Marina Română

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pachebotul "Transilvania" în 1967. Azi (2020) este scufundată în Dunăre în bucăți, după un eșuaj în 1979, nu departe de Galați.

Marina Română desemnează patru ansambluri de nave navigând sub pavilion românesc[1] :

Ziua Marinei și închinările[modificare | modificare sursă]

Ziua Marinei, 15 august 2018: « bricul » „Mircea” și nave maritime de supraveghere a frontierelor U.E., anume monitorul „MAI 0201 Ștefan cel Mare” și vedeta rapidă „MAI 2111”, bazate la Constanța.
Ziua Marinei, 15 august 2018: monitorul fluvial „Ion.C. Brătianu” bazat la Brăila.

Ziua Marinei a fost oficializată ca onomastică a marinarilor militari români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare, patroana Marinei Române. Serbarea oficială a avut loc pe crucișătorul Elisabeta, primul crucișător al marinei, unde au fost prezenți toți ofițerii Diviziei de Mare și la care a luat parte și Ministrul de Război, Dimitrie A. Sturdza. În mod tradițional, ocrotitorul marinarilor în bisericile ortodoxe de miazăzi (români, sârbi, bulgari și greci) este Sfântul Nicolae, căruia îi erau închinate schiturile marinărești (azi dispărute) de la Capul Caliacra în Dobrogea și de la Pardina (pe malul din față, în Bugeac). În bisericile ortodoxe de miazănoapte (fostul Imperiu rus) ocrotitorul marinarilor militari este Sfântul Andrei care în România este socotit ocrotitorul (și uneori, în mod abuziv, întemeietorul[2]) Bisericii ortodoxe române.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ion Ionescu, Marian Moșneagu și al., Muzeul Marinei Române, ed. Modelism, 1999, ISBN 973-98883-6-4, 115 pp. și Situl oficial al marinarilor din România
  2. ^ Abuziv deoarece Sfântul Andrei a trăit în sec. I, în timp ce metropoliile Moldovei și Țării Românești apar în sec. XIV iar B.O.R. ca patriarhie autocefală în sec. XIX.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Anton Bejan, Carmen Atanasiu, Raymond Stănescu, Neculai Pădurariu, Dicționar Enciclopedic de Marină, ed. Semne, 2006
  • Ion Ionescu, Marian Moșneagu și al., Muzeul Marinei Române, ed. Modelism, 1999, ISBN 973-98883-6-4, 115 pp.
  • Constantinescu, N.N., Istoria economică a României, Vol.2, Editura Economică, București, 1998

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Problema suveranității României la Dunăre și "Navigația Fluvială Română": 1919 - 1945, Carmen Irene Atanasiu, Editura Selbstverl., 2003
  • România și Comisia Europeană a Dunării: diplomație, suveranitate, cooperare internațională, Ștefan Stanciu, Editura Pax Aura Mundi, 2002
  • Noi contribuții la istoria marinei militare Române, Ion Ionescu (căpitan-comandor.), Georgeta Borandă, Marian Moșneagu, Editura Muntenia & Leda, 2001
  • Marina română în primul război mondial, Raymond Stănescu, Cristian Crăciunoiu, Editura Modelism, 2000
  • Marina românâ în primul război mondial 1914-1918, Marian Sârbu, Editura Academiei Navale "Mircea cel Bătrân, 2002
  • Marina regală a României în cel de al II-lea război mondial, Dorin Mara, Editura Economică, 2000
  • Marina română in al doilea război mondial: 1942-1944, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Editura Făt-Frumos, 1996
  • Glorie și dramă: Marina Regală Română, 1940-1945, Jipa Rotaru, Ioan Damaschin, Editura "Ion Cristoiu", 2000
  • O istorie tragică a marinei comerciale române, Marian Moșneagu, Editura Ex Ponto, 2006
  • Politica navala postbelica a Romaniei (1944-1958), Marian Mosneagu, Editura Mica Valahie
  • România și problema strîmtorilor, Ilie Seftiuc, Iulian Cârțână, Editura științifică, 1974
  • Dunărea, Marea Neagră și Puterile Centrale: 1878-1898, Șerban Rădulescu-Zoner, Editura Dacia, 1982

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Marina Română
Dezambiguizare Pagina aceasta de dezambiguizare listează articolele care au titluri identice sau susceptibile de confuzie.
Dacă ați ajuns aici prin intermediul unei legături interne care trebuia să trimită direct la un articol, vă rugăm să o corectați.