Ioan Maiorescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ioan Maiorescu
Constantin Lecca - Ioan Maiorescu.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Bucerdea Grânoasă, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Decedat 24 august/ (53 de ani) Modificați la Wikidata
Craiova, Principatele Unite Modificați la Wikidata
Copii Titu Maiorescu Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Wallachia.svg Țara Românească
Flag of the United Principalities of Romania (1862 - 1866).svg Principatele Unite Modificați la Wikidata

Ioan Maiorescu, născut Trifu, (n. , Bucerdea Grânoasă, Imperiul Austriac – d. 24 august/, Craiova, Principatele Unite) a fost un profesor român de istorie, director al Școlii Centrale din Craiova, agent diplomatic al guvernului Țării Românești pe lângă dieta germană de la Frankfurt pe Main, tatăl lui Titu Maiorescu.

Note biografice[modificare | modificare sursă]

Fiu de țăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă, se numea de fapt Trifu, dar își luase numele de Maiorescu pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior. Teolog prin formație (cu studii la Blaj, Pesta, Viena), Ioan Maiorescu se dovedi un liber cugetător. Profesor la Cernăuți, Craiova, Iași, București, el rămâne o figură luminoasă a epocii de formare a învățământului românesc modern. Ioan Maiorescu a fost inspector al școlilor din Oltenia, profesor la Școala Centrală din Craiova. În acest timp familia lui, constând din soția, Maria, născută Popasu, și cei doi copii, Emilia și Titu, a călătorit la București, Brașov, Sibiu și Blaj, rămânând mai mult timp la Brașov, unde viitorul critic urmează clasa întâi a gimnaziului românesc. Stabilit la Viena, Ioan Maiorescu scrie în ziarele austriece articole despre români și redactează memorii în legătură cu problema românească. Revenit în țară după Unire, a îndeplinit funcțiile de președinte al Obșteștii Epitropii, de director al Comisiei Centrale a Principatelor Unite, profesor la „Sfântul Sava“, director al Eforiei Instrucțiunii Publice și profesor la Școala Superioară de Litere din București.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • N. Bănescu, Vintilă Mihăilescu, Ioan Maiorescu, București, Tipografia Românească, 1912;
  • Marin Stoica, Ioan Maiorescu, București 1967.