Munții Suhard

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Poziţia Munţilor Suhard în cadrul Carpaţilor Orientali

Munții Suhard sunt o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Omu, având 1.932 m.


Așezare și Limite[modificare | modificare sursă]

Masivul Suhard este situat în partea centrală a grupei nordice a Carpaților Orientali, în zona cristalino-mezozoică, ocupînd o suprafață de aproximativ 325 km2. Are o orientare generală nord-vest — sud-est, în această direcție măsurînd în linie dreaptă 35 km.

Poziția mediană a Suhardului este dată de distanța sa egală față de limitele estică și vestică ale Carpaților Orientali, într-o zonă unde aceștia capătă lățime maximă. Drept urmare, din oricare direcție te îndrepți spre acest masiv, trebuie să străbați porțiuni însemnate aparținătoare domeniului carpatic.

Masivul Suhard este cuprins între 47° 20' și 47° 34' latitudine nordică și 25° 00' și 25° 21' longitudine estică. Suhardul este delimitat de o serie de văi, depresiuni și șei adînci (fig. 2), fapt care îi conferă o individualitate pregnantă. Astfel, valea Bistriței Aurii se interpune între Munții Suhard și Munții Zimbroslava și Munții Țibău din nord, Obcina Mestecăniș din nord-est și Munții Giumalău din est. Sectorul Bistriței Aurii, limitrof masivului, se desfășoară între „casele Rotunda" și Vatra Dornei, pe o lungime de 45 km; pe această distanță râul coboară de la 1 000 la 800 m altitudine absolută. În partea de nord-vest Pasul Rotunda (1 271 m) se insinuează ca o puternică inflexiune între Munții Suhard și Munții Rodnei, iar izvoarele Someșului Mare, Pasul Suhard (1 150 m) și, în continuare, valea Coșnei, pînă la ieșirea în depresiune, formează limita spre Munții Bîrgău. La sud, Depresiunea Dornelor, cu compartimentele Poiana Stampei și Dorna, se intercalează ca un spațiu întins între Suhard și Munții Călimani, cel mai grandios edificiu vulcanic din țara noastră. Reprezentînd o limită clară spre sud-vest, pe o lungime de 22 km, valea Coșnei are un talveg ce coboară de la 1150 m (cît are la obîrșie, în Pasul Suhard) la 860 m (în punctul de confluență cu Dorna). La rîndul ei, Dorna, de la confluența cu Coșna pînă la Vatra Dornei, curge în zona limitei sudice, cale de 15 km. La confluența Dornei cu Bistrița Aurie se află cea mai coborîtă cotă din zona Masivului Suhard, respectiv 791 m altitudine absolută.

Geologie[modificare | modificare sursă]

Masivul Suhard a apărut în urma marilor cutări ale scoarței terestre produse în era secundară, prezentîndu-se ca o prelungire sud-estică a sîmburelui cristalin al Munților Rodnei. În lungul timp scurs de atunci, constituția geologică a suferit modificări continue. Nucleul masivului este format din roci cristaline — de altfel cele mai răspîndite din această unitate montană.

În partea nordică și centrală a Suhardului, cristalinul formează un anticlinal, care dă cele mai mari înălțimi; în axul lui apar șisturi mezometamorfice, iar flancurile sînt alcătuite din șisturi epimetamorfice. Șisturile mezometamorfice sînt prezente prin micașisturi cuarțoase, biotitice și cu granați, șisturi cuarțito-biotitice, paragnaise, gnaise și calcare, care generează un relief cu forme mai rotunjite, cu excepția calcarelor ce se înscriu în peisaj printr-o morfologie aparte, în special în lungul culmilor principale. Seria șisturilor epimetamorfice acoperă transgresiv nucleul zonei anticlinale și sînt formate dintr-un complex inferior cuarțos — cu participarea largă a cuarțului (fapt vizibil în Masivul Omu, unde cuarțul lăptos apare frecvent la zi, imprimînd peisajului o notă specifică prin culoarea sa alb-strălucitoare) și dintr-un nivel sericito-cuarțos.

