Gioacchino da Fiore

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gioacchino da Fiore
Joachim of Flora.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Celico, Italia[1] Modificați la Wikidata
Decedat (67 de ani) Modificați la Wikidata
Pietrafitta, Italia[1] Modificați la Wikidata
Înmormântat San Giovanni in Fiore Abbey[*] Modificați la Wikidata
Religie creștinism Modificați la Wikidata
Ocupație teolog[*]
scriitor
filozof Modificați la Wikidata

Gioacchino da Fiore, uneori cunoscut și ca Ioachim din Fiore sau Joachim de Floris, (n. 1135 – d. 30 martie 1202) a fost unul dintre cei mai influenți teologi și filosofi ai Evului Mediu, călugăr cistercian și fondatorul ordinului monastic San Giovanni in Fiore din Calabria. Plasat de Dante în Paradis (Cântul XII), Gioacchino este inițial considerat profet, ulterior eretic, scrierile sale influențând Ordinul Franciscan, mișcările escatologice medievale, respectiv filosofia istoriei.

Gioacchino da Fiore este cunoscut în primul rând pentru împărțirea istoriei în trei epoci sau stări: a Tatălui, a Fiului și a Spiritului, în care Trinitatea se revelează progresiv și pedagogic umanității: 1. Prima epocă istorică este a Tatălui, sau a Legii, în care oamenii au trăit sub semnul fricii și al servitudinii; 2. A doua epocă este a Fiului, sau a Evangheliei, în care oamenii trăiesc în credință și supunere filială; 3. A treia epocă va fi a Spiritului Sfânt, care va sta sub semnul iubirii și al libertății, în care Dumnezeu se va revela direct în inimile tuturor oamenilor. Astfel, conform lui Gioacchino da Fiore, ideea de „împlinire a timpurilor” nu trebuie înțeleasă ca fiind ceva care va surveni la sfârșitul lumii, în afara timpului istoric, ci ca un eveniment viitor care se va realiza în cadrul istoriei. Ideile sale au fost ulterior radicalizate de către adepții săi, pregătind astfel apariția atât a mișcărilor reformatoare, cât și a milenarismelor politice din Europa. Pe de altă parte, Papa Benedict al XVI-lea a subliniat constant în scrierile sale impulsul pozitiv adus de Gioacchino da Fiore în Biserică și influența sa majoră asupra teologiei și filosofiei lui Bonaventura.[2]

Operele principale ale lui Gioacchino da Fiore sunt Concordia novi et veteris Testamenti, Expositio in Apocalypsim, Psalterium decem chordarum și Liber figurarum.[3]

Receptarea și influența gioachimismului se întinde dincolo de teologie, filosofia istoriei și cea politică, despre ideile abatelui calabrez întâlnindu-se referințe și în opere literare precum Ulise de James Joyce, Liturghia neagră de Joris-Karl Huysmans, Tablele Legilor de William Butler Yeats sau Numele trandafirului de Umberto Eco. De asemenea, Barack Obama s-ar fi referit în discursurile sale la figura lui Gioacchino da Fiore.[4] Conform încetățenirii în literatura de specialitate de limbă română, adepții teoriilor sale despre desăvârșirea umanității într-o epocă istorică viitoare se numesc gioachimiți.

În prezent se află în pregătire publicarea traducerii în limba română a tratatului Manual pentru lectura Apocalipsei.[5]

Pentru mai multe informații a se consulta site-ul oficial dedicat gândirii lui Gioacchino da Fiore în limba română.

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie în limba română[modificare | modificare sursă]

  • Mircea Eliade, „Catolicismul apusean de la Carol cel Mare la Gioacchino da Fiore”, în Istoria credințelor și ideilor religioase, traducere și postfață de Cezar Baltag, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000, pp. 525-541.
  • Mircea Eliade, „Gioacchino da Fiore”, în Insula lui Euthanasius, Editura Humanitas, București, 2008, pp. 322-329.
  • Mircea Eliade, „Notă despre patriotism: Gioacchino da Fiore”, în Fragmentarium, Editura Humanitas, București, 1994, pp. 30-35.
  • Jacques Le Goff, Jean-Claude Schmitt, „Eshatologie și milenarism", în Dicționar tematic al Evului Mediu occidental, traducere de Nadia Fărcaș, Editura Polirom, Iași, 2002, pp. 238-247.
  • Jacob Taubes, Escatologia occidentală, traducere de Maria Magdalena Anghelescu, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2008.
  • Jacob Taubes, Teologia după revoluția copernicană, traducere de Andrei State și George State, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2009.
  • Karl Lowith, Istorie și mântuire. Implicațiile teologice ale filosofiei istoriei, traducere de Alex Moldovan și George State, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2010.
  • Eric Voegelin, Religiile politice, traducere de Bogdan Ivascu, Editura Humanitas, București, 2010.
  • Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea), Eshatologie. Moarte și viață veșnică, traducere de Radu Vasile, Editura ARCB, București, 2013.

Vezi și[modificare | modificare sursă]