Munții Bârgău

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Munţii Bârgău, vedere din [Bistriţa]

Munții Bârgău sunt o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Heniul Mare, având 1.611 m.

Așezare și Limite[modificare | modificare sursă]

Poziţia Munţilor Bârgău în cadrul Carpaţilor Orientali

Munții Bîrgău se situează pe latura sudică a grupei nordice a Carpaților Orientali, între paralelele de 47°08'30" și 47°29'10" latitudine nordică și meridianele 24°36'10" și 25°08'40” longitudine estică. Limita septentrională corespunde văii superioare a Someșului Mare (între confluența cu Pîrîul Măria și cea cu Anieșul), iar, în continuare, spre vest, abruptul sudic al Rodnei. Limita vestică urmărește linia care trece prin culmea de dealuri - Vf. Frăsiniș (932 m), Vf. Mărcuș (1 042 m) - ce închid către apus Depresiunea Sîngeorz - intersectează valea Someșului la vest de confluența cu Ilva, urmăreste și întretaie valea Strîmba și ajunge în Dealul Tănasa, situat la sud de valea Bistriței. Limita aceasta jalonează un relief înalt (culmea Frăsiniș-Mărcuș și Dealul Tănasa), care barează depresiunile Bîrgăului spre vest (Podișul Transilvaniei) sau un uluc (valea Strîmba) situat la baza reliefului vulcanic înalt din Bîrgău. Limita estică corespunde culoarului văilor Măria-Coșna ce separă Munții Suhardului de cei ai Bîrgăului și al văii Dornei superioare către Căliman. Limita sudică este greu de trasat datorită întrepătrunderii și suprapunerii zonei sedimentare a Bîrgăului cu masa eruptivă a Călimanului. Ca urmare, apreciem că limita este marcată - cu mici depășiri - de Bistrița și afluentul său Colbul.

Geologie și Relief[modificare | modificare sursă]

Munţii Bârgău cu vârful Heniu

Toponimia și terminologia orografică (oronime, nume de munți) reflectă caracterelc reliefului, constituția geologică, vegetația, fauna, numele foștilor proprietari etc. Heniul Mare (vîrful cel mai înalt din Bîrgău) are semnificație în antroponimie, deoarece muntele s-a găsit în stăpînirea lui Ioan zis Henul. Oronimele cu semnificație fitogeografică sînt numeroase (cca 36) și reprezintă atît vegetația actuală, cît și cea existentă în trecut (Dealul Ulmului, Frăsinișului, Mărului), cît și vechea extensiune a pădurilor (Dl. Runcului, Vf. Secătura, Arșița etc., cu semnificația despădurire. Mai puțin numeroase (18), cele cu semnificație zoogeografică redau mai ales fauna actuală (Dl. Ursului), dar și cea care a constituit fala Bîrgăului - faimosul zimbru. Foarte frecvente sînt oronimele cu semnificație în antroponimie (Dl. Toma, Vf. Dan, Dl Ivan, Dl. Moldovanului, Vf. Coman etc.) sau cele care consemnează momente deosebite din istoria regiunii (Dl. Tătaru, Pădurea Tătaru). Interesante sînt și topicele care reflectă poziția față de punctele cardinale sub forma de față și dosul muntelui. Poziția locului este subliniată de denumiri ca: Vîrful între Văi (sens de interfluviu), Dealul la Cărări, Sub Piatră etc. Constituția litologică este amintită de unele denumiri: Vf. Glodu, Dl. Pietrei, La Pietroasa etc. Aspectul exterior al formelor de relief este oglindit de unele topice ca: Munții (munceii) Inșirați, Vf. Măgura, Oala sau Gogoașa. Denumirile care scot în evidență dimensiunile formelor de relief sînt destul de semnificative: Dl. Mare, Vf. Piatra Mare, Măgura Mare etc. Unele oronime au semnificație în hidronimie (Vf. Borcuțului, Dl. Slătiniței, Dl. Fîntînii, Vf. Văii Mari) sau sînt legate de anotimpuri - loc de munte pentru oi (Vf. Tomnatec, Poiana Văcăriei).

Relieful foarte complex al Munților Bîrgău se caracterizează prin prezența următoarelor unități geomorfologice:

