Iuda Iscarioteanul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Iuda Iscarioteanul
Almeida Júnior - Remorso de Judas, 1880.jpg
Iuda Iscarioteanul
Date personale
Decedatsecolul I e.n. Modificați la Wikidata
Ierusalim, Israel Modificați la Wikidata
Religieiudaism Modificați la Wikidata
Ocupațieeconomist Modificați la Wikidata
Gloriole.svg Sfinți
Sărutul lui Iuda, de Giotto di Bondone

Iuda Iscariotul sau Iuda Iscarioteanul a fost, conform evangheliilor din Noul Testament, unul din cei doisprezece apostoli aleși de Isus să domnească peste triburile lui Israel în Împărăția lui Dumnezeu (Matei 19:28). Numele de „Iscariot” (Ioan 6:71) ar indica fie proveniența sa din satul Karioth (cca 25 km sud-est de Hebron), fie apartenența sa la grupul revoluționar al sicarilor. El este, în general, un simbol al trădării.

Relatări despre viața și moartea lui Iuda[modificare | modificare sursă]

Conform Evangheliei după Matei, Iuda l-a trădat pe Isus pentru 30 monede de argint.[1]

După răstignirea lui Isus, regretând fapta, a aruncat cele 30 monede în incinta Templului lui Irod din Ierusalim (Matei 27:5), după care s-ar fi spânzurat de un copac numit de atunci „copacul lui Iuda” (lat. „Cercis siliquastrum”). Oamenii Marelui Preot Caiafa (Kaiphas) ar fi cumpărat cu acei bani hotarul de pământ „Hakeldama”, folosit ca cimitir pentru străinii decedați in Ierusalim (terenul ar fi fost situat la sud de Valea Hinnom și de vechea cetate a Ierusalimului).

Afirmațiile Evangheliei după Matei sunt contrazise în Apostolilor 1:18, conform cărora Iuda a căzut și s-a rupt în două, terenul fiind cumpărat de Iuda însuși, nu de preoți. Existenta acestor descrieri contradictorii ale morții lui Iuda a produs probleme pentru cercetătorii care aveau încredere în Scriptură ca izvor istoric.[2] Această problemă l-a determinat pe C. S. Lewis să respingă ideea că „orice afirmație din Scriptură trebuie să fie adevăr istoric.”[3] Mai multe încercări de a armoniza Biblia au fost făcute, cum ar fi cea a lui Augustin de Hipona conform căruia Iuda s-ar fi spânzurat pe un câmp, frânghia s-a rupt mai târziu, iar din cauza căderii corpul său s-a rupt în două,[2][4] sau că relatările din Fapte se referă la două evenimente diferite.[5]

Majoritatea cercetătorilor moderni sunt de acord că este vorba de o contradicție care nu poate fi reconciliată.[6][7][8] Cercetătorii sunt de acord ca autorul Evangheliei după Matei a ținut o expunere midrașică pentru a prezenta evenimentul drept împlinire a profețiilor din Biblia ebraică. Ei susțin că autorul a adăugat detalii imaginare, cum ar fi cei treizeci de arginti și faptul că Iuda s-ar fi spânzurat, unei tradiții mai vechi despre moartea lui Iuda.[9]

Evanghelia după Iuda[modificare | modificare sursă]

El este personajul central al Evangheliei după Iuda, care conform lui Bart Ehrman nu este Evanghelia după Iuda, ci Evanghelia despre Iuda, adică vestea cea bună despre Iuda.[10]

Conform acestei evanghelii Iuda a fost discipolul care a înțeles cine este de fapt Isus,[11] fiind discipolul preferat de El (Iuda nefiind ca cei doisprezece, care erau plini de toate imoralitățile),[12] și a făcut voia lui Isus dându-l pe mâna autorităților care i-au ucis trupul, eliberându-l astfel pentru a se întoarce în Împărăția lui Barbelo (Mama Divină).[13][14]

Conform evangheliei, nu moartea lui Isus ne mântuiește, ci cunoașterea secretă comunicată de Isus lui Iuda.[15]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Vînzătorul le dăduse semnul acesta: ,,Pe care -l voi săruta eu, acela este; să puneți mîna pe el!” (Matei 26:48)).
  2. ^ a b Zwiep, Arie W. Judas and the choice of Matthias: a study on context and concern of Acts 1:15–26. p. 109. 
  3. ^ Scrisoare către Clyde S. Kilby, 7 mai 1959, citată în Michael J. Christensen, C. S. Lewis on Scripture, Abingdon, 1979, Appendix A.
  4. ^ „Easton's Bible Dictionary: Judas”. christnotes.org. Accesat în . 
  5. ^ „The purchase of "the potter's field", Appendix 161 of the Companion Bible”. Accesat în . 
  6. ^ Raymond E. Brown, An Introduction to the New Testament, p. 114.
  7. ^ Charles Talbert, Reading Acts: A Literary and Theological Commentary, Smyth & Helwys (2005) p. 15.
  8. ^ Frederick Dale Bruner, Matthew: A Commentary, Eerdmans (2004), p. 703.
  9. ^ Reed, David A. (). "Saving Judas"—A social Scientific Approach to Judas's Suicide in Matthew 27:3–10” (PDF). Biblical Theology Bulletin. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  10. ^ Ehrman, Bart (). „The Gospel of Judas: An Overview”. The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed (în engleză). New York: Oxford University Press. p. 98. ISBN 978-0-19-531460-1. Accesat în . 
  11. ^ Ehrman, Bart (). „The Discovery of the Gospel of Judas”. The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed (în engleză). New York: Oxford University Press. p. 67. ISBN 978-0-19-531460-1. Accesat în . 
  12. ^ Ehrman, Bart (). „The Gospel of Judas: An Overview”. The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed (în engleză). New York: Oxford University Press. p. 91. ISBN 978-0-19-531460-1. Accesat în . 
  13. ^ Ehrman, Bart (). „Jesus, Judas and the Twelve in the Gospel of Judas”. The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed (în engleză). New York: Oxford University Press. p. 130. ISBN 978-0-19-531460-1. Accesat în . 
  14. ^ Ehrman, Bart (). „The Gospel of Judas and Early Christian Gnosticism”. The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed (în engleză). New York: Oxford University Press. p. 104. ISBN 978-0-19-531460-1. Accesat în . 
  15. ^ Ehrman, Bart (). „Jesus, Judas and the Twelve in the Gospel of Judas”. The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed (în engleză). New York: Oxford University Press. p. 129. ISBN 978-0-19-531460-1. Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]