Nicolae Cambrea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Nicolae Cambrea

 Șef de stat major al Diviziei 5 Infanterie

În funcție
15 noiembrie 1943 - 1 octombrie 1944
15 mai 1945 – 30 noiembrie 1945

Comandant al Regiunii a III-a Militare Cluj
În funcție
2 mai 1949 – 25 noiembrie 1949

Vicepreședinte al Consiliului CEC
În funcție
1 iulie 1964 – 1 octombrie 1972

Născut(ă) 5 aprilie 1900
Târgu Jiu, România
Decedat(ă) 5 februarie 1976, (76 de ani)
București, Republica Socialistă România
Premii 1. Ordinul Mihai Viteazul, cl. III cu spade
2. Ordinul 23 August clasa a II-a
Partid politic Partidul Comunist din România
Frați Gheorghe, Gela, Sevastița
Profesie general de armată
Cetățenie română

Nicolae Cambrea (n. 5 aprilie 1900, Târgu Jiu - d. 5 februarie 1976, București) a fost un general de corp de armată român, care a luptat în cel de-al doilea război mondial, comandant al Diviziei Tudor Vladimirescu, fiind supranumit „generalul roșu”. [1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Pregătire militară[modificare | modificare sursă]

Nicolae Cambrea provenea dintr-o familie de boieri pământeni din Hăiești, veche de aproape 500 de ani. Tatăl său era șeful Poliției din Târgu Jiu. A avut mai mulți frați: comisarul de poliție Gheorghe Cambrea, Gela Cambrea (care a fost secretară a lui Ion Gheorghe Maurer prin 1945) și Sevastița Cambrea (mama regizorului Sergiu Nicolaescu).[2]

După moartea tatălui său, care se pare că a fost otrăvit în timpul ocupației germane a orașului Târgu Jiu din timpul Primului Război Mondial, Nicolae Cambrea s-a înrolat voluntar în Armata Română, pe post de copil de trupă.[3][4] A rămas în armată după război, urmând studii militare și devenind ofițer.

A publicat în 1939 volumul Mareșalul Pilsudski: omul de stat și comandantul suprem al forțelor poloneze în războiul polono-rus din anul 1920, la finalul căruia atrage atenția asupra pericolului comunist la adresa Europei.[5]

A luptat pe frontul antisovietic în cel de-al doilea război mondial, având funcția de șef de stat major al Diviziei 5 Infanterie (comandate de generalul Nicolae Mazarini) și fiind luat prizonier de Armata Roșie după bătălia de la Cotul Donului, la 22 noiembrie 1942, la Serafimovici.[4][6]

Comandant al Diviziei Tudor Vladimirescu[modificare | modificare sursă]

Aflat în prizonieratul sovietic, colonelul Nicolae Cambrea a primit comanda Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, constituită din prizonieri români care au ales să treacă de partea inamicului. Comanda i s-ar fi atribuit, potrivit lui Sergiu Nicolaescu, la propunerea generalului Mihail Lascăr, care era și el prizonier.[7] Trecerea sa de partea inamicului a fost considerată crimă de înaltă trădare pe timp de război, colonelul fiind învinuit că și-a încălcat astfel jurământul de credință față de țară și Rege. El a militat pentru dezertarea altor comandanți români și alăturarea lor Armatei Roșii, faptă pedepsită cu moartea, conform Codului de Justiție Militară din 1939 (art. 498-499 și 501). Ministrul Constantin Pantazi a pregătit un decret în care colonelul Cambrea era condamnat la degradare militară și împușcare pentru pactizare cu inamicul.[7][8] Mareșalul Ion Antonescu a hotărât să nu semneze acel decret, gândindu-se că înscrierea unor ofițeri în Divizia Tudor Vladimirescu ar putea să-i servească țării la un moment dat.[7][8]

