Conciliul Vatican II

Conciliul Vatican II (în latină Concilium Vaticanum secundum) a fost al XXI-lea conciliu ecumenic din istoria Bisericii, recunoscut ca atare doar de Biserica Catolică. A fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea la 11 octombrie 1962 și închis în timpul pontificatului papei Paul al VI-lea la 8 decembrie 1965. Conciliul Vatican II a abordat relațiile dintre Biserică și lumea modernă la un secol după Conciliul Vatican I, care s-a aflat pe poziții antagoniste față de modernitate.

Istoric

Anunțul convocării

Anunțul convocării conciliului a fost făcut de papa Ioan al XXIII-lea în ziua de 25 ianuarie 1959, de sărbătoarea Convertirii Sfântului Apostol Pavel, după încheierea săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor la Bazilica "Sfântul Paul din afara Zidurilor".^[1]

Deschiderea lucrărilor

Conciliul a fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea la 11 octombrie 1962, prin cuvântarea Gaudet Mater Ecclesia („Se bucură Maica Biserică").^[2]

Documente adoptate de Al II-lea Conciliu al Vaticanului

Constituții

Dei Verbum ("Despre revelația divină")
Lumen Gentium ("Despre Biserică")
Gaudium et Spes ("Despre Biserică în relația ei cu lumea")
Sacrosanctum Concilium ("Despre sfânta liturghie")

Decrete

Ad Gentes (Despre activitatea misionarilor)
Apostolicam Actuositatem (Despre apostolatul laicilor)
Christus Dominus (Despre misiunea pastorală a episcopilor)
Inter Mirifica (Despre comunicațiile sociale)
Optatam Totius (Despre formarea preoților)
Orientalium Ecclesiarum (Despre bisericile orientale)
Perfectæ Caritatis (Despre ordinele călugărești)
Presbyterorum Ordinis (Despre serviciul și viața preoților)
Unitatis Redintegratio (Despre ecumenism)

Declarații

Dignitatis Humanae ("Libertatea religioasă")
Gravissimum Educationis ("Învățăturile bisericii")
Nostra Ætate ("Relațiile cu celelalte religii")

Neparticiparea Bisericii Ortodoxe Române

În anul 1967 patriarhul Justinian Marina a explicat motivele principale ale refuzului Bisericii Ortodoxe Române de a trimite observatori la Conciliul Vatican II, anume „organizarea de expoziții defăimătoare la adresa Bisericii și statului român” și „hirotonirea unui cleric fugar din țară, Vasile Cristea, ca episcop unit...”. Expoziția respectivă, intitulată „Biserica martiră”, a fost organizată de preotul iezuit Chianella cu ocazia conciliului, fiind dedicată suferințelor îndurate de Biserica din Europa răsăriteană. Aceeași manifestare a fost calificată de autoritățile comuniste drept „activitate dușmănoasă” a Vaticanului, o probă că Roma papală nu renunțase cu adevărat la „propaganda calomnioasă” nici măcar atunci când îmbrățișase ecumenismul.^[3]

La lucrările conciliului a participat teologul ortodox român Andrei Scrima, însă ca reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol.^[4]

Varia

Dintre teologii care au luat parte la sesiunea de deschidere a conciliului, patru au devenit pontifi: cardinalul Giovanni Battista Montini, care l-a urmat pe papa Ioan al XXIII-lea luând numele de Paul al VI-lea; episcopul Albino Luciani, papă timp de 33 de zile în anul 1978 (papa Ioan Paul I); episcopul Karol Wojtyla, care a devenit papa Ioan Paul al II-lea și preotul Joseph Ratzinger, prezent drept consultant teologic, care a devenit papa Benedict al XVI-lea.

Note

^ Ja zum Konzil!, Universitatea Regensburg. Accesat la 16 decembrie 2023.
^ Rede von Papst Johannes XXIII. zur Eröffnung des 2. Vatikanischen Konzils am 11. Oktober 1962, erzbistum-muenchen.de. Accesat la 14 decembrie 2024.
^ Compromis, diletantism, mistificare și diversiune în editarea documentelor privind Istoria Bisericii Române Unite cu Roma în perioada comunistă
^ Une vie pour la vérité, Jean Puyo interroge le Père Congar, Paris, Le centurion, 1975, p. 147.

Bibliografie

Andrei Scrima, Duhul Sfânt și unitatea Bisericii. Jurnal de conciliu, volum îngrijit de Bogdan Tătaru-Cazaban, cuvânt înainte de Olivier Clément, prefață de Horia-Roman Patapievici, texte traduse de Măriuca Alexandrescu, Dan Săvinescu, Larisa și Gabriel Cercel și Bogdan Tătaru-Cazaban, București, Anastasia, 2004.

Legături externe

[1] Ja zum Konzil!, Universitatea Regensburg. Accesat la 16 decembrie 2023.

[2] Rede von Papst Johannes XXIII. zur Eröffnung des 2. Vatikanischen Konzils am 11. Oktober 1962, erzbistum-muenchen.de. Accesat la 14 decembrie 2024.

[3] Compromis, diletantism, mistificare și diversiune în editarea documentelor privind Istoria Bisericii Române Unite cu Roma în perioada comunistă

[4] Une vie pour la vérité, Jean Puyo interroge le Père Congar, Paris, Le centurion, 1975, p. 147.

[1]

[2]

[3]

[4]

v d m Sinoade ecumenice
Primele șapte sinoade	Niceea (325) • Constantinopol (381) • Efes (431) • Calcedon (451) • Constantinopol (553) • Constantinopol (680) • Niceea (787) (869-870)
Sinoadele ulterioare, recunoscute parțial de Biserica Ortodoxă	Conciliul de la Quinisext (692) • Constantinopol IV (879/80) • Constantinopol V (1341/51) • Sinodul de la Iași (1642) • Conciliul de la Ierusalim (1672) • Sinodul de la Constantinopol (1872) • Sinodul Pan-Ortodox (2016)
Sinoadele ulterioare, recunoscute de Biserica Catolică	Constantinopol IV (869-870) • Lateran I (1123) • Lateran II (1139) • Lateran III (1179) • Lateran IV (1215) • Lyon I (1245) • Lyon II (1274) • Vienne (1311–1312) • Pisa (1409) • Konstanz (1414-1418) • Siena (1423-1424) • Basel/Florența (1431-1445) • Lateran V (1512-1514) • Trento (1545-1563) • Vatican I (1869-1870) • Vatican II (1962-1965)