Formațiunile sedimentare sînt alcătuite în primul rînd din sedimente triasice — dispuse în sinclinalul Iacobeni — și cretacice (cenomaniene), care apar în zona de obîrșie a pîrîului Runcu și a Someșului Mare. Și unele și altele sînt puțin răspîndite.

Mult mai extinse sînt formațiunile sedimentare eocene, aparținătoare flișului transcarpatic. Ele sînt formate din gresii, conglomerate, calcare dolomitice bituminoase cu poziție transgresivă, bine reprezentate în zona Masivului Oușoru și în general pe flancul estic al Suhardului, care dau microrelieful cel mai spectaculos, ce se înscrie pregnant în peisaj, întocmai unor imense ruine, reprezentînd puncte de mare atracție turistică.

Relieful[modificare | modificare sursă]

Aspectul reliefului este impus de predominarea șisturilor cristaline, care dau în general forme greoaie. Din punct de vedere hipsometric Suhardul reprezintă o zonă montană mai coborîtă decît Munții Rodnei și Munții Călimani, singurii din Carpații Orientali care depășesc 2 000 m. În schimb, cotele maxime din acest masiv întrec în altitudine pe cele similare din munții vecini. După criteriul altimetric, în ierarhia celor 35 de unități montane din Carpații Orientali, Suhardul ocupă locul al 5-lea, valorile maxime fiind de 2 305 m în Munții Rodnei, 2102 m în Munții Călimani, 1962 m în Munții Maramureș, 1 956 m în Ciucaș, 1 932 m în Suhard, 1923 m în Munții Gîrbova, 1907 m în Ceahlău.

Suhardul are înălțimi ce descresc de la 1932 m pînă la 800 m. În partea centrală se desfășoară o culme sinuoasă, în lungul căreia se înregistrează cotele cele mai mari. Urmărind harta hipsometrică constatăm cu ușurință conturarea a trei masive bine individualizate de o serie de șei: Omu (1 932 m) în nord-vest, între Pasul Rotunda (1 271 m) și șaua Diecilor (1400 m); Fărăoane (1715 m) în partea centrală, delimitat de această din urmă sa și șaua (1300 m) dintre Picioru Stejii (1398 m) și vîrful Iacob (1 372 m) și, în sfîrșit, Oușoru (1 639 m) — care ocupă partea sud-estică a Munților Suhard, între șaua respectivă și unghiul de confluență al Bistriței Aurii cu Dorna.

Energia de relief prezintă diferențe mari, de la cîteva sute de metri, pînă la aproape 1 000 m, în zona muntelui Omu, unde atinge valoarea maximă (în raport cu Bistrița Aurie la Cîrlibaba).

Rețeaua hidrografică, cu aspect radial, a fragmentat masivul printr-o serie de văi care au dat naștere la interfluvii secundare, ce se prelungesc periferic, avînd aspectul unor adevărate contraforturi. Culmea principală a ajuns pe alocuri la stadiul unei simple creste de intersecție, iar înșeuările din cadrul ei s-au format prin retragerea obîrșiilor văilor tributare Bistriței Aurii și Coșnei. Astfel, șaua Diecilor este situată într-un sector unde culmea se îngustează simțitor, corespunzător obîrșiilor celor două văi cu numele de Diaca, ce curg în direcții opuse; una se varsă în Bistrița Aurie, cealaltă în Coșna. Diaca tributară Bistriței Aurii, prin retragerea puternică a obîrșiei, a împins cumpăna de ape în detrimentul celeilalte Diace, im-punînd culmii principale cea mai pronunțată sinuozitate. În sectorul respectiv, Diaca (tributară Bistriței) și-a creat un bazin superior foarte dezvoltat, asemănător unui vast amfiteatru, adînc împlîntat în inima muntelui, ceea ce a dus la coborîrea reliefului și, implicit, la adîncirea înșeuării.