În cartea sa de memorii, Pătimiri si iluminări din captivitatea sovietică [9], Radu Mărculescu [10], un fost camarad de-al lui Cambrea, descrie ședința de înființare fictivă a Diviziei, prezidată de Ana Pauker în lagărul de la Suzdal: „În ce privește formarea, pe teritoriul unui stat cu care ne aflam în stare de război, a unor unități militare de prizonieri români care, practic, să lupte împotriva Armatei Române, a declarat sublocotenentul de rezervă Constantin (Puiu) Atanasiu la ședința de pomină de la Suzdal, cred că domnul colonel Cambrea, ca ofițer de Stat Major, trebuie să știe sub incidența cărui articol din Codul Penal cade această infracțiune numită Act de Trădare în timp de război și care-i pedeapsa. Dacă nu-și aminteste, să-l ajut eu. Și, cu exactitate, mergând până la acribie, i-am citat articolul, aliniatul și sancțiunea: pedeapsa cu moartea. Au urmat câteva secunde de liniste mormântală, apoi au izbucnit aplauzele. Ca pleznit de palmele care aplaudau, Cambrea a sărit de pe scaun, gata să se năpustească asupra mea, dar Novikov l-a prins de brat și l-a reținut. Apoi, foarte calm, a declarat dezbaterile închise, invitând pe cine vrea să treacă pe la colțul mesei, unde era un teanc de formulare șapirografiate, și să semneze unul”. [11]. Scena este relatată și de profesorul Basarab Nicolescu conform notelor tatălui sau, prizonier în același lagăr: „În prezidiu iau loc Novikov, Ana Pauker, Cambrea. (...) Cambrea era privit desigur ca un trădător de ofițerii români. Nota tatălui meu este surprinzătoare prin umanitatea sa: «M-am avut bine cu Lt. Col.Cambrea care, în primele zvârcoliri, plângea câteodată!».”[12].

Lavrenti Beria, comisarul poporului pentru Afaceri Interne al URSS, i-a comunicat generalissimului Iosif Vissarionovici Stalin, la 7 februarie 1944, printr-un document clasat „strict secret”, constituirea primei Divizii române de infanterie a NKVD, cu Nicolae Cambrea comandant și Iacob Teclu șef de stat major [13].

Nicolae Cambrea a fost numit general de brigadă de Iosif Vissarionovici Stalin [14]. Petre Pandrea, care scrie în memoriile sale din închisoare[15] că a fost arestat în 1948 și din cauza relațiilor sale cu „generalul roșu” Nicolae Cambrea, afirmă în romanul său autobiografic Călugărul Alb că Nicolae Cambrea era amantul Anei Pauker. [1]

Păstorel Teodoreanu a dedicat următoarea epigramă diviziei prizonierilor din URSS creată de NKVD prin Ana Pauker "Tudor Vladimirescu - Debrețin": „Din falnic vânător de munte,/ Mi te-a făcut Ana Pandur -/ Întâi ți-a-nfipt o stea în frunte/ Și-apoi un debrețin... în c.r”.

În timpul luptelor de pe frontul antigerman, Nicolae Cambrea a fost grav rănit la sud de Oradea, după unele surse, iar după altele la Debrețin.[7]

Activitatea sa după război[modificare | modificare sursă]

Împreună cu generalul Mihail Lascăr, Nicolae Cambrea a condus Comisia Electorală a Armatei, la Alegeri generale în România, 1946, falsificate de comuniști. Prin Decretul Regal nr. 3232/11 noiembrie 1946, generalul Nicolae Cambrea a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, cl. III cu spade. În perioada 2 mai - 25 noiembrie 1949, generalul de corp de armată Nicolae Cambrea a condus Regiunea a III-a Militară, cu sediul la Cluj. Este decorat la 20 august 1949 cu Ordinul „Apărarea Patriei” clasa a II-a „pentru însemnata contribuție adusă în lupta pentru Apărarea Patriei și a poporului muncitor”.[16]

În cadrul unui „Raport asupra situației armatei și a problemelor de apărare națională” prezentat Secretariatului C.C. al P.C.R. la 9 ianuarie 1950 de către ministrul Emil Bodnăraș, se propunea la punctul 9 (ultimul) al capitolului IV: „M.A.N. va trece în rezervă pe data de 15 ianuarie 1950 pe generalii Mihail Lascăr și Nicolae Cambrea”. [17][18][7]

Este judecat în anii '50 de Direcția Superioară Politică a Armatei (DSPA), imputându-i-se relații cu Casa Regală și ambasade străine. Este salvat însă de intervenția mareșalului sovietic Rodion Malinovski, care-l cunoștea.[7] Soția sa a lucrat la Ministerul Alimentației Publice.

Reabilitat la finalul anilor '60, i se acordă gradele și este trecut în rezervă. Este decorat la 10 august 1964 cu Ordinul 23 August clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”.[19]

Cambrea este numit apoi la 1 iulie 1964 în funcția de vicepreședinte al Consiliului de conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni[20], fiind eliberat din funcție începând cu data de 1 octombrie 1972, în vederea pensionării.[21]

Nicolae Cambrea a publicat în 1966 un volum de memorii intitulat Din amintirile unui ostaș (Editura pentru literatură, București, 1966). „Reamintindu-ne mereu aspecte din zodia întunecată a trecutului sau luând cunoștință de ele pe calea scrisului, și în acest sens mă refer la tineret, înțelegem mai adânc și mai cuprinzător vraja minunilor din vremurile de azi, realizările grandioase ale poporului nostru condus și îndrumat de Partidul Comunist Român. Firul amintirilor va continua.”, scrie autorul în cartea sa de memorii. [22]

Comunistul Nicolae Cambrea, un apropiat al Anei Pauker [23], a ales să fie incinerat[24], model adoptat și de nepotul său, Sergiu Nicolaescu.

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

  • Mareșalul Pilsudski: omul de stat și comandantul suprem al forțelor poloneze în războiul polono-rus din anul 1920 (Ed. Unirea, Brașov, 1939), 390 p.
  • Din amintirile unui ostaș (Editura pentru literatură, București, 1966)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Petre Pandrea - Calugarul Alb
  2. ^ Cristian Luis Vasilescu - „Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională” (Ed. Universitară, București, 2011), p. 25.
  3. ^ Sergiu Nicolaescu - „Un senator acuză” (Ed. PRO, București, 1996), p. 162.
  4. ^ a b Cristian Luis Vasilescu - „Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională” (Ed. Universitară, București, 2011), p. 26.
  5. ^ Nicolae Cambrea - „Mareșalul Pilsudski: omul de stat și comandantul suprem al forțelor poloneze în războiul polono-rus din anul 1920” (Ed. Unirea, Brașov, 1939), 390 p.
  6. ^ Alesandru Duțu, Florica Dobre, Leonida Loghin - „Armata română în al doilea război mondial (1941-1945)” (Ed. Enciclopedică, București, 1999), p. 72.
  7. ^ a b c d e f Cristian Luis Vasilescu - „Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională” (Ed. Universitară, București, 2011), p. 27.
  8. ^ a b Gheorghe Magherescu - „Adevărul despre mareșalul Antonescu”, vol. II (Ed. Păunescu, București, 1991), p. 341.
  9. ^ Pătimiri si iluminări din captivitatea sovietică, Premiul Magazin istoric 2000 pentru cea mai bună carte de istorie
  10. ^ Video-interviu cu Radu Mărculescu, Fragment din filmul documentar Prizonieri pe frontul de est, realizat de Marius Herghelegiu
  11. ^ O sedință de pomină - Memoria, revista gândirii arestate
  12. ^ Basarab Nicolescu, LA CE SERVEȘTE SUFERINȚA? Reflecții asupra vieții prizonierilor de război români în lagărele sovietice (II)
  13. ^ O divizie pentru liniștea comuniștilor - Revista Istorie și Civilizație
  14. ^ [http://books.google.ro/books?id=lFERAAAAMAAJ&q=Nicolae+Cambrea&dq=Nicolae+Cambrea&hl=en&sa=X&ei=4ILnUKaIIobktQb4noGoCw&ved=0CFIQ6AEwBzgU The Fortnightly , Chapman and Hall Publishing House, London, 1951]
  15. ^ File de Jurnal. Preludii - Soarele Melancoliei - de Petre Pandrea
  16. ^ Decretul nr. 873 din 20 august 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, privind acordarea de decorații, publicat în Buletinul Oficial nr. 55 din 22 august 1949.
  17. ^ ROMÂNIA – VIAȚA POLITICĂ ÎN DOCUMENTE – 1950 - ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI - PDF
  18. ^ Alesandru Duțu ș.a.,op. cit., p. 73.
  19. ^ Decretul nr. 500 din 10 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial nr. 18 din 9 decembrie 1964.
  20. ^ Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 449 din 2 iulie 1964 privind numirea tovarășului Cambrea Nicolae în funcția de Vicepreședinte al Consiliului de Conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni a Republicii Populare Romîne, publicată în HCM nr. 35 din 2 iulie 1964.
  21. ^ Hotărârea Consiliului de Miniștri al RSR nr. 1154/2 octombrie 1972 privind eliberarea tovarășului Nicolae Cambrea din funcția de vicepreședinte al Consiliului de conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni a Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial nr. 107 din 10 octombrie 1972.
  22. ^ Din amintirile unui ostaș, Editura pentru literatură, București, 1966
  23. ^ Communist Terror in Romania: Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948-1965 - by Dennis Deletant, C. Hurst & Co, UK, 1999, p. 26
  24. ^ Asociația Cremaționistă Amurg din România - Români celebri care au fost incinerați