Otto al VIII-lea de Wittelsbach
| Otto al VIII-lea de Wittelsbach | |
| Conte Palatin de Bavaria | |
 Fragment al sigiliului lui Otto al VIII-lea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | înainte de 1180 |
| Decedat | 7 martie 1209 Oberndorf |
| Înmormântat | Mănăstirea Indersdorf |
| Părinți | Otto al VII-lea de Bavaria Beatrice a II-a de Burgundia |
| Limbi vorbite | limba germană  |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Conte Palatin[1] |
| Familie nobiliară | Wittlesbach |
| Conte Palatin de Bavaria | |
| Domnie | 1198 - 7 martie 1209 |
| Predecesor | Otto al VII-lea de Bavaria |
| Succesor | Rapoto al II-lea |
Modifică date / text  | |
Otto al VIII-lea de Wittelsbach (n. înainte de 1180 – d. 7 martie 1209, Oberndorf) a fost din 1189 până în 1208 conte palatin al Bavariei dintr-o ramură laterală a Casei de Wittelsbach. El a rămas în istorie mai ales pentru uciderea lui Filip de Suabia - primul rege romano-german asasinat.
Originea[modificare | modificare sursă]
Otto al VIII-lea a fost fiul lui Otto al VII-lea (conte Palatin al Bavariei; d. 18 august 1189). Fratele său a fost Otto I care a devenit primul duce Wittelsbach de Bavaria în 1180. Vărul lui Otto al VIII-lea a fost ducele bavarez Ludovic I de Bavaria.
Otto al VIII-lea este menționat pentru prima dată în 1193 ca succesor al tatălui său în Palatinatul bavarez. Cu toate acestea el apare rar în sursele istorice în anii următori.
Regicidul[modificare | modificare sursă]
Otto al VIII-lea de Wittelsbach a atins importanța politică mondială atunci când în iunie 1208 l-a ucis pe regele romano-german Filip al Suabiei la Bamberg. În această zi, avea loc nunta dintre nepoata lui Filip, Beatrice (moștenitoare a lui Otto I de Burgundia) și ducele Otto al VII-lea de Andrechs-Merania. Căsătoria a fost oficiată de episcopul Ekbert de Bamberg(d), fratele mirelui. În timp ce Filip se odihnea după amiază, Otto al VIII-lea a cerut să intre în audiență la el. Regele a acceptat cererea, după care Otto a intrat, apoi a scos sabia și i-a tăiat lui Filip artera carotidă. După crimă, Otto a fugit.
Pe 7 martie 1209, după ce fusese declarat proscris, Otto a fost prins și ucis în Oberndorf lângă Kelheim de mareșalul imperial Henric de Kalden(d). Capul lui a fost aruncat în Dunăre, iar trupul a fost ținut ani de zile într-un butoi până când călugării de la Mănăstirea Indersdorf au furat în sfârșit butoiul și au îngropat cadavrul în curtea mănăstirii.
Motivul crimei[modificare | modificare sursă]
În 1203 Filip al Suabiei a logodit-o pe fiica sa în vârstă de un an, Cunigunda. cu Otto al VIII-lea de Wittelsbach în schimbul ajutorului dat de acesta în războiul împotriva landgrafului Herman I de Turingia (război care a durat din 1204 până în 1205).[2] Filip nu a respectat acest acord și în 1207 a logodit-o pe fiica sa în vârstă deja de cinci ani cu Venceslau I în vârstă de doi ani, succesorul lui Ottokar I, regele Boemiei. Se presupune că Otto l-a ucis pe regele Filip ca răzbunare. Probabil că în ziua nunții dintre nepoata lui Filip, Beatrice, și ducele Otto al VII-lea de Andechs-Merania, Wittelsbach se aștepta ca Filip să renunțe sau să fie de acord cu o logodnă cu una dintre celelalte trei fiice ale sale (Beatrice de Suabia, Maria și Elisabeta de Suabia).
