Sari la conținut

Ioachim Bielski

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Joachim Bielski
Date personale
Născut1540 Modificați la Wikidata
Biała, Pajęczno County⁠(d), voievodatul Łódź, Polonia Modificați la Wikidata
Decedat (58 de ani) Modificați la Wikidata
Cracovia, Polonia-Lituania Modificați la Wikidata
PărințiMarcin Bielski Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
poet
diplomat Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba poloneză
limba latină Modificați la Wikidata
Activitate
Limbilimba poloneză  Modificați la Wikidata

Ioachim Bielski (în poloneză Joachim Bielski, în latină Joachim Volscius Bilscius; n. 1540, Biała, Gmina Rząśnia⁠(d), voievodatul Łódź, Polonia – d. , Cracovia, Polonia-Lituania) a fost un poet și istoric polonez care a deținut funcțiile de secretar regal, diplomat și membru al Seimului Poloniei. A scris în limbile polonă și latină.[1]

A fost autorul unei lucrări de istorie foarte populare în epoca sa, Kronika polska, care l-a influențat și pe cronicarul român Grigore Ureche.

Blazonul familiei nobiliare Prawdzic

A fost singurul fiu al cronicarului și poetului polonez Marcin Bielski, care făcea parte din familia nobiliară Prawdzic din provincia poloneză Sieradz. Ioachim a studiat mai întâi la școala parohială din Kurzelów și a continuat apoi la gimnaziul academic protestant din orașul german Brieg (azi situat în Polonia). În 1572 s-a întors în țară și s-a stabilit în Cracovia, unde a studiat la Academia din acel oraș. Acolo l-a întâlnit pe înaltul prelat, om de stat și diplomat Piotr Dunin Wolski⁠(d), viitor episcop de Przemyśl și Mare Cancelar al Coroanei, care a devenit patronul său, și s-a dedicat carierei literare.

În 1577 a intrat în serviciul diplomatic al lui Ștefan Báthory, fostul principe al Transilvaniei devenit rege al Poloniei din 1575. În 1579, a luat parte la campania din Livonia a acestuia împotriva Țaratului Rusiei, în calitate de secretar al cancelariei militare.

În jurul anului 1580 s-a stabilit în satul natal Biała, unde s-a ocupat de cultivarea moșiei sale. S-a căsătorit cu Anna Borzechowska. A continuat să scrie poezii și a publicat la Cracovia un volum de ode în limba latină (Carminum liber). După ce proprietățile sale au fost arse în 1588 de sprijinitorii lui Maximilian al III-lea, care lupta pentru ocuparea tronului Poloniei, Ioachim Bielski s-a mutat la Gierałtowice⁠(d).

Între 1588 și 1590 a fost secretarul regelui Sigismund al III-lea Vasa. La începutul anului 1591 a fost ales membru al Dietei (Seimul Poloniei),[2] iar din 1595 deputat în Tribunalul Coroanei⁠(d), curtea supremă de apel din Polonia vremii sale.

În timpul conflictului dintre Jan Zamoyski și rege, s-a situat de partea regaliștilor. În această perioadă (1595) s-a convertit la catolicism. Ioachim Bielski a decedat în 1599 la Cracovia.[3]

Lucrări principale

[modificare | modificare sursă]
  • Encomiasticon id est laudes Illustrissimi Principis... Georgii Pii (1572);
  • Istulae convivium in nuptiis Stephani I regis (1576);
  • In obitum… D. J. Balassi, liberi baronis de Giamrat (1577);
  • Proteus de clade Gedanensium insigni in Prussia circa pagum Rokitki (1577);
  • Satyra in quendam Dantiscanum (1577);
  • Carmen gratulatorium in ingressum Plocensem... Petro Dunino Volscio (1578);
  • Carminum liber I (1588);
  • Pieśń nowa o szczęśliwej potrzebie pod Byczyną (1588);
  • Monodia na pogrzeb św. pamięci Stefana I (1588);
  • Naeniae in funere divi Stephani I (1588);
  • Pamiątka p. Jakubowi Strusowi, staroście chmielnickiemu...nie bez żalu napisana(1589);
  • Epithalamion Serennissimo Sigismundo III (1592);
  • Genethliacon Najasniejszego Władysława, krolewica polskiego i szwedzkiego (1592);
  • Kronika polska Marcina Bielskiego nowo przez Joachima Bielskiego, syna jego, wydana (1597).

Contribuția istoriografică

[modificare | modificare sursă]
Kronika polska (1597)

În 1597, cu doi ani înaintea morții sale, Ioachim Bielski a tipărit la Cracovia lucrarea intitulată Cronica poloneză a lui Marcin Bielski, publicată recent de către fiul său Ioachim Bielski (citată adesea după titlul ei scurt în limba polonă: Kronika polska). Cartea a devenit foarte populară printre lucrările de istorie din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea și reprezintă cea mai importantă contribuție a sa la dezvoltarea istoriografiei naționale.

