Ie (vestimentație)

România revoluționară, pictură de Constantin Daniel Rosenthal (modelul este Maria Rosetti)

Ia este o bluză, componentă a costumului tradițional românesc. Este confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic. Este împodobită cu broderii în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât. Unele ii sunt împodobite și cu mărgele sau paiete.

În comunitățile românești din întreaga lume, ziua universală a iei este sărbătorită la data de 24 iunie (la Sânziene sau Drăgaica).

Caracteristici

Elementele de bază în compoziția iei sunt umărul (cusătura ce unește mâneca de părțile din față și spate ale iei), încrețul, altița (bandă lată, bogat decorată pe mânecă care este elementul definitoriu al modelului și care nu se repetă în nici o altă parte a iei), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci) și bibilurile sau cheițele (cusături de îmbinare a bucăților de material).

Modelele broderiilor și podoabelor diferă de la o zonă la alta de la Nistru până în zonele vestice ale arealului de răspândire a etniei românești. În Moldova s-au purtat în special râurii costișați / chezuri / piezuri – adică oblici. În sud, s-au purtat râurii în șiruri verticale; fie multe și fine, ca în Râmnic sau Ilfov, fie râuri copleșitori, compuși din motive mari și late, cu nume specifice, pentru Muscel "codri", "șerpeasca", etc. Pe ambele maluri ale Oltului și în Oltenia, s-au purtat mai mult râurii "înfurcați" ca niște ramuri (furci) care pleacă dintr-un ax de simetrie numit "cosoi". In Gorj apare tipul de râuri numiți "săbiate"; cosoiul dispare și fostele ramuri sunt acum benzi evidente, care se întâlnesc pe centrul mânecii, în unghi.

După ce încrețul și-a pierdut rolul funcțional, a fost păstrat totuși ca bandă decorativă, aproape nelipsit în compoziția mânecii. Sunt excepții iile mai noi din Muscel și Prahova, unde râurii pleacă direct din altiță, repetând aceleași modele. Altă excepție sunt iile mai noi (1900) de pe Valea Oltului, unde toată mâneca este acoperită de broderie fină, numita "tablă". Tot atunci iile din sud s-au îmbogățit cu fluturi (paiete) și fir (metalic). În Bucovina s-au folosit mărgele – în special pentru a îmbogăți încrețul; dar apar și pe altițe câteodată.

Costumul românesc este un monument în sensul propriu al cuvântului. El nu stă în căsuța sociologică sau etnografică a îmbrăcămintei, ci în linie cu piramidele egiptene, cu catedralele franceze și cu digurile Olandei. El are acest drept pentru că este o probă adusă la maturitatea existenței unei civilizații închegate. El este una din mărturiile vizibile și tangibile ale civilizației satului de pe pământul nostru. Costumul românesc ne scoate din domeniul artei și ne duce în acela al istoriei. Pentru mine el nu se asociază cu hora satului, cu cimiliturile și cu poveștile populare ; el rimează cu perfecta și armonioasa așezare a comunității libere, care a știut să străbată toate intemperiile istoriei prin neântrecutul său sistem de autoghidare și adaptare.

Suceava

Ia de Suceava are culori sobre, dar plăcute, naturale: brun, cafeniu, negru, verde închis.

Câmpulung-Muscel

Ia de Câmpulung e plină de roșu și negru și se lucrează cu fir gros, buclat, care dă volum.

Vrancea

În Vrancea, apare o geometrie puternică și culori tari: roșu, negru, albastru, verde, ocru – contraste; dar și o croială specială a mânecii: efectul de spirală nu e dat de râuri costișați ci de croiala mânecii, care este răsucită.

Cămașa cu mâneca răsucită din Vrancea se distinge prin croitoria specială al mânecii, realizată dintr-un triunghi dreptunghic cu vârf ascuțit, îmbinat în spirală cu cheițe croșetate, fiind confecționată din bumbac alb țesut în două ițe și încrețită la baza gâtului sub o bentiță îngustă brodată cu motive geometrice, în timp ce decorul, alcătuit din motive geometrice și florale brodate în cruci cu bumbac negru și roșu, este dispus în benzi de-a lungul traseului spiralat al mânecii și pe piept, iar celelalte elemente decorative respectă structura tradițională moldovenească, cu altița formată din trei registre brodate în negru și roșu și încrețul lucrat cu oranj.

Ilfov

În Vlașca și Ilfov se folosesc culori calde, mai multe nuanțe de roșu, auriu, ocru.

Romanați

În Romanați se folosește o combinație de albastru tare cu roșu și vișiniu, pentru modele delicate, mici, dar de mare rafinament. În Gorj, mai ales în nord, se folosește doar negru (și ocru pentru încreț) – influență clară dinspre zona "Săliște". În schimb compoziția, motivele, sunt foarte dinamice: colul morii, stele, spirale, coarnele berbecului, cârlige, etc. În Argeș și Vâlcea, de asemenea apar compoziții monocrome, dar e vorba de roșu închis și vișiniu, mai rar doar negru.

Diverse

Cămășile specifice din Dobrogea, din Banat, Oaș, Maramureș, Transilvania: Hunedoara, Săliște, Apuseni, Bihor, Năsăud, Târnave, fiecare are o personalitate aparte deși unele sunt și ele compuse tot din 4 foi și încrețite la gât, au și elemente aparte în croială: ciupag, fodor, platcă. Ornamentele sunt specifice: în tablă, ciocănele, picături, umeraș, 'peste cot'.

Galerie de imagini

• 
  Ii din Muscel
• 
  Ii din Argeș
• 
  Țăranca din Muscel
• 
  Principesa Ileana în costum popular
• 
  Bluza românească (1940)

Bibliografie

• Mircea Malița, România - Din tezaurul portului popular tradițional, Editura Sport-Turism, București, 1977
• Mircea Malița, Romania - From the treasury of the national traditional costume 1977.

Vezi și

• Cămașă

Legături externe

• Ie modernă, 11 iulie 2005, Maria Alexe, Jurnalul Național

Lectură suplimentară

• Laiu G. Simpna. Rolul costumului național în făurirea României moderne : „Viitorul îl țese femeia”. Iași, Editura Junimea, 216 p., 2023, ISBN 9789733726593