În zona șeii de sub Picioru Stejii se află obîrșiile celor două văi cu numele de Ciotina, de asemenea cu drenaj în direcții opuse, una tributară Bistriței Aurii, alta Coșnei. De remarcat, că în afara acestora mai apar și alte înșeuări, mai puțin evoluate, care însă imprimă culmii principale un aspect destul de festonat. Cine străbate culmea va întîlni astfel de înșeuări la obîrșia pîraielor Humor și Băncușoru, Pîrîu Rece și Prislop, respectiv una din obîrșiile Ciotinei Coșnei și Hajului Bistriței Aurii.

În liniile majore ale reliefului se remarcă două suprafețe de eroziune. Cea superioară, cea mai veche, este puternic fragmentată și se prezintă sub forma unor mici suprafețe de eroziune, cu altitudini descrescînde de la nord-vest spre sud-est: 1750— 1 900 m în Masivul Omu, 1 550—1 700 m în Masivul Fărăoane și în jur de 1 600 m în Masivul Oușoru, înclinarea acestei suprafețe poate fi explicată prin acțiunea inegală a mișcărilor tectonice, cît și prin acțiunea eroziunii — mai puternică în sud, datorită îngustării masivului în direcția respectivă și apropierii de văile din ce în ce mai adînci, ale Bistriței Aurii și Dornei.

A doua suprafața de eroziune, mai nouă, este mult mai bine conservată și mai extinsă, în ansamblu păstrîndu-se la altitudini ce se mențin constant între 1400 și 1500 m. Deși este destul de unitară sub raport altimetric, ea ocupă o poziție periferică în cadrul Masivului Suhard și este puternic fragmentată de rețeaua transversală, care a dus la individualizarea mai multor culmi secundare. Cu toate că partea înaltă a masivului Omu s-a aflat deasupra limitei zăpezilor permanente, glaciațiunea cuaternară se pare că nu a afectat și Munții Suhard. În schimb, în pleistocen întregul masiv s-a aflat în etajul modelării periglaciare, care a lăsat urme vizibile și astăzi. De altfel și în postglaciar sînt întrunite condiții favorabile formării reliefului de tip periglaciar, datorită faptului că cel puțin părțile înalte ale masivului au temperaturi medii anuale în jur și chiar mai scăzute de 0oC.

Relieful periglaciar (rezultat în urma numeroaselor procese de îngheț-dezgheț), pe alocuri, se înscrie pregnant în peisajul actual. În primul rînd, este vorba de formele de dezagregare care au dat naștere la abrupturi de eroziune și creste, vizibile în masivele Omu, Fărăoane și Oușoru, vîrfuri piramidale, „babe", blocuri oscilante etc., întîlnite în special de-a lungul culmii principale, și grohotișuri. Grohotișurile de sub vîrful Omu formează adevărate „mări de pietre"; ele mai apar și sub vîrfurile Fărăoane și Oușoru creînd unele dificultăți în parcurgerea lor. În al doilea rînd, amintim mușuroaiele înierbate și microdepresiunile nivale etc. Calcarele cristaline explică apariția reliefului carstic, e drept, puțin dezvoltat, reprezentat prin dolinele din Muntele Rotunda și de pe versantul drept al văii Runcu.

Caracterele morfologice de ansamblu, cît și unele aspecte de detaliu impun subdivizarea Munților Suhard în trei unități bine individualizate: Omu, Fărăoane și Oușoru.

Clima[modificare | modificare sursă]

Prin poziția sa geografică, Suhardul are un climat temperat-continental, aflîndu-se sub influența nord-atlantică. Configurația reliefului și înălțimea impun o pregnantă etajare a elementelor climatice. Masivul Suhard se încadrează ținutului climatic al munților înalți (1 700—1900 m), ținutului climatic al munților mijlocii și scunzi (sub 1 700 m), precum și subținutului climei de depresiune. Cea mai mare extensiune o prezintă climatul munților mijlocii și scunzi, ca urmare a predominării acestui relief.