Consecințe[modificare | modificare sursă]
Văduva lui Filip, regina Irina Angelina, fiica împăratului bizantin Isaac al II-lea Angelos, fiind însărcinată a fugit la Castelul Hohenstaufen și a suferit un avort spontan în urma căruia a murit pe 27 august 1208. În urmă au rămas patru fiice în vârstă de trei până la zece ani. Împăratul romano-german de mai târziu Frederic II-lea a fost singurul moștenitor de sex masculin rămas în viață.
Familia Hohenstaufen a cerut ajutorul lui Otto al IV-lea, care a fost rege romano-german și împărat din 1208 până în 1212. Ducele bavarez Ludovic I, vărul lui Otto, a fost primul membru al acestei familii care a trecut de partea împăratului Otto al IV-lea după ce contele Palatin Otto al VIII-lea a fost declarat proscris și ucis în 1209. Se presupune că ducele Ludovic a distrus Castelul Wittelsbach, reședința ancestrală omonimă a propriei sale familii. Cu toate acestea, cercetările arheologice indică mai degrabă faptul că acesta a fost abandonat și demolat treptat prin extragerea materialului de construcție. Ducele a reușit, de asemenea, să-l convingă pe împăratul Otto al IV-lea că nu numai vărul său, contele palatin Otto, ci și episcopul Ekbert de Bamberg(d) din Casa de Andechs au plănuit și pus în practică asasinatul de la Bamberg. Ludovic a confiscat atunci proprietatea familiei Andechs din Bavaria păstrând bunurile confiscate chiar și după ce s-a dovedit că afirmația fusese falsă. Mai mult, împăratul Otto al IV-lea i-a confirmat lui Ludovic dreptul de a lăsa moștenire titlul său de duce al Bavariei.
În Oberndorf, locul unde a murit Otto, o stradă și o mică piață îi poartă numele.
În 2002 o piatră comemorativă a fost pusă pe locul unde a fost executat Otto al VIII-lea.[3]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în
- ^ Stefan Weinfurter: Verträge und politisches Handeln um 1200. În: Karl-Heinz Rueß (ed.): Philipp von Schwaben. Ein Staufer im Kampf um die Königsherrschaft. Göppingen 2008, pg. 26–42, aici: pg. 30.
- ^ Gedenkstein für den berühmten Mörder, Mittelbayerische Zeitung(d), 28. Mai 2002
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Andreas Bihrer: Historiker als Attentäter. Zeitgenössische Wahrnehmung, narrative Ausgestaltung und diskursive Instrumentalisierung der Ermordung König Philipps von Schwaben. În: Andrea Rzihacek, Renate Spreitzer (ed.): Philipp von Schwaben. Beiträge der internationalen Tagung anlässlich seines 800. Todestages, Viena, 29 - 30 mai 2008 (Forschungen zur Geschichte des Mittelalters. vol. 19), Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Viena 2010, ISBN 978-3-7001-6651-1, pg. 9–24
- Peter Csendes: Philipp von Schwaben. Ein Staufer im Kampf um die Macht. Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 2003, ISBN 3-534-14228-4
- Ludwig Holzfurtner: Otto VIII. v. Wittelsbach (Versiune online) În: Neue Deutsche Biographie (NDB). vol 19, Duncker & Humblot, Berlin 1999, ISBN 3-428-00200-8, pg. 673 (Versiune online)
- Bernd Ulrich Hucker: Der Königsmo.rd von 1208. Privatrache oder Staatsstreich? In: Die Andechs-Meranier in Franken. Europäisches Fürstentum im Hochmittelalter. von Zabern, Mainz 1998, ISBN 3-8053-2489-8, pg. 111–127
- Sigmund Ritter von Riezler: Otto (VIII.) von Wittelsbach. În: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB). vol. 24, Duncker & Humblot, Leipzig 1887, pg. 646-647
- Eberhard Straub: Die Wittelsbacher. Siedler, Berlin 1994, ISBN 3-88680-467-4.
