Ivan Franko
| Ivan Iakovlevici Franko | |
 Ivan Iakovlevici Franko | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4]  Nahuievîci, Q11825583(d), Regatul Galiției și Lodomeriei, Imperiul Austriac[3][5] |
| Decedat | (59 de ani)[1][2][4][6][3] Lemberg, Regatul Galiției și Lodomeriei, Austro-Ungaria[3][7] |
| Înmormântat | cimitirul Lîceakiv[*][8] |
| Căsătorit cu | Olha Franko[*] |
| Copii | Petro Franko[*] Anna Klyuchko[*] Taras Franko[*] Andriy Franko[*] |
| Cetățenie |  Imperiul Austriac |
| Ocupație | scriitor, om politic |
| Locul desfășurării activității | Liov[9] |
| Limbi vorbite | limba ucraineană[10] limba poloneză limba germană |
| Partid politic | Partidul Radical Ucrainean[*] |
| Studii | Universitatea din Liov
Universitatea din Cernăuți Universitatea din Viena |
| Activitatea literară | |
| Limbi | limba germană limba poloneză limba ucraineană |
| Mișcare/curent literar | romantism realism |
| Patronaj | Universitatea din Viena |
| Specie literară | poezie, roman |
| Opere semnificative | Kameneari[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Ivan Iakovîci Franko (în ucraineană Іван Якович Франко; n. , Nahuievîci, Q11825583(d), Regatul Galiției și Lodomeriei, Imperiul Austriac – d. , Lemberg, Regatul Galiției și Lodomeriei, Austro-Ungaria) a fost un poet, scriitor, publicist și om politic ucrainean din Galiția, considerat a fi, alături de Taras Șevcenko, cel mai important clasic al literaturii ucrainene. A scris drame, poezii lirice, povestiri, eseuri și versuri pentru copii.
Atât Universitatea din Liov, cât și orașul (cu toată oblastia) Ivano-Frankivsk, sunt numite în cinstea sa. Începând cu anul 2018 apare și pe bancnota de 20 de grivne, acompaniat de imaginea Operei din Liov pe verso.
Viața și activitatea
[modificare | modificare sursă]Fiul unui fierar de țară, Iakiv Ivanovici Franko și al Mariei Mikolaivna, Franko a absolvit gimnaziul din Drohobycz în 1875 și a început să studieze filologia clasică și limba și literatura ucraineană la Universitatea din Lemberg (ulterior Universitatea de Stat Ivan Franko din Lviv), unde a devenit socialist și a contribuit la ziare politice și literare.[11]
Primele sale scrieri literare - poezii (1874) și romanul Petrii i Dovbușcinski (1875) au fost publicate în revista studențească Druh (Prietenul). Activitățile politice și publiciste ale lui Franko au atras atenția poliției, astfel că în 1877 a fost arestat împreună cu Mihailo Pavlik, Ostap Terlețki și alții, pentru răspândirea propagandei socialiste. După o detenție de 8 luni, Franko s-a întors cu o ardoare și mai mare la activitatea politică. El a ajutat la organizarea unor grupuri de muncitori în Lviv, a contribuit cu articole în ziarul polonez Praca (Munca) și a studiat operele lui Karl Marx și Friedrich Engels.
În 1875 a înființat împreună cu Pavlik revista Hromadskii druh care a fost confiscată de autorități. În 1880 Franko a fost arestat din nou și acuzat de incitarea țăranilor împotriva autorităților. După ispășirea unei pedepse de 3 luni, a fost eliberat , însă a fost ținut sub supravegherea poliției și a fost obligat să-și întrerupă studiile universitare. În 1881 Franko a publicat în colaborare revista lunară Svit, iar după închiderea acesteia în 1882 a editat revista Zoria (Lviv) și ziarul Dilo (1883-1885). În mai 1886 s-a căsătorit cu Olha Fedorivna Horujinska din Kiev. Pentru un timp a fost colaborator la ziarul Pravda.