Hidrografia[modificare | modificare sursă]

Masivul Suhard se află aproape în totalitate în bazinul hidrografic al Bistriței; o mică parte din vestul masivului aparține bazinului hidrografic al Someșului Mare, a cărui obîrșie se află chiar aici.

BISTRIȚA AURIE, cum este denumit sectorul Bistriței din amonte de Vatra Dornei izvorăște din Munții Rodnei și, pînă la confluența cu Dorna, curge pe o lungime de 70 km, din care 45 km formează limita nordică, nord-estică și estică a Munților Suhard.

Bistrița Aurie, renumit rîu al Moldovei, prin frumusețea lui, primește din Suhard un număr de 20 de afluenți direcți, iar prin intermediul Dornei alți 14 afluenți, cei mai mulți colectați de Coșna. Datorită numeroșilor săi tributari, precum și constituției geologice predominant cristaline prin care curge, în condițiile unui climat cu precipitații abundente, înainte de confluența cu Dorna, Bistrița Aurie realizează aici un debit bogat (circa 12 mc/s). Un aport substanțial îi aduc afluenții care coboara din Suhard, cu scurgere permanentă și debite relativ constante. Cei mai importanți sînt: Rusaia, Gîndacu, Diaca (cel mai mare = 10 km lungime), Humoru, Scorușu, Pîrîu Rece și Ciotina. La aceștia se adaugă o serie de mici pîrîiașe, și anume: Rotunda, Zada, Măgura, Fundoaia, Stînișoara, Puiu Mare, Suhărzelu Mic, Suhărzelu Mare, Tisa, Runcu și Haju.

Dorna este cel mai mare afluent din întregul curs al Bistriței, avînd, la vărsare, un debit mediu de circa 6,5 mc/s. Aportul său, împreună cu cel al Negrii Șarului, sporește într-atît debitul Bistriței încît la ieșirea din Vatra Dornei acesta se dublează. Dorna izvorăște din Munții Călimani și drenează o arie largă ce include și Masivul Suhard. Principalul său afluent, Coșna, lung de 22 km, își adună numeroși afluenți din Suhard, și anume: Runcu, Dieciu, Zimbru, Pietrișu, Diaca, Băncușoru, Făgețelul și Ciotina. De asemenea, Dorna primește și direct din masivul Suhard mici pîraie, cum sînt Izvoru Alb, Doceni și Haju.

Someșul Mare are obîrșia la contactul dintre Munții Suhard și Munții Rodnei, cam în zona Pasului Rotunda, formîndu-se din unirea pîraielor Zmeu și Preluci. Primul său afluent este pîrîul Măria, cu obîrșia sub vîrful Omu — aici purtînd denumirea de Măria Mare.

Masivul Suhard este drenat de o rețea hidrografică deasă, dar rîurile și pîraiele sînt scurte, însă cu pantă mare. Văile lor sînt relativ uniforme, datorită omogenității petrografice. Aproape în totalitate, rețeaua hidrografică are caracter permanent, reprezentînd totodată un element pregnant al peisajului. Turistul poate admira în lungul acestor ape numeroase repezișuri și mici cascade. În undele lor limpezi și reci, păstrăvul găsește cele mai favorabile condiții de dezvoltare, alături de alte specii, dintre care menționăm lipanul. Pe Bistrița Aurie, pe Dorna, Coșna, Băncușoru, Diaca Bistriței Aurii, pînă nu demult, se întîlneau plutele care transportau buștenii. În lungul lor, turistul va întîlni și azi locul vechilor haituri, de unde, odată cu apa, porneau la vale plutele.

