Liturgia orelor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Liturgia orelor (lat. Liturgia horarum) este o denumire generală a serviciului divin al Bisericii Catolice, care este petrecut pe durata unei zile (cu excepția liturghiei, adică a misei).

Breviarum Romanus, Paris, 1647

Origini[modificare | modificare sursă]

Această denumire a fost stabilită de Conciliul al II-lea din Vatican, noțiunea veche fiind de „orele canonice", iar cartea „breviarium". Conform motu proprio al papei Benedict al XVI-lea (din 7 iulie 2007), poate fi iarăși folosit și breviariul aprobat de Papa Ioan al XXIII-lea și elaborat de Conciliul Tridentin. Astfel, există în uzul prezent două versiuni ale orelor canonice. Așa-numita „formă ordinară" aprobată de Conciliul al II-lea din Vatican și „forma extraordinară" aprobată de Conciliul Tridentin.

Practica recitării rugăciunilor zilnice a derivat din tradiția iudaică de a spune laude Domnului la ore anumite pe parcursul zilei și nopții: de exemplu, in Faptele Apostolilor, Ioan merge la Templu la rugăciunea de amiază (Acte 3:1). În Psalmul 119, David spune: „De șapte ori pe zi te laud, pentru judecățile tale drepte."

Această practică vine din timpurile apostolice, fiind modificată în funcție de loc și de tradiție. Odată cu răspîndirea monahismului, recitarea orelor și formatul liturghiei au fost tipizate. În anul 484, sfântul Sabbas a început notarea practicilor liturgice din Ierusalim. În 525, sfântul Benedict de Nursia a scris primul liturghier al orelor. Cu reformele cluniace din secolul al XI-lea, s-a impus o formă nouă a liturghiei benedectine. Sfântul Scaun a elaborat doar în secolul al XI-lea un Breviar Roman oficial, pentru a conformiza varietățile de practici pentru Biserica Apuseană.

Practicarea curentă[modificare | modificare sursă]

Legea canonică prescrie preoților recitarea integrală a liturghiei orelor în fiecare zi, iar diaconilor numai dimineața și seara. Practicile comunităților religioase diferă în funcție de regulile și constituțiile monahale. Conciliul Vatican II a propus și laicilor să recite liturghia orelor.

Practica romano-catolică curentă se axează pe trei ore majore și de la două la patru ore minore:

  • oficiul lecturilor (matinalul), oră majoră
  • laudele de dimineață (laudele), oră majoră
  • ore diurne, care pot fi una sau toate cele următoare:
    • ora a treia (terța)
    • ora a șasea (sexta)
    • ora a noua (nona)
  • vespera (rugăciunea de seară), oră majoră
  • completoriul (rugăciunea de noapte).

Orele majore[modificare | modificare sursă]

Orele majore sunt oficiul lecturilor, laudele și vesperele.

Oficiul lecturilor constă din:

  • imn
  • psalmodie (unul sau doi psalmi)
  • lectură lungă din Sfânta Scriptură
  • lectură lungă din viețile sfinților sau dintr-un tratat teologic despre sensurile Scripturilor sau un pasaj din documentele Conciliului Vatican II.
  • în nopțile precedente duminicii sau sărbătorilor, oficiul poate fi lărgit cu vigilii, prin adăugarea a trei cântări din Vechiul Testament și a unui fragment din Evanghelie
  • imnul Te Deum (la solemnități, sărbători și duminici în afara Postului Mare)
  • rugăciunea de încheiere
  • versetul de încheiere

Caracterul rugăciunii de dimineață este cel de laudă, iar al rugăciunii de seară este de mulțumire. Ambele au același format:

  • un imn, compus de Biserică
  • doi psalmi, sau unul mai lung împărțit în trei părți, o cântare din Vechiul Testment dimineața și din Noul Testament seara
  • un fragment scurt din Sfânta Scriptură
  • responsoriul, de obicei un verset din scripturi sau poezie litugică
  • Cântarea lui Zaharia, Benedictus pentru rgăciunea de dimineață și Cântarea Mariei, Magnificat, pentru cea de seară
  • rugăciuni de cerere (intercesiuni)
  • rugăciunea universală (Tatăl nostru)
  • rugăciunea de încheiere
  • salutul
  • binecuvântarea
  • trimiterea.

Orele minore[modificare | modificare sursă]

Orele minore (sau medii) repetă obișnuința creștinilor de se ruga chiar atunci când sunt ocupați cu munca, pentru a imita Biserica din vremea apostolilor. Uzanța liturgică a reținut Orele a treia (ora 9.00), a șasea (ora 12.00) și a noua (ora 15.00) fiindcă acestea comemorează evenimente din Evanghelie.

  • introducere
  • un imn
  • psalmodia (de obicei, Psalmul 119)
  • lectură scurtă, urmată de un verset responsorial
  • rugăciune de încheiere
  • verset de încheiere (aclamație)

Rugăciunea de noapte (completoriul) este ultima rugăciune a zilei, care trebuie făcută înaintea odihnei de noapte, dacă este cazul, chiar după miezul nopții.

Structura completoriului:

  • introducere
  • examinarea de conștiință (urmată de actul penitențial)
  • imn
  • psalmodie
  • lectură scurtă
  • responsoriul In manus tuas, Domine („În mîinile Tale, Doamne”)
  • Cântarea bătrânului Simeon, Nunc dimittis, din Evanghelia după Luca, cu antifon
  • rugăciune de încheiere
  • binecuvântare
  • antifonele Sfintei Fecioare Maria.

În fiecare oficiu, psalmii și cântările sunt încadrate de antifone și doxologii tradiționale.

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Breviariul Conciliului Tridentin: