Neumă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Neuma poate fi oricare din semnele din sistemele de notație muzicală care au înlocuit notația ecfonetică.

Notația neumatică continuă sa fie utilizată în prezent în cântarea bizantină si gregoriană, in special in comunitățile monastice.

Cântarea religioasă corală utilizează notația contemporană.

Origine[modificare | modificare sursă]

Primele notații ecfonetice, apărute din secolul al V-lea, utilizau simboluri care încadrau porțiuni ale textului, fiind probabil o notație simplificată pentru diferite „formule muzicale”.

Originea neumelor nu este cunoscuta cu certitudine. Există mai multe teorii plauzibile: o evoluție din accentele gramaticale din greaca veche sau latină, din gesturile cantorului (dascălului) sau din notația ecfonetică.

Evoluție[modificare | modificare sursă]

Inițial au existat mai multe sisteme diferite de notație cu neume. Acestea indicau înălțimea relativă a sunetelor pentru o frază muzicală, dar nu și pentru intreaga compoziție. Cantăreții trebuiau sa se bazeze în interpretare pe tradiția orală sau pe experiența proprie. Pentru păstrarea tradiției muzicale a fost necesară dezvoltarea unui sistem de notație mai exact. Două sisteme principale au apărut în timp: în cântul de tradiție bizantină este notată mărimea intervalelor (diferența intre două note), în cântul gregorian este notată înălțimea notelelor individuale.

Neumele cântului bizantin[modificare | modificare sursă]

Sunt cunoscute două sisteme inițiale de notație cu neume, denumite Coislin and Chartres, inlocuite în secolul al XII-lea de o notație exactă.

Ioan Cucuzel (1280? d.Hr.–1360? d.Hr.) în Evul Mediu și reformele de la începutul secolulul al XIX-lea (de exemplu introducerea solfegiului și denumirea sunetelor unei scări: Pa, Vu, Ga etc.) au simplificat o notație care devenise prea complexă.

Exemplu de notaţie cu neume in cântarea de tradiţie bizantină.

Mărturiile (vedeți figura) indică înalțimea notei initiale. Neumele dintre mărturii coboară sau urcă un număr fix de trepte.

Ritmul este indicat de un set separat de semne care modifică durata unei neume (vedeți figura).

In prezent, notația cu neume bizantine este folosită în cântul de tradiție bizantină în Bisericile Ortodoxă Română și Greacă.

Exemple de mărturii.
Tipuri de neume (sus) şi neume de diferite durate (jos). Denumirile provin din limba greacă.

























Cântul bizantin pe portativ[modificare | modificare sursă]

In prezent, cântul de tradiție bizantină este uneori reprezentat pe portativ. Deși notația pe portativ diatonic nu poate reda fidel intervalele modurilor bizantine (vedeți tabelul), aceasta a fost considerată acceptabilă atât timp cât există în paralel o notație cu neume care reprezintă standardul.

Reprezentarea cântului în notație neumatică are avantajul ca o compoziție este notată exact la fel indiferent de glas deoarece scara sonoră este definită separat.[1] De exemplu, o neumă care indică urcarea cu o treaptă nu precizează cât de mare este aceasta treaptă, mărimea treptelor fiind stabilită separat prin acordajul tetracordului care stă la baza modului (vedeți tabelul). Aceasta economie în notație se face totuși pe baza unui efort mai mare al cântărețului pentru ca acesta trebuie sa știe tot timpul pe ce treapta se afla pentru a ști cu cât sa urce pe treapta următoare (de exemplu, în glasul VIII diatonic în scara cu 22 de secțiuni de la Pa la Vu sunt 4 secțiuni, de la Vu la Ga sunt numai 3 etc).[2]

Tetracord diatonic în glasul VIII
Portativ (1, 1, 1/2)
Neume (22 secțiuni) (4, 3, 2)
Neume (68 secțiuni) (12, 9, 7)
Neume (72 secțiuni) (12, 10, 8)

Neumele cântului gregorian[modificare | modificare sursă]

Exemple de neume simple (1-4) si compuse (5-8) în cântarea gregoriană. Neumele compuse sunt formate din mai multe neume simple.

Cele mai vechi manuscrise în vest care conțin neume provin din secolele IX-X. Neume de diferite forme au aparut în mai multe familii regionale distincte (în regiuni aflate acum in sudul Italiei, in Elveția, nordul Franței, Anglia, sudul Franței si nordul Spaniei) care treptat s-au unificat.

Un exemplu de notaţie cu neume în cântarea gregoriană. Semicercul pe linia a doua de sus indică poziţia notei do (sau C).

Din secolul al XI-lea neumele au fost aliniate pe un portativ, devenind astfel o notație precisă, o inovație datorată lui Guido d'Arezzo.

Ritmul este indicat prin serii de ligaturi (neume care combina punctum și/sau virga) care stabilesc modurile ritmice. Acestea au apărut în sec. XII in repertoriul catedralei Notre-Dame din Paris.

Forma neumelor folosite în cântul gregorian prezent a apărut în sec. al XII-lea. În timp, neumele cantarii gregoriene au evoluat în notele notației măsurate și, ulterior, în notele muzicale actuale.





Alte exemple[modificare | modificare sursă]

Cântul armean[modificare | modificare sursă]

Manuscrise din sec. IX contin o notație ecfonetică originală. Un sistem propriu, numit khaz, inexact în înălțime, a apărut cel mai devreme în secolul XII. Absența unei notații exacte a dus la imposibilitatea unei cunoașteri exacte a interpretării compozițiilor medievale în acest sistem. La începutul secolul XIX a fost, în final, înlocuit de un sistem exact.

Cântul georgian[modificare | modificare sursă]

Neumele au aparut în cântul georgian in Evul Mediu, fiind înlocuite în sec. XVII și XIX de noi sisteme.

Cântul rus[modificare | modificare sursă]

Initial neumele cântului rus au avut forma Coislin. Au fost înlocuite relativ târziu, în sec. XV, de un sistem original, care totuși nu era precis în înălțime. Acesta a fost înlocuit la rândul lui în sec. XVII de un sistem precis, care indică înălțimea notelor ca și în cântul gregorian, nu mărimea intervalelor.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ In notația pe portativ o compoziție trebuie transpusă pentru a se trece de la un mod la altul.
  2. ^ In contrast, în notația pe portativ intervalele sunt indicate explicit.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • The New Grove Dictionary of Music and Musicians, Macmillan Publishers Ltd. 2001
  • The Harvard Dictionary of Music, Harvard University Press, ediția a IV-a, 2003
  • Stelian Ionașcu, Teoria muzicii psaltice, Ed. Sophia, Bucuresti, 2006.