Lunohod 1
 Model al unui vehicul spațial din programul Lunohod | |
| Tipul misiunii | Lunamobil |
|---|---|
| COSPAR ID | 1970-095A |
| Website | Lunar and Planetary Department Moscow University Lunokhod 1 page |
| Proprietățile navei spațiale | |
| Masă de lansare | 5600 kg |
| Masă uscată | 756 kg (doar roverul) |
| Putere | 180 wați |
| Începutul misiunii | |
| Dată lansare | 10 noiembrie 1970 |
| Lansator | Proton-K(d)/D(d) |
| Loc lansare | Cosmodromul Baikonur |
| Sfârșitul misiunii | |
| Ultimul contact | 14 septembrie 1971 |
Lunohod 1 (în rusă Луноход-1, în traducere „Lunamobil 1”), cunoscut și cu numele de Аппарат 8ЕЛ № 203 („Dispozitivul 8EL No. 203”), a fost primul rover robotic pe Lună și primul care s-a deplasat pe suprafața unui alt corp ceresc decât Pământul.[1] Lansat de Uniunea Sovietică, a făcut parte din programul roverilor Lunohod. Nava spațială Luna 17 a adus Lunohod 1 pe Lună în 1970. Lunohod 0 (nr. 201), prima încercare de a aseleniza cu un rover, a fost lansat în februarie 1969, dar nu a reușit să ajungă pe orbita Pământului.
Deși proiectat doar pentru o viață de trei zile lunare (aproximativ trei luni pământești), Lunohod 1 a funcționat pe suprafața lunară timp de unsprezece zile lunare (321 de zile pământești) și a parcurs o distanță totală de 10,54 km.[2]
Descrierea roverului[modificare | modificare sursă]
Lunohod 1 a fost un vehicul lunar format dintr-un compartiment asemănător cuvei cu un capac mare convex pe opt roți acționate independent. Lungimea sa era de 2,3 m.
Lunohod 1 era echipat cu o antenă în formă de con, o antenă elicoidală foarte direcțională, patru camere de televiziune și dispozitive speciale extensibile pentru a testa densitatea și proprietățile mecanice ale solului lunar.
Avea și un spectrometru cu raze X, un telescop cu raze X, detectoare de raze cosmice și un retroreflector laser (furnizat de Franța).[3]
Vehiculul era alimentat de baterii care erau reîncărcate în timpul zilei lunare printr-o matrice de celule solare montată pe partea inferioară a capacului. Pentru a putea lucra în vid, s-a folosit lubrifiant special pe bază de fluor pentru piesele mecanice, iar motoarele electrice (câte unul în fiecare butuc de roată) se aflau în recipiente sub presiune.[4]
În timpul nopților lunare capacul era închis, iar o unitate de încălzire cu radioizotopi de poloniu-210 menținea componentele interne la temperatura de funcționare.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Siddiqi, Asif A. (). Beyond Earth: A Chronicle of Deep Space Exploration, 1958–2016 (PDF). The NASA history series (ed. second). Washington, DC: NASA History Program Office. p. 1. ISBN 9781626830424. SP2018-4041.
- ^ Howell, Elizabeth (December 19, 2016). „Lunokhod 1: 1st Successful Lunar Rover”, Space.com. Retrieved May 31, 2018.
- ^ Leonard David (). „Scientists Bounce Laser Beams Off Old Soviet Moon Rover”. Space News.
- ^ Synlube Lube-4-Life (Moon applications). synlube.com