Majoritatea apelor din Suhard constituie adevărate rezervoare hidroenergetice, atît datorită pantei, cît și debitului lor bogat. În viitorul apropiat, în peisajul văilor din Suhard va apare o suită de microhidrocentrale, care vor alimenta cabanele turistice, cantoanele silvice, viitoarele puncte turistice și chiar unele localități.

În cadrul Masivului Suhard se întîlnesc și cîteva mici lacuri nivale (formate în depresiunile create prin acțiunea de tasare a zăpezii); ele se găsesc la sud de vîrful Fărăoane, sub vîrful Icoana și la vest de vîrful Omu. Cel mai interesant, de formă ovoidală, este cel situat sub vîrful Icoana, lîngă traseul de culme.

În zona Munților Suhard apar și o serie de izvoare minerale carbogazoase. Ele sînt prezente Ia

Vatra Dornei, la Dorna Candrenilor, în Poiana Vinului și în Poiana Coșnei. Acestea sînt valorificate în stațiunea Vatra Dornei și prin îmbuteliere. În bazinul superior al rîului Diaca, afluent al Bistriței Aurii, în punctul Borcut, se află un izvor mineral cu un debit de 0,1 l/s.

Vegetația[modificare | modificare sursă]

Datorită configurației reliefului și în Masivul Suhard zonalitatea vegetației este evidentă. În partea superioară a masivului, la peste 1 600—l 700 m, se dezvoltă un complex de tufărișuri și pajiști subalpine. Acestea apar insular în Masivul Omu (inclusiv Pietrele Roșii) și în Masivul Fărăoane. Jnepenișurile au o mare dezvoltare, în special în Masivul Omu, fiind greu accesibile. Tufărișurile sînt formate din jneapăn (Pinus mugru), ienupăr pitic (Juniperus sibirlca), anin de munte (Alnus viridis) și smirdar (Rhododendron kotsckyi), la care se adaugă alinul (Vaccinium myrtillua, V. uliginosum) și merișorul de munte (Vaciniurn vitisidaea). Jneapănul formează desișuri impenetrabile; tulpinile se încolăcesc, se întortocheată în așa fel, încît formează o țesătură deasă, ce acoperă fie stînca, fie grohotișurile.

Fauna[modificare | modificare sursă]

În Suhard trăiesc numeroase specii de animale caracteristice atît zonei alpine, dar mai ales pădurilor de rășinoase. Dintre mamifere — unele de importanță cinegetică — amintim: ursul (Ursus arctos), cerbul (Cervus elaphus montanus), căpriorul (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa); dintre răpitoare mai importante sînt: rîsul (Lynx lynx), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), jderul (Martes martes).

Păsările sînt reprezentate de specii că: cocoșul de munte (Tetrao urogallus), cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tctrix), destul de rar întîlnit ș.a.; răpitoarele sînt reprezentate prin acvile, creți etc. Dintre reptilele care ajung pînă în zona înaltă amintim: vipera comună (Vipera berus) și șopîrla de munte (Lacerta vivipara), iar dintre broaște, Rana temporaria.

Fauna ihtiologică este bine reprezentată în apele repezi de munte care brăzdează ținutul. Zona păstrăvului înglobează Bistrița Aurie pînă la Ciocănești, apoi cele două Diece, Coșna, Băncușoru, Ru-saia etc. Zona lipanului începe pe Bistrița Aurie, în aval de Ciocănești. Pe lîngă păstrăv (Sazrao trutta /ario) și lipan (Thymallus thymallus), mai pot fi întîlnite și alte specii: lostrița (Salmo hucho), specie rară, ocrotită de lege, care urcă pe Bistrița Aurie pînă la Cîrlibaba, mreana vînătă (Barbus meridionali petanyi), boișteanul (Phoxinus laevis), zglăvocul (Cottus gobio), precum și scobarul (Chondrostoma na.sus) întîlnit pînă la Ciocănești.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • I.P. Argesel, Munții Suhard Colecția MN nr 26,Editura Sport-Turism,1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]