ștefan al IX-lea, care nu avea posibilitățile pentru a intra efectiv în posesia Romei din cauza alegerii de către aristocrația romană a unui antipapă, Benedict al X-lea, i-a trimis pe Hildebrand de Sovana și pe Anselm de Lucca (viitorii papi Grigore al VII-lea și Alexandru al II-lea) în Germania pentru a obține recunoașterea din partea lui Agnes. Cu toate că papa Ștefan a murit înainte ca delegația să revină la Roma, ajutorul din partea lui Agnes a permis lui Hildebrand (Grigore al VII-lea) să îl depună pe antipapă și cu ajutorul ei a fost înlocuit cu episcopul de Florența, Nicolae al II-lea.
În 1062, Henric al IV-lea a fost răpit de către un grup de oameni, printre care arhiepiscopul Anno al II-lea de Köln și Otto de Nordheim, într-o conspirație menită să o înlăture pe Agnes din regență. Henric a fost dus la Köln și, deși a reușit la un moment dat să fugă de sub escortă cu o barcă, a fost capturat din nou. Pentru răscumpărarea împăratului, Agnes s-a retras de la putere.[1] După detronare, ea s-a mutat la Roma și a acționat ca mediator și negociator între fiul ei, Henric al IV-lea și dușmanii acestuia. Ea a murit la Roma la 14 decembrie 1077, fiind înmormântată în Basilica Sfântul Petru din Roma.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Munster citează 21 noiembrie, Jackson-Laufer citează 1 noiembrie
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d e f Guida Myrl Jackson-Laufer (). Women rulers throughout the ages: an illustrated guide. ABC-CLIO. pp. 12–13. ISBN 978-1-57607-091-8. Accesat în .
- ^ Sebastian Münster, Cosmographia, 1550, Book III, 333.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- I. S. Robinson, Henry IV of Germany 1056-1106, 2000
- Women and Power in the Middle Ages: Political Aspects of Medieval Queenship PDF of an article from an unknown book, lacks footnote information.