Ona Šimaitė
| Ona Šimaitė | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2]  Akmenė(d), Gubernia Kovno(d), Imperiul Rus[1] |
| Decedată | (76 de ani)[1][2] Cormeilles-en-Parisis(d), Région parisienne, Franța[3] |
| Cetățenie |  Lituania[2] |
| Ocupație | bibliotecară traducătoare |
| Limbi vorbite | limba lituaniană limba poloneză limba rusă limba franceză limba germană limba idiș |
| Activitate | |
| Premii | Drept între popoare ()[2] |
Modifică date / text  | |
Ona Šimaitė (n. , Akmenė(d), Gubernia Kovno(d), Imperiul Rus – d. , Cormeilles-en-Parisis(d), Région parisienne, Franța) a fost o bibliotecară lituaniană de la Universitatea din Vilnius care s-a folosit de funcția ei pentru a-i ajuta și salva pe evreii în ghetoul din Vilnius în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut în orașul Akmenė din Lituania la 6 ianuarie 1894[4] și a urmat mai târziu studii la Moscova. Ona Šimaitė a devenit bibliotecară la Universitatea din Vilnius în 1940. În 1941 naziștii au invadat Lituania și au organizat Ghetoul din Vilnius. Ea a început să intre în ghetou sub pretextul recuperării pentru bibliotecă a unor cărți de la studenții evrei. În următorii trei ani ea a introdus ilegal în ghetou alimente, arme de calibru mic (ajutată, printre alții, de Kazys Boruta) și alte provizii, a scos din ghetou documente literare și istorice de mare importanță pentru cultura evreiască și a transportat corespondență pentru locuitorii ghetoului, oferind informații din și către lumea exterioară. Ea a găsit, de asemenea, oameni care au falsificat documente pentru evrei, și-a folosit propria casă ca refugiu temporar pentru evrei și a scos copii evrei din ghetou, încredințându-i unor familii care au acceptat să-i ascundă.
În aprilie 1944 Gestapoul a arestat-o pe Šimaitė și a torturat-o. Rectorul universității a plătit o răscumpărare pentru a amâna execuția ei imediată, iar fosta bibliotecară a fost deportată la Dachau și apoi a fost transferată în tabăra de internare Ludelange din Franța. După eliberarea taberei de către aliați, Šimaitė a rămas în Franța, unde a lucrat ca bibliotecară, cu excepția perioadei 1953-1956 când s-a aflat în Israel.
La 15 martie 1966 Institutul Yad Vashem a recunoscut-o pe Ona Šimaitė ca Drept între popoare,[5][4] plantând un copac în onoarea ei.[6] Šimaitė a murit într-o localitate suburbană a Parisului la 17 ianuarie 1970[4] și, la cererea ei, corpul ei a fost donat în folosul științei. În 2015 a avut loc numirea unei străzi din Vilnius în onoarei ei; aceasta este prima stradă din Lituania numită în onoarea unui drept între popoare.[7]
- Acest articol încorporează textul de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite și a fost lansat sub GFDL.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d e https://righteous.yadvashem.org/?searchType=righteous_only&language=en&itemId=4017488&ind=NaN, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b c d e f The Righteous Among the Nations Database
- ^ https://www.15min.lt/media-pasakojimai/ona-simaite-516, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b c „Ona Šimaitė Summary”. Yad Vashem. Accesat în .
- ^ File M.31.2/191.
- ^ „Ona Šimaitė Rescue Story”. Yad Vashem. Accesat în .
- ^ „Lithuania's first street honoring Holocaust Righteous unveiled in Vilnius | Jewish Telegraphic Agency”. Jta.org. . Accesat în .
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Epistolophilia: Writing the Life of Ona Simaite, by Julija Sukys
- Ona Šimaitė papers at the Hoover Institution Archives
- United States Holocaust Memorial Museum - Ona Simaite, Joop Westerweel, Irena Sendlerowa
- Stankevičius, Rimantas (). „Name, that became legend (Vardas, tapęs legenda)”. Genocidas ir rezistencija (în lituaniană). 15 (1). Accesat în .
