Cântarea bizantină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Cântarea bizantină este tipul de cântare utilizat în bisericile de rit bizantin, adică Patriarhia Constantinopolului, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Română și în Biserica Ortodoxă a Greciei, Biserica Ortodoxă a Ciprului și în unele eparhii ale Bisericii Ortodoxe Americane.

Recent, la Conferința Comitetului interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural, desfășurată la Bogota (Columbia) în noiembrie 2019, Cântarea bizantină, gen muzical unic transmis până în zilele noastre de Biserica Ortodoxă, a fost inclus pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO.[1][2]

Caractere generale[modificare | modificare sursă]

Cântarea bizantină actuală este construită pe opt moduri (glasuri), fiecare glas cu tonalitatea sa specifică. Glasurile se schimbă unul după altul, începând cu luni după Duminica Tomii, când se începe cu glasul 1. În timpul Săptămânii luminate, glasurile se schimbă zilnic, în felul următor:

Duminică – modul 1, Luni – modul 2, Marți – modul 3, Miercuri – modul 4, Joi – modul plagal al întâiului (5), Vineri – modul plagal al celui de-al doilea (6), Sâmbătă – modul plagal al celui de-al patrulea (8).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Le chant byzantin inscrit au patrimoine immatériel de l'Unesco”, Franceinfo, , accesat în  
  2. ^ Marina Constantinoiu (), „Gen muzical unic, de la începutul creștinismului, introdus pe lista Patrimoniului UNESCO”, Evenimentulistoric.ro, accesat în  


Notă: Acest articol conține text preluat de la ro.orthodoxwiki.org (articolul respectiv și lista de autori). Toate materialele OrthodoxWiki intră automat sub dubla licență GDFL-Creative Commons.