Sari la conținut

Limba harappă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Harappă
RegiuniValea Indului
Disparițiecirca 1300 î.Hr., sau mai târziu
Sistem de scriereScrierea harappă
Clasificare
neclasificată
  • Harappă
Statut oficial și codificare
ISO 639-3
(cel mai
răspândit dialect)
xiv
Această pagină poate conține caractere Unicode

Limba harappă este limba sau limbile necunoscute care erau vorbite de Civilizația de pe Valea Indului (cunoscută și ca civilizația harappa, civilizația harappă, sau abreviată CVI) din Epoca Bronzului (mileniul II î.Hr.). Din moment ce limba e neatestată în orice sursă contemporană lizibilă, ipotezele cu privire la natura sa sunt reduse la pretinse împrumuturi și influențe de substraturi, în special substratul în sanscrita vedică și câțiva termeni înregistrați în cuneiforme sumeriene (cum ar fi Meluhha), coroborate cu analize ale scrierii harappe, care e nedescifrată.

Există o mână de posibile cuvinte împrumutate din limba civilizației de pe Valea Indului. Cuvântul sumerian Meluhha poate să derive dintr-un termen nativ pentru civilizația de pe Valea Indului, reflectat și în cuvântul sanscrit mleccha care înseamnă străin, iar Witzel (2000) sugerează în plus că termenul sumerian GIŠšimmar (un tip de copac) poate să fie asociat cu cuvintele rigvedice śimbala și śalmali (de asemenea, nume de copaci). [1]

Există o serie de ipoteze legate de natura limbi harappe necunoscute:

Ipoteze care au obținut o acceptare academică mai puțin generală includ:

Limbi multiple

[modificare | modificare sursă]

Scrierea harappă indică faptul că a fost folosită ca să scrie o singură limbă (dacă nu deloc). Dar este foarte posibil ca mai multe limbi să fi fost vorbite în CVI, similar cu modul în care sumeriana și akkadiana au coexistat în Mesopotamia timp de secole. Jane R. McIntosh sugerează o astfel de posibilitate: Para-Munda a fost inițial limba principală a civilizației, în special în regiunea Punjab. Mai târziu, imigranții proto-dravidieni și-au introdus limba în zonă în mileniul V î.Hr.. Limba dravidiană a fost vorbită de noii coloniști din câmpiile sudice, în timp ce para-munda a rămas limba principală a celor din Punjab.[9]

  1. ^ An Indus loanword of "para-Munda" nature in Mesopotamian has been identified by Michael Witzel, A first link between the Rgvedic Panjab and Mesopotamia: śimbala/śalmali, and GIŠšimmar? In: Klaus Karttunen and Petteri Koskikallio (eds.) Vidyarnavavandanam. Essays in Honour of Asko Parpola. 2000 (Studia Orientalia, published by the Finnish Or. Soc. 94): 497–508. See also Witzel, The language or languages of the Indus civilization Arhivat în , la Wayback Machine., iulie 2007.
  2. ^ Heras, Henry. Studies in Proto-Indo-Mediterranean Culture, Bombay: Indian Historical Research Institute, 1953.
  3. ^ Rahman, Tariq. „Peoples and languages in pre-islamic Indus valley”. Arhivat din original la . Accesat în . who was the first to suggest that the language of the Indus Civilization was Dravidian 
  4. ^ Cole, Jennifer. „The Sindhi language” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . Harappan language, the ancient script is as yet undeciphered, but a prevailing theory suggests a Dravidian origin. 
  5. ^ Witzel, Michael (). „The Languages of Harappa” (PDF). În Kenoyer, J. Proceedings of the conference on the Indus civilization. Madison. Accesat în . 
  6. ^ Michael Witzel, Substrate Languages in Old Indo-Aryan. EJVS 5,1, Aug. 1999, 1-67 [1] cf. reprint in: International Journal of Dravidian Linguistics, IJDL 2001, 1 sqq.
  7. ^ Indo-Iranian presence is likely only from the Late Harappan period (20th century BCE) at the earliest; see e.g. Parpola, Asko (). „The formation of the Aryan branch of Indo-European”. În Blench, Roger; Spriggs, Matthew. Archaeology and Language. III: Artefacts, languages and texts. London and New York: Routledge. 
  8. ^ Malati Shendge, The Language of the Harappans Abhinav Publications (1997), ISBN: 978-81-7017-325-0.
  9. ^ McIntosh 2008, p. 355-356.

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]