  • Marile masive vulcanice (corpuri subvulcanice) din partea vestică dominate de Căsarul (1591 m), Măgurița (1582 m), Gogoașa (1605 m) și Heniul Mare (1611 m), evidențiate prin înălțimi mari și pante accentuate, uriașe clăi care domină celelalte masive alc Bîrgăului cu aspect de muncei;
  • Zona munceilor vulcano-sedimentari, cu aspect de platou ușor ondulat, cu înălțimea medie de 1 000 m, alcătuită mai ales din formațiuni grezoase oligocene străpunse de corpuri subvulcanice a căror altitudine relativă oscilează între cîteva zeci și sute de metri. Această treaptă, mai coborîtă, se desfășoară din valea Dornei (sud-est) și pînă la Someș (nord și nord-est), ocupînd arealul încadrat de masivele înalte din vest și Podișul Zimbroaia din partea estică. Văile prezintă sectoare cu aspect de defileu, cînd intersectează masivele vulcanice, și lărgiri-bazinete depresionare, cînd străbat formațiunile sedimentare-grezoase. Pădurile de fag au fost înlocuite cu pășuni, fînețe și ogoare, iar așezările adunate în depresiuni contrastează cu cele risipite pe platou;
  • Podișul Zimbroaia (Someș-Teșna - valea Măria-Coșna), cu altitudinea de cca 1400 m, se înalță cu 200-400 m deasupra munceilor din partea vestică, fiind dominat la rîndul său de culmile cristaline ale Rodnei și Suhardului. Relieful se prezintă monoton, ușor ondulat. Cu excepția intruziunilor de la Fîntîna Borcutului și Măgura de lîngă Coșna, rocile vulcanice sînt inexistente;
  • Depresiimea Poienii (Dorna-Coșna, parte componentă a Depresiunii Dornelor), situată la est, formează o unitate distinctă a Bîrgăului, de tranziție.

Relieful vulcanic, generat de existența intruziunilor care străpung formațiunile sedimentare - mai ales grezoase -, constituie elementul specific al Bîrgăului.

Masivul Cornii (1458 m), alcătuit din andezite, se înscrie în morfologie prin denivelări de mari proporții, marcate de vîrfurile: Bîrnii, Milerului, Cornii, Piatra Hașii și Pleșa constituite din roci mai dure.

Muntele Heniul este format din cca 10 filoane-strat (silluri) de microdiorite foarte variate ca lungime și grosime, care dau reliefului o rezistență deosebită. Sillurile, insinuate monoclinal pe suprafețele mai puțin rezistente ale bancurilor grezoase, generează abrupturi etajate pe flancuri impresionante prin sălbăticia lor. In ansamblu, Heniul reprezintă un uriaș lacolit, care domină regiunea înconjurătoare.

Masivul Gogoașa corespunde unui corp de mari dimensiuni, insinuat de-a lungul unei linii de dislocație, iar ca altitudine este cel de al doilea vîrf din Bîrgău.

Muntele Căsarul (1591 m), cu o lungime de 2 km și o lățime de 1,5 km, este format dintr-un corp andezitic intrus, situat de-a lungul aceluiași aliniament ca și Gogoașa. Spre sud, filoanele-strat ale Căsarului trec în Muntele Măgurița, desfășurat pe 2 km, alcătuit și el dintr-un corp intrusiv, cu aceeași origine ca și precedentul. Dealul Ariilor (1547 m), sudat de primele două prin numeroase silluri, nu a fost încă suficient exhumat, fiind acoperit de petice de sedimentar.

Masivele vulcanice de natură intrusivă pot fi grupate pe trei etaje geomorfologice: treapta marilor masive cu înălțimi de 1 500-1 600 m (Heniul, Gogoașa, Căsarul, Măgurița etc.); treapta masivelor situate în general între 1 300 și 1 350 m (Măgura Cornii, Măgura Neagră etc.), la nord de aliniamentul superior; treapta masivelor cu altitudini de 1 200 și de 1 000—1 100 m din zona munceilor (de la Măgura de Jos-Sîngeorz și pînă la Pasul Tihuța).

Se poate admite că aceste trepte corespund unor niveluri de eroziune, mai ales cu caracter litologico-structural.

Clima[modificare | modificare sursă]

Așezarea geografică și relieful sînt principalele elemente care influențează în mod direct asupra climatului. Prin poziția goografică și matematică, Munții Bîrgăului aparțin sectorului cu climă continentală moderată, supusă adeseori advecției aerului polar maritim, cu o activitate frontală frecventă.

Iarna predomină invaziile de aer de natură polar-maritimă sau maritimă-arctică din nord-vest, iar vara cele de aer cald, temperat-maritim, din sud-vest. Datorită influenței cu precădere vestice, amplitudinile termice diurne și anuale sînt mai mici decît cele din partea estică a țării, situate la același latitudine. Prezența culoarelor depresionare și a depresiunilor condiționează apariția unor anomalii, în sensul manifestării inversiunilor termice. Datorită fragmentării accentuate a reliefului, sînt foarte frecvente particularitățile topoclimatice, mai ales din cadrul montan și cel deluros, mai blînde (așa se explică prezența viței de vie chiar în imediata vecinătate a muntelui, la Livezile, Viișoara, Sărata), unde, în genere, climatul trebuie sa fie submontan, răcoros și umed.