Istoricii poloni din secolul al XVI-lea, dintre care cei mai străluciți au fost Marcin Kromer⁠(d) și Marcin Bielski, erau cronicari care au redactat opere de mare amploare acoperind întreaga istorie a Poloniei, cu toate amănuntele redate cronologic. În opinia lui Petre P. Panaitescu, „aceastä istoriografie era cam naivă fără prea multe idei și concepții și se mărginia la înșirarea faptelor. Ultimul «cronicar» poate fi socotit Ioachim Bielski. După el încep istoricii politici și autorii de monografii”.[4]

Kronika polska, pe care Ioachim o atribuia tatălui său Marcin, se baza într-adevăr pe lucrarea acestuia Cronica lumii întregi (Kronika wszytkiego świata), care a cunoscut trei ediții în limba polonă (în 1550, 1554 și 1664), fiind destul de răspândită și tradusă încă din secolul al XVI-lea în limbile rusă și maghiară.[5]

Evenimentele referitoare la istoria Poloniei din Cronica inițială a lui Marcin Bielski se întindeau până în anul 1548. Ioachim le-a separat de cele referitoare la restul lumii și le-a completat până la moartea regelui Ștefan Báthory în 1586. El a adăugat și transformat substanțial și partea veche de până la 1548, traducând pasaje abundente din Kromer, pe care tatăl său îl utilizase mai puțin în documentarea lui. De asemenea, a suprimat mai multe părți din textul inițial al lui Marcin, „așa încât putem spune că avem de a face cu altă cronică”.[6]

O altă schimbare importantă de atitudine vizează elementele critice la adresa Bisericii romane și a papalității care existau în Cronica lui Marcin și pe care fiul său Ioachim, proaspăt convertit la catolicism, le-a atenuat în Kronika polska.

Printre informațiile transmise despre evenimentele perioadei 1548-1587, al cărei contemporan a fost, se găsesc și unele referitoare la istoria Moldovei (Bogdan Lăpușneanu, Ioan Vodă cel Viteaz, Nicoară Potcoavă, Andrei Taranowski ș. a.) care fac ca această lucrare să reprezinte un izvor narativ valoros și pentru istoria românilor.[7]

Kronika polska a influențat numeroși scriitori din epoca sa. În Polonia, Łukasz Górnicki⁠(d) a folosit pe scară largă această lucrare când a scris Istoria coroanei poloneze (1637). În Moldova, ea a constituit principala sursă externă folosită de cronicarul Grigore Ureche în redactarea Letopisețului Țării Moldovei.

Influența asupra lui Grigore Ureche

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Henryk Barycz: Bielski Joachim. W: Polski Słownik Biograficzny. T. 2: Beyzym Jan – Brownsford Marja. Kraków: Polska Akademia Umiejętności – Skład Główny w Księgarniach Gebethnera i Wolffa, 1936, p. 61–64. Retipărit: Zakład Narodowy im. Ossolińskich, Kraków 1989. ISBN: 83-04-03291-0.
  2. ^ Posłowie ziemscy koronni 1493-1600, pod red. Ireny Kaniewskiej, Warszawa 2013, p. 335.
  3. ^ Elwira Buszewicz: w Słownik pisarzy polskich p. red. Elżbiety Zarych. Kraków: Krakowskie Wydawnictwo Naukowe, 2008, p. 32. ISBN: 978-83-7435-787-6.
  4. ^ Petre P. Panaitescu, Influența polonă în opera și personalitatea cronicarilor Grigore Ureche și Miron Costin, Cultura Națională, București, 1925, (Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, t. IV, mem. 4) p. 154.
  5. ^ Petre P. Panaitescu, Influența polonă în opera și personalitatea cronicarilor..., pp. 168-169.
  6. ^ Petre P. Panaitescu, Influența polonă în opera și personalitatea cronicarilor..., p. 169.
  7. ^ Petre P. Panaitescu, Influența polonă în opera și personalitatea cronicarilor..., pp. 169-170.
  • Bibliografia Literatury Polskiej – Nowy Korbut, t. 2 Piśmiennictwo Staropolskie, Państwowy Instytut Wydawniczy, Warszawa 1964, pp. 24–26
  • Mała Encyklopedia Kultury Antycznej, Warszawa 1968
  • Jerzy Ziomek: Renesans. Wyd. XI – 5 dodruk. Warszawa: Wydawnictwo Naukowe PWN, 2012, pp. 164, 395, seria: Wielka Historia Literatury Polskiej. ISBN: 978-83-01-13843-1.
  • Бельский, Мартин // Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона : в 86 т. (82 т. и 4 доп.). — Санкт-Петербург, 1890—1907.