Ofensiva Gorlice–Tarnów

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ofensiva Gorlice-Tarnów
Parte din Frontului de Est din Primul Război Mondial
EasternFront1915b.jpg
Pătrunderea Gorlice-Tarnów
și retragerea rusească
Informații generale
Perioadă 2 mai – iunie 1915
Loc Zona Gorlice și Tarnów, la sud-est de Cracovia
49°39′16″N 21°09′33″E
Rezultat Victoria Puterilor Centrale
Beligeranți
 Imperiul Rus  Imperiul German
 Austro-Ungaria
Conducători
Radko Dimitriev⁠(en) Imperiul German August von Mackensen
Imperiul German Hans von Seeckt⁠(de)
Efective
Necunoscută 170.000
Pierderi
2 mai - 22 iunie: 250.000 prizonieri, mai multe sute de mii de morți și răniți[1] o altă estimare: 412.000 de morți, răniți și dispăruți doar în mai[2][3] 2 mai - 22 iunie: 87.000 de morți, răniți, dispăruți[4]

Ofensiva Gorlice–Tarnów din timpul Primului Război Mondial a început ca o ofensivă  germană minoră cu scopul de a reduce presiunea rusească asupra austro-ungarilor de pe sectorul sudic al Frontului de Est, dar s-a soldat cu prăbușirea totală a liniilor rusești și cu retragerea lor în adâncul teritoriului rus. Seria de acțiuni a continuat de-a lungul întregului sezon de campanii din 1915, începând în primele zile ale lui mai și luând sfârșit doar din cauza vremii rele din octombrie.

Context[modificare | modificare sursă]

În primele etape ale acțiunilor de pe Frontul de Est, Armata a VIII-a germană efectuase o serie de acțiuni aproape miraculoase împotriva celor două armate rusești care i se opuneau. După ce a înconjurat și apoi a distrus Armata a II-a rusă în Bătălia de la Tannenberg de la sfârșitul lunii august, Paul von Hindenburg și Erich Ludendorff și-au deplasat trupele împotriva Armatei I în prima bătălie de pe Lacurile Mazurice, aproape distrugând-o pe aceasta din urmă, care s-a salvat punându-se sub protecția propriilor cetăți aflate dincolo de graniță.

Când la sfârșitul lui septembrie acțiunile au încetat, marea majoritate a celor două armate rusești fusese distrusă, și toate forțele ruse respinse din zona Lacurilor Mazurice din nord-estul Poloniei de astăzi, pierzând aproape 200.000 de soldați (uciși sau luați prizonieri).

În sud însă, lucrurile nu mergeau atât de bine. Aici, grosul armatei rusești se opunea unui grup la fel de mare de unități austro-ungare, care și-au început o ofensivă proprie la sfârșitul lui august, și la început i-au împins pe ruși până în actuala zonă centrală a Poloniei. Cu toate acestea, un contraatac rusesc bine executat la sfârșitul lui septembrie i-a împins înapoi peste graniță, ceea ce a permis rușilor să înceapă asediul Przemyślului.

Germanii le-au venit în ajutor, formând Armata a IX-a și atacând în bătălia de pe Vistula. Deși la început a avut succes, atacul a contenit în cele din urmă și germanii au revenit pe pozițiile inițiale.

Rușii au continuat redesfășurându-și armatele pentru o nouă ofensivă în Silezia, care să pună în pericol atât Austria cât și Germania. Când au aflat Puterile Centrale, Armata a IX-a a fost redesfășurată în nord, permițându-le să pună presiune multă pe flancul drept rusesc în ceea ce avea să devină bătălia de la Łódź de la începutul lui noiembrie. Germanii nu au reușit să încercuiască unitățile rusești, iar luptele s-au încheiat nedecis cu o retragere ordonată a rușilor către est până lângă Varșovia. Vremea a împiedicat alte acțiuni în următoarele luni.

Bătălia[modificare | modificare sursă]

Generalul Franz Conrad von Hötzendorf, șeful statului major austro-ungar, propusese la început ideea divizării liniei frontului în zona Gorlice. La început, ideea sa a fost respinsă de șeful statului major german, Erich von Falkenhayn, care credea că soarta războiului depinde de frontul de vest. Ulterior, el s-a răzgândit și a hotărât o ofensivă majoră în zona Gorlice-Tarnów, la sud-est de Cracovia, la capătul sudic al Frontului de Est.

