Campania lui Ștefan Báthory în Livonia
| Campania lui Ștefan Báthory în Livonia | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte din Războiul Livonian  | |||||||
 | |||||||
| Informații generale | |||||||
| |||||||
| Beligeranți | |||||||
 Uniunea Polono-Lituaniană Principatul Transilvaniei | Țaratul Rusiei | ||||||
| Conducători | |||||||
| Ștefan Báthory Jan Zamoyski | Ivan al IV-lea al Rusiei | ||||||
Modifică date / text  | |||||||
Campania lui Ștefan Báthory în Livonia (denumită Războiul Ruso-Polon de unii istorici polonezi[1]) a avut loc în etapa finală a Războiului Livonian, între 1577 și 1582. Forțele polono-lituaniene conduse de Ștefan Báthory, rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei, au luptat cu succes împotriva armatei lui Ivan al IV-lea „cel Groaznic”, țarul Rusiei, pentru Ducatul Livoniei(d) și Poloțk. Forțele ruse au fost expulzate din Livonia înainte de încheierea campaniei prin armistițiul de la Jam Zapolski.
Context[modificare | modificare sursă]
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, mai multe puteri, printre care Polonia, Lituania și Rusia s-au angajat în lupta pentru controlul porturilor din sudul Mării Baltice (Dominium Maris Baltici). Războiul Ruso-Lituanian din 1558–1570, în care Polonia a ajutat Lituania (și în 1569 s-a unit cu aceasta(d) formând Uniunea Polono-Lituaniană), s-a încheiat fără un rezultat clar, cu un armistițiu de trei ani. Moartea regelui polonez Sigismund al II-lea August a creat o scurtă perioadă în care țarul Ivan al IV-lea al Rusiei s-a gândit să participe la alegerile regale poloneze, dar în cele din urmă Uniunea l-a ales pe tronul său pe Ștefan Báthory, iar ostilitățile dintre Rusia și Uniune s-au reluat.
1575–1577[modificare | modificare sursă]
În 1575, Ivan a ordonat un alt atac asupra Poloniei și a reușit să cucerească părți din Livonia (în special, Salacgrīva(d) și Pärnu). În 1577, forțele ruse au asediat Revalul (Tallinn) și o armată puternică se concentra lângă Pskov. În același timp, forțele poloneze erau ocupate pe partea de vest a Mării Baltice, ocupându-se de răscoala de la Danzig(d). În iulie, principala armată moscovită de aproximativ 30.000 de ostași a înaintat de la Pskov, cucerind Viļaka(d), Rēzekne, Daugavpils, Koknese, Gulbene(d) și zonele învecinate.[2] O contraofensivă poloneză — cunoscută sub numele de Prima Campanie a lui Báthory — a început în toamnă și a reușit să recupereze unele dintre teritorii.[2]
.png)
1578[modificare | modificare sursă]
În acel an au avut loc negocierile și a fost semnat un armistițiu de trei ani, deși el a fost denunțat de regele Báthory care se pregătea pentru o contraofensivă mai mare. În același timp, forțele poloneze și suedeze au reușit să oprească înaintarea forțelor moscovite în bătăliile de la Wenden (1577–1578)(d).[2]
1579–1580[modificare | modificare sursă]
Preludiul[modificare | modificare sursă]
Pentru campanie a fost strânsă o armată mare. În pregătirea campaniei, aproximativ 7.311 de mercenari călare și 6.519 pedestrași au fost angajați în Regatul Poloniei, în timp ce Marele Ducat al Lituaniei a angajat 1.445 de călăreți și 2.530 de pedestrași.[3] Mercenarii au fost adunați în unități în funcție de etniile lor (maghiari, germani și polonezi).[3] Mercenarii maghiari au rămas și după campanie, formând unitățile de haiduci(d). Finanțată și din impozite impuse aristocraților, a fost adunată o forță de 41.914 soldați (22.975 din Lituania și 18.739 din Polonia).[3] Majoritatea acestei forțe, 71%, erau călăreți, iar mercenarii reprezentau aproximativ 41% din armată.[4] În armată erau și regimente țărănești(d), pe lângă streliți ruși și cazaci ucraineni.[3] Armata lui Báthory era formată din soldați polonezi, lituanieni, maghiari, români, boemi și germani, pe lângă brigada secuiască condusă de Moise Székely.[5]
Desfășurarea campaniei[modificare | modificare sursă]
Báthory era comandantul suprem[6] al armatei principale (peste 40.000 de oameni), dar a numit și comandanți pentru a conduce diferite părți ale acesteia:
- Nobilimea lituaniană era condusă de Mikalojus Radvila Rudasis(d) ,
- Mercenarii angajați de Lituania erau comandați de Kristupas Radvila Perkūnas(d),
- Mercenarii germani erau sub comanda lui Krzysztof Rozdrażewski(d) ,
- Mercenarii maghiari erau conduși de Gáspár Bekes,
- Garda Regală era condusă de Janusz Zbaraski(d),
- Restul au fost puși sub comanda lui Mikolaj Mielecki(d).[3]
Soldații lituanieni erau reticenți în a respecta orice ordine date de comandanții polonezi și și-au înființat propriile tabere militare separate de ale polonezilor, au luat decizii militare în mod autonom, pe lângă multe alte acțiuni, uneori în detrimentul efortului de război.[3] Cu alte cuvinte, armata nu avea un sistem de comandă centralizat.