Legăturile cu compatrioții din Ucraina de pe Nipru au condus la a treia arestare în 1889. În anul următor, cu sprijinul lui Mihailo Drahomanov, Franko a înființat în colaborare Partidul Radical Ruten-Ukrainean de orientare panslavistă și a redactat programul acestuia. Împreună cu Mihailo Pavlik a publicat organele partiduluoi, Narod (1890-1895) și Hliborob (Lviv, Kolomia) (1891-1895).[12] În 1899 a apărut o criză în Partidul Radical și Franko s-a alăturat populiștilor în fondarea Partidului Național Democratic, în care a activat până în 1904, când s-a retras din viasța politică. Implicarea politică activă și întemnițarea ocazională i-au întrerupt studiile universitare, care au fost continuate mai întâi la Universitatea din Cernăuți (1891), unde a pregătit o dizertație asupra lui Ivan Vișenski și apoi la Universitatea din Viena în 1891, unde la 1 iulie 1893 a susținut o teză de doctorat asupra romanului Varlaam și Ioasaf, sub conducerea eminentului slavist Vatroslav Jagici. În 1894 a fost numit lector la disciplina Istoria literaturii ucrainene la Universitatea din Lviv. În anii 1894-1897, împreună cu soția sa a publicat revista Jîtie i slovo. A devenit critic al socialismului marxist și a sprijinit naționalismul ucrainean.
Franko este autorul a aproximativ 6.000 de lucrări literare, inclusiv 10 culegeri poetice, 1 colecție de poezii (în total 50), 10 lucrări majore în proză și aproximativ 100 de nuvele, împreună cu peste 3.000 de articole jurnalistice. A scris în ucraineană, germană, poloneză, rusă și bulgară și vorbea fluent 14 limbi. A sprijinit mișcarea feministă, promovată în spațiul ucrainean și de alte figuri precum Olha Kobîleanska. Contemporanii îl numeau om instituție (sau enciclopedie). Ivan Franko a fost primul nominalizat din Ucraina care a fost luat în considerare pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Numirea sa a fost înaintată de savantul vienez Josef Zastyrets în 1915, dar scrisoarea a sosit abia după ce lista candidaților fusese deja finalizată. În 1916, Ivan Franko a murit și, conform regulilor Comitetului Nobel, premiul se acordă doar nominalizaților în viață. [13]
Cariera literară a lui Franko a fost caracterizată printr-o deplasare treptată de la romantism la realism. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără romanele Borislavul rîde și Boa constrictor și poemul filosofic Cain. Ivan Franko a fost și un cunoscut militant panslavist și socialist.
Cu ocazia centenarului zilei sale de naștere, în 1956, s-a lansat un film în memoria sa. Ivan Franko a fost interpretat de celebrul actor și regizor Serghei Bondarciuk, același om care a regizat filmul Război și Pace(laureat cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin).[14]
Opera
[modificare | modificare sursă]- 1878: Boa constrictor
- 1881: Borislav râde (Borislav smeëtsia, Борислав сміється)
- 1883: Zahar Berkut (Захар Беркут)
- 1886: Învățătorul (Ucitel', Учитель)
- 1887: Din înălțimi și adâncuri (Z veršin in nizin, З вершин і низин)
- 1894: Fericirea furată (Ukradene ščastia, Украдене щастя)
- 1896: Frunze veștejite (Zîviale lîstia, Зів'яле листя)
- 1900: Zile de toamnă (Iz dnīv jurbi, Із днів журби)
- 1900: Ivan Vișenski (Іван Вишенський)
- 1900: Cărări încrucișate (Perehresni stejki, Перехресні стежки)
- 1905: Moise (Moissei, Мойсей).
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Ivan Franko, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
- ^ a b Iwan Jakowytsch Franko, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ a b c d Visuotinė lietuvių enciklopedija, accesat în
- ^ a b The Fine Art Archive, accesat în
- ^ Франко Иван Яковлевич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ Ivan Franko, SNAC, accesat în
- ^ Франко Иван Яковлевич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ Lîceakivskîi nekropol[*], p. 149 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ „Ivan Franko”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Enciclopedia Britanică [1]
- ^ Enciclopedia Ukrainei [2]
- ^ „Ivan Franko” (în engleză). abetkaua.com. Accesat în .
- ^ Levchuk, Timofei, Ivan Franko, Sergey Bondarchuk, Yaroslav Gelyas, Vladimir Balashov, accesat în