În aprilie 1915, Armata a XI-a germană, recent formată (10 divizii de infanterie sub comanda generalului August von Mackensen) a fost transferată de pe Frontul de Vest. Împreună cu Armata a IV-a austro-ungară (opt divizii de infanterie și una de cavalerie sub comanda arhiducelui Joseph Ferdinand), era obligată să facă față Armatei a III-a ruse (18½ divizii de infanterie și cinci divizii și jumătate de cavalerie, conduse de generalul D.R. Radko-Dmitriev), care apăra acel sector.

Generalul Mackensen primise comanda forțelor combinate germane și austro-ungare, și la 2 mai, după un masiv bombardament de artilerie, a lansat un atac care i-a luat pe ruși prin surprindere. El a concentrat 10 divizii de infanterie și una de cavalerie (126.000 de oameni, 457 piese de artilerie ușoară și 159 de artilerie grea, cu încă 96 de mortiere) pe cei 35 km de sector de front împotriva a cinci divizii rusești (60.000 de oameni cu 141 de piese de artilerie ușoară și patru de artilerie grea).

Dezvoltarea ulterioară[modificare | modificare sursă]

Puterile Centrale au distrus apărarea rusească, și liniile rusești s-au prăbușit. Radko-Dimitreev a trimis rapid două divizii împotriva pătrunderii austro-germane, dar nefiind pregătite, acestea au fost anihilate fără a putea nici măcar să dea veste la cartierul general. Din punctul de vedere rusesc, ambele divizii au dispărut pur și simplu de pe hartă.

Prizonieri de război ruși după bătălie.

Armata a III-a rusă a lăsat în mâinile inamicului circa 140.000 de prizonieri, și aproape că a încetat să mai existe ca unitate combatantă. Corpul al Treilea Caucazian, de exemplu, înființat în aprilie cu 40.000 de oameni, s-a găsit redus la 8000. El a fost aruncat în bătălia de pe San contra Armatei I austriece și a reușit să ia circa 6000 de prizonieri și nouă tunuri. O divizie rămăsese la 19 mai cu doar 900 de oameni.

Rușii au fost obligați să se retragă, Puterile Centrale au recucerit mare parte din Galiția, și amenințarea rusească față de Austro-Ungaria a fost îndepărtată. A fost deosebit de mulțumitoare recucerirea Przemyślului la 3 iunie. În aceeași zi, au fost lansate noi ofensive: Armatele a IV-a și a VII-a austriece pe flancul Armatei a XI-a îndreptată către Nistru.

Până la 17 iunie, apărătorii se retrăseseră la Lemberg (astăzi Lviv, Ucraina), capitala Galiției, și în ziua de 22 al patrulea cel mai mare oraș al Austro-Ungariei a fost recucerit. Cu această pierdere, care a însemnat că mare parte din Galiția a revenit sub control austriac, liniile s-au stabilizat în sud. Pătrunderea a înaintat maxim circa 160 km, reducând ieșindul polonez la circa ⅓ din dimensiunea sa antebelică.

Rezultate[modificare | modificare sursă]

Încercând să salveze forțele rusești de la pierderi grele, și să câștige timp necesar pentru acumularea masivă de industrii de război în țară, Stavka rusă a hotărât să evacueze treptat Galiția și ieșindul polonez pentru a îndrepta (și scurta) linia frontului. A fost inițiată o retragere strategică, denumită astăzi Marea Retragere din 1915.

Varșovia a fost evacuată și a căzut la 4 august în mâinile noii Armate a XII-a germane. La sfârșitul lunii, Polonia era în întregime sub control austro-german, și fuseseră luați 750.000 de prizonieri ruși.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Richard L. DiNardo,Breakthrough: The Gorlice-Tarnow Campaign, 1915, (2010), p.99
  2. ^ Wolfdieter Bihl, Der Erste Weltkrieg: 1914 - 1918 ; Chronik - Daten - Fakten, 2010, p. 112
  3. ^ Peter Simkins, Geoffrey Jukes, Michael Hickey, The First World War: The War to End All Wars, 2003, p. 212
  4. ^ Richard L. DiNardo,(2010), p.99

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Foley, Robert. German Strategy and the Path to Verdun. Cambridge University Press 2004.
  • Stone, David (). The Russian Army in the Great War: The Eastern Front, 1914-1917. Lawrence: University Press of Kansas. ISBN 9780700620951. 
  • Graydon J. Tunstall: Blood on the Snow: The Carpathian Winter War of 1915, University Press of Kansas, Lawrence, 2010.
  • Richard L. DiNardo: Breakthrough: The Gorlice-Tarnow Campaign, Praeger, Santa Barbara, 2010.

Legături externe[modificare | modificare sursă]