În timpul luptelor cunoscute sub numele de „a doua campanie a lui Báthory”, armata a înaintat spre Poloțk. Asediul(d) a început pe , iar orașul a capitulat pe al acelei luni.[7] De asemenea, armata polono-lituaniană a capturat toate cele 8 cetăți ocupate de ruși din regiunea Poloțk-Rasony(d) (Sokol, Nescerda, Sușa, Krasnae, Turovlia, Sitna, Kaziani, Usviatî(d)). Forțele lituano-polone și-au reluat ofensiva în anul următor cu a treia campanie a lui Báthory, asediind(d) Velikie Luki pe și cucerind orașul pe . O bătălie de cavalerie a avut loc pe 20 septembrie(d) lângă Toropeț și s-a încheiat cu o altă victorie pentru Uniune. Forțele comune au capturat și Velij(d) și Nevel(d).[2]
1581–1582[modificare | modificare sursă]
Ultima fază a războiului s-a centrat în jurul asediului Pskovului de către forțele poloneze. Báthory nu a reușit să cucerească orașul, dar rușii, confruntați cu o amenințare tot mai mare din partea Suediei (care cucerise Narva în bătălia de la Narva din 1581(d)), au decis să semneze un tratat de armistițiu favorabil Poloniei.[2][8]
Armistițiul de la Jam Zapolski[modificare | modificare sursă]
Armistițiul, semnat în 1582 pentru 10 ani, a fost favorabil Poloniei, care a recâștigat Ducatul Livoniei(d), a păstrat Velij(d) și Poloțk. Rusia a recăpătat Velikie Luki.[2][9] În special, Rusia a eșuat în încercarea sa de a recâștiga accesul la Marea Baltică.[8]
Următoarea etapă a războaielor ruso-polone a început la începutul anilor 1600, când polonezii au invadat Rusia în 1605.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Władysław Konopczyński(d), Dzieje Polski nowożytnej (1936), pp. 152–165.
- ^ a b c d e f Dariusz Kupisz, Psków 1581–1582, Warszawa, 2006
- ^ a b c d e f Kotarski, H. „Wojsko polsko – litewskie podczas wojny inflanckiej 1576–1582”. Studia i materialy do historii wojskowości (în poloneză). 17: 96–107.
- ^ Antanaitis, Kastytis (). „Lietuvos Kariuomenėje Livonijos Karo Kampanijose 1578–1581 m”. Karo Archyvas. 20: 66–67.
- ^ E. Liptai: Magyarország hadtörténete (1), Zrínyi Katonai Kiadó 1984. ISBN: 963-326-320-4
- ^ Solikowski, J. Krótki pamiętnik. p. 50.
- ^ Dariusz Kupisz, Połock 1579, Warszawa, 2003
- ^ a b Charles Arnold-Baker (). The companion to British history. Routledge. p. 95. ISBN 0-415-18583-1.
- ^ Jerzy Jan Lerski, Piotr Wróbel, Richard J. Kozicki, Historical dictionary of Poland, 966–1945, Greenwood Publishing Group, 1996, ISBN: 0-313-26007-9, Google Print, p. 218