Spațiul montan, cu expoziție față de circulația predominant vestică, favorizează cumularea unor importante cantități de precipitații anuale, a căror medie atinge 1000 mm, iar pe culmile înalte peste 1400 mm, nebulozitatea medie depășind 6 zecimi.

Climatul munților mijlocii se caracterizează prin variații moderate ale temperaturii aerului, cea anuală menținîndu-se pozitivă, iar în luna iulie oscilînd între 18-20°C. Versanții orientați spre nord-vest, vest, sud-vest sînt frecvent acoperiți de nori. Versanții adăpostiți (estici) se caracterizează prin predominarea timpului senin. In partea inferioară a versanților abrupți și mai ales către sud-est se accentuează fenomenul de fohn. Versanții sudici se remarcă prin timp senin noaptea și dimineața și prin nori cumulus care, uneori, dau precipitații abundente după-amiază. In partea lor superioară se înregistrează precipitații abundente (peste 1200 mm anual). Versanții nordici prezintă temperaturi ale solului și aerului moderate.

Hidrografia[modificare | modificare sursă]

Cascada Secu

Apele de suprafață sînt reprezentate prin rîuri și lacul de baraj al Colibiței care va alimenta cu apă orașul Bistrița și hidrocentrala electrică de pe Valea Bistriței. Un aspect specific al hidronimiei Munților Bîrgău îl constituie faptul că unele ape curgătoare poartă nume determinate de anumite caractere fizico-geografice. Circa 12 rîuri au denumiri cu semnificație fitogeografică (Valea Teiulul, Făgețelul, Siminicul, Flnațe, Tisa) sau care amintesc că își adună izvoarele din regiuni despădurite (Runcu, Izvorul Arsului, Arșița, Ciotina etc. = pîraile zonelor despădurite).

Multe din apele curgătoare poartă numele masivelor din care izvorăsc (Chicera, Muntelui, Măgura, Tomnaticul etc.) sau au semnificație zoo-geografică (Ursoaia, Lupului, Cioroiului. Cerbul etc.)

Numeroase sînt hidronimele cu semnifucații în antroponimie (Bucur, Marta, Măria, Strugarului, Pîrîul lui Ioniță etc.) și mai puțin frecvente cele care reflectă litologia (Ilva, Glodului, Illvețul, Iliuța Calului, Colbul), cu precădere argiloasă. Caracterele fizice și chimice ale apelor sînt oglindite de numele a numeroase rîuri (Sărata, Borcutului, Secu, Slatinii, Izvorul Alb etc.), ca și aspectele geomorfologice ale văii (Valea Pustie, Grozavul, Teșna, Teșna Mică și Teșnița - cu semnificația de văi înguste; Strîmba, Pietroasa de Jos și de Sus, Valea Mare etc.) Anumite văi reflectă numele localităților pe care le străbat (Rodna, Coșnița, Coșna, Tureacul).

Rîurile care drenează Munții Bîrgău sînt tributare Someșului Mare și mai puțin Bistriței Moldovene, care, prin intermediul Dornei, culege apele de pe flancul răsăritean (Teșna-Coșna și Dornișoara). Rîurile din Munții Bîrgău sînt dispuse în cea mai mare parte transversal față de cele trei axe hidrografice principale orientate est-vest: Someșul Mare. care își adună apele de sub Vf. Omul (1932 m) și Vf. Cociorbii din Munții Suhardului marchează limita dintre Munții Rodnei și Munții Bîrgăului, iar prin pîrîul Măria (S=46 km2; L=10 km) granița față de Suhard; Ilva (S = 410 km2; L = 41,7 kmn), care prin Ilișoara își are obîrșia sub Măgura Calului din apropiere de Piatra Fîntînele, împreună cu afluentul său Leșu - aproape paralele - drenează partea centrală; Bistrița (limita sudică) cu obîrșiile în Căliman și afluentul său Bîrgăul (Tiha, Straja) - de asemenea cvasi-paralele - străbat arealul sudic al masivului, fiind cel mai mare afluent al Șieului (sistemul hidrografic al Someșului Mare), cu o lungime de 65,4 km, care drenează o suprafață de 662 Km2, din care peste 400 km2 numai în regiunea Munților Bîrgău.

Apele minerale constituie o bogăție deosebită datorită calității lor terapeutice, numărului mare de izvoare, cît și prin debitele ridicate. Izvoarele de pe valea Someșului Mare, Rodna șl Valea Vinului din Munții Rodnei sînt cunoscute de pe vremea romanilor. Apele minerale sînt concentrate pe valea Someșului Mare (stațiunea Sîngeorz-Băi) și pe valea Ilvei.

Hărți[modificare | modificare sursă]

  • Harta județului Bistrița [1]
  • Harta Munții Bârgău [2]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • T. Naum, Munții Bârgău Colecția Munții Noștri, Editura Sport-Turism,1987

Legaturi Externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]