Sari la conținut

Jules Hardouin-Mansart

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Jules Hardouin Mansart)
Jules Hardouin Mansart

Jules Hardouin-Mansart, bust din marmură de Jean-Louis Lemoyne
Date personale
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Paris, Regatul Franței[5][6] Modificați la Wikidata
Decedat (62 de ani)[1][7][2][3] Modificați la Wikidata
Marly-le-Roi, Communauté d'agglomération Saint-Germain Seine et Forêts⁠(d), Franța Modificați la Wikidata
PărințiRaphaël Hardouin[*][[Raphaël Hardouin |]] Modificați la Wikidata
Frați și suroriMichel Hardouin[*] Modificați la Wikidata
CopiiJacques Hardouin-Mansart[*]
Cathérine-Henriette Hardouin-Mansart[*][[Cathérine-Henriette Hardouin-Mansart (24 Aug 1673 - Feb 1748)|]] Modificați la Wikidata
Ocupațiearhitect
artist Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiParis
Palatul Versailles Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[8] Modificați la Wikidata
Clădiri semnificativegrand Commun[*][[grand Commun (manufactory)|]]
Grand Trianon[*][[Grand Trianon (palace situated in the northwestern part of the Domain of Versailles)|]]
château de Chazeron[*][[château de Chazeron (castle)|]]
Palatul Versailles
château de Marly[*][[château de Marly (château)|]]
Place Vendôme[*]
Domul Invalizilor
château de Dampierre[*][[château de Dampierre (château)|]]  Modificați la Wikidata
Premii
chevalier de l'ordre de Saint-Michel[*][[chevalier de l'ordre de Saint-Michel (the only class of the Order of Saint Michael)|]]  Modificați la Wikidata

Jules Hardouin-Mansart (n. , Paris, Regatul Franței – d. , Marly-le-Roi, Communauté d'agglomération Saint-Germain Seine et Forêts⁠(d), Franța) a fost un arhitect francez, unul dintre cei mai importanți arhitecți europeni ai secolului al XVII-lea, reprezentant al arhitecturi în stil baroc franceze.[9]

Jules Hardouin s-a născut la Paris și a studiat cu unchiul său François Mansart, de la care a moștenit planurile și detaliile lucrărilor sale și, de asemenea, i-a preluat numele Mansart. A mai studiat cu Libéral Bruant, arhitectul Domului Invalizilor.

Jules Hardouin a fost arhitectul șef al lui Ludovic al XIV-lea lucrând la extinderea castelului Saint-Germain-en-Laye, apoi la Palatul Versailles din anul 1675 a construit aripa din nord și aripa din sud. A proiectat și construit capela regală, împreună cu Robert de Cotte în anul 1710 și Galeria Oglinzilor împreună cu Charles Le Brun.

A participat la construcția Grand Trianonului, împreună cu Louis Le Vau, a oranjeriei și alte reședințe regale, precum Castelul Marly (început în anul 1679).

Printre realizările sale din Paris sunt Pont-Royal, Église Saint-Roch, biserica Domul Invalizilor (1680), Place des Victoires (16841686) și Place Vendôme (1690).

Castelul Dampierre

Hardouin-Mansart a proiectat un acoperiș mansardă la castelul Dampierre-en-Yvelines, construit pentru Charles Honoré d'Albert, duce de Luynes, ginerele lui Jean-Baptiste Colbert.

A murit la Marly-le-Roi în 1708.

  1. 1 2 „Jules Hardouin Mansart” (în neerlandeză). RKDartists[*]. Wikidata Q17299517. Accesat în .
  2. 1 2 „Jules Hardouin Mansart” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în .
  3. 1 2 „Jules Hardouin-Mansart” (în engleză). Ratingen: Structurae. LCCN 2004564817. Wikidata Q1061861. Accesat în .
  4. „Jules Mansart” (în germană). Brockhaus Enzyklopädie[*]. . OL 19088695W. Wikidata Q237227. Accesat în .
  5. Biblioteca Națională a Germaniei. „Gemeinsame Normdatei” (în germană). Wikidata Q36578. Accesat în .
  6. Otto Schmidt; Serghei Ivanovici Vavilov; Boris Vvedensky; Alexandr Mihailovici Prohorov, ed. (), Ардуэн-Мансар Жюль (în rusă) (ed. 3), Moscova: Marea Enciclopedie Rusă, OCLC 14476314, Wikidata Q17378135
  7. Andrew Bell. „Jules Hardouin-Mansart” (în engleză). Ilustrator: Andrew Bell. Encyclopædia Britannica Online[*]. OCLC 71783328. OL 15859174W. Wikidata Q5375741. Accesat în .
  8. Bibliothèque nationale de France. „Jules Hardouin Mansart” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
  9. Dicționar enciclopedic român, Vol. III, K-P. Editura Politică, București. . p. 230.