Imamatul Caucazului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Nu confundați cu Emiratul Caucaz.
Imamatul Caucazului în 1854

Imamatul Caucazului, cunoscut și cu numele de Imamatul Caucazian, a fost un stat fondat de imamii Daghestanului și Ceceniei la începutul secolului al XIX-lea în Caucazul răsăritean, având ca principal obiectiv lupta împotriva Imperiului Rus în ceeace avea să fie cunoscut cu numele de „Războiul Caucazului”.

Secolul al XIX-lea[modificare | modificare sursă]

Drapelul Imamatului Caucazului, 1831-1834

Imamatul a fos înființat în 1828 de către Ghazi Mohammed. Patru ani mai târziu, lui Ghazi avea să-i succeadă Gamzat-bek. După asasinarea acestuia din urmă în 1834 de către Hadji Murad, poziția de imam a fost ocupată de Șamil. Imamatul a atins apogeul în timpul lui Șamil, când se întindea pe teritoriile Daghestanului, Ceceniei și a unor regiuni din Ingușetia. Adîghea, teritoriul din Caucazul occidental, era considerat sub conducerea supremă a Imamului și era efectiv condus de „naibii” (locotenenții) lui Șamil. Șamil a condus imamatul până la capitularea în fața rușilor din 1859.

Organul suprem de conducere a Imamatului era „Divanul” (Consiliul de Stat), iar membrii săi erau muftii, naibii și murizii Imamatului.

Secolul al XX-lea[modificare | modificare sursă]

După izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, unul dintre fii lui Șamil, Najm ad-Din, a făcut cu ajutorul Turciei o încercare de reînființare a Imamatului în martie – aprilie 1918. El a fost proclamat al patrulea imam al Caucazului de Nord, a alungat organele de conducere bolșevice din regiune, (sovietele), dar a fost rapid învins de Armata Roșie.

Legături externe[modificare | modificare sursă]