Sari la conținut

Ludovic Sforza

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ludovic Sforza
Duce de Milano
Date personale
Născut27 iulie 1452(1452-07-27)
Vigevano (astăzi Lombardia)
Decedat (55 de ani)
castel din Loches
PărințiFrancesco I Sforza
Bianca Maria Visconti
Frați și suroriGaleazzo Maria Sforza
Ippolita Maria Sforza[*][[Ippolita Maria Sforza (Italian noble)|​]]
Ascanio Sforza Modificați la Wikidata
Căsătorit cuBeatrice d'Este
CopiiMaximilian Sforza
Francesco al II-lea Sforza
Giovanni Paolo (nelegitim)
Bianca Sforza (nelegitim)
Ocupațieom de stat
duce
politician
patron of the arts[*][[patron of the arts (person who engages in patronage)|​]] Modificați la Wikidata
Limbi vorbiteitaliano medievale[*][[italiano medievale (language)|​]][1]
limba franceză
dialetto milanese[*][[dialetto milanese (dialect of Lombardy)|​]]
limba latină Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriduce
conte
Familie nobiliarăCasa de Sforza
Domnie
Domnie22 octombrie 1489 – 1500
Semnătură

Ludovic Maria Sforza (de asemenea cunoscut sub numele de Ludovico il Moro;[2] 27 iulie 145227 mai 1508), a fost Duce al Milano din 1489 până în 1500. Membru al familiei Sforza, el a fost al doilea fiu al lui Francesco Sforza. A fost renumit ca patron al lui Leonardo da Vinci și a altor artiști și în timpul domniei lui a avut loc etapa cea mai productivă a renașterii milaneze. El este, probabil, cel mai bine cunoscut ca omul care a comandat Cina cea de Taină.

Ludovico Sforza s-a născut la 27 iulie 1452, la Vigevano, situată astăzi în Lombardia. A fost al doilea fiu al lui Francesco I Sforza și a Biancăi Maria Visconti. Educația lui nu a fost limitată la studiul limbilor clasice. Sub tutela umanistului Francesco Filelfo, Ludovico a primit lecții de pictură, sculptură, litere dar a învățat și metode de guvernare și de război. Mai târziu, el l-a ajutat pe Leonardo la pictura cu pasteluri.

Când a murit tatăl său în 1466, a fost succedat de Galeazzo Maria, fiul său cel mare, fratele lui Ludovico. Galeazzo a domnit până la asasinarea lui în 1476, lăsând tronul fiului său în vârstă de șapte ani, Gian Galeazzo Sforza. A urmat o luptă amară pentru regență între mama băiatului, Bona de Savoia, și Ludovico care în 1481 a preluat controlul asupra guvernului din Milano, în ciuda încercărilor de a-l ține departe de putere. Pentru următorii 13 ani el a controlat Milano în calitate de regent.

Căsătorie și viața privată

[modificare | modificare sursă]
Beatrice d'Este

În ianuarie 1491, el s-a căsătorit cu fiica cea mică a lui Ercole I d'Este, Beatrice d'Este (1475–1497). Fratele Beatricei, Alfonso d'Este, s-a căsătorit cu Anna Sforza, nepoata lui Ludovico. Leonardo da Vinci a orchestrat ceremonia de nuntă.

Prințesa în vârstă de 15 ani a fermecat repede curtea milaneză cu pofta ei de viață, râsul și chiar extravaganțele sale. Ea a făcut din castelul Sforza centrul unor festivaluri și baluri somptuoase. În plăcea compania filosofilor, a poeților, diplomaților și militarilor. Beatrice avea gusturi bune și se spune că sub influența ei, patronajul soțului ei față de artiști a devenit mai selectiv și Leonardo da Vinci și Donato Bramante au fost angajați la curte. Ea avea să devină mama lui Maximilian Sforza și a lui Francesco II Sforza, viitori Duci ai Milano.

Înainte și pe toată durata căsătoriei sale, Ludovico este cunoscut pentru a fi avut amante. Bernardina de Corradis a fost amanta lui din tinerețe care i-a dăruit o fiică, Bianca Giovanna. Copilul a fost legitimat și mai târziu s-a căsătorit cu Galeazzo Sanseverino în 1496. O altă favorită, Cecilia Gallerani, i-a născut un fiu numit Cesare, la 3 mai 1491, în același an în care s-a căsătorit cu Beatrice d'Este. Gallerani este identificată ca subiect al lucrării lui Leonardo da Vinci, Dama cu hermină - hermina era animalul heraldic al lui Ludovico il Moro. O altă metresă a fost Lucrezia Crivelli, care i-a născut un alt fiu nelegitim, Giovanni Paolo, născut în anul decesului Beatricei. Ludovico a avut al treilea fiu nelegitim, numit Sforza, care s-a născut în jurul anului 1484 și a murit la vârsta de 3 ani; mama copilului este necunoscută.[3]

Duce de Milano

[modificare | modificare sursă]

În 1494, noul rege al Neapoli, Alfonso, s-a aliat cu Papa Alexandru al VI-lea, lucru care a reprezentat o amenințare pentru Milano. Ludovico a decis să se apere folosind ca aliată Franța, pe atunci condusă de puternicul Carol al VIII-lea. El a permis trupelor franceze să treacă prin Milano, astfel încât acestea ar fi putut ataca Napoli. Cu toate acestea, ambiția lui Carol nu s-a mulțumit cu Napoli ci și-a dorit și Milano. Regretând amarnic decizia sa, Ludovico a intrat apoi într-o alianță cu Maximilian I, Împărat Roman, oferindu-i în căsătorie pe nepoata lui, Bianca Sforza și de a primi, în schimb, investitură imperială a ducatului și aderarea la alianța împotriva Franței.

Gian Galeazzo, nepotul lui, a murit în condiții suspecte în 1495 și Ludovico și-a asumat titlul ducal și a primit coroana ducală de la nobilii milanezi la 22 octombrie. La 3 ianuarie 1497, ca urmare a unei nașteri dificile, soția lui Beatrice a murit. Ludovico a fost de neconsolat și întreaga curte a purtat doliu.

  1. ^ , Autoritatea BnF[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb120761118, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Literar "Il Moro" înseamnă "Maurul", un epitet spune că numele i-a fost dat din cauza tenului său închis. Unii cercetători au postulat că numele de Moro venea din blazonul lui Ludovico, care conținea un dud, "mora" în italiană. În italiana modernă "Moro" este, de asemenea, un sinonim pentru "brun", echivalentul masculin pentru "brunetă" ("Mora" în limba italiană).
  3. ^ Miller-Wald, P. (). „Beiträge zur Kenntnis des Leonardo da Vinci”. Jahrbuch der Preußischen Kunstsammlungen. XVII: 78.