Gheorghe A. Cuza

Date personale
Gheorghe A. Cuza
Gheorghe A. Cuza în Iunie 1940
Născut	23 februarie 1896 Iași, România
Decedat	14 septembrie 1950 (54 de ani) Aiud, România
Cauza decesului	cauze naturale (boală pulmonară[*])
Părinți	Alexandru C. Cuza
Cetățenie	România
Ocupație	poet avocat politician publicist
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Partid politic	Liga Apărării Național-Creștine Partidul Național Creștin
Modifică date / text

Gheorghe A. Cuza (n. 23 februarie 1896, Iași – d. 14 septembrie 1950, Aiud) a fost un jurist specializat în drept roman, politician naționalist, fascist și antisemit, poet și publicist român, fiul profesorului Alexandru C. Cuza, președintele organizațiilor fasciste și antisemite Liga Apărării Național-Creștine (1923–1935) și Partidul Național Creștin (1935–1938).

Biografie

Născut la Iași, a urmat studii secundare la Liceul Internat și Liceul Național din Iași, apoi studii superioare la Facultatea de Drept a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, pe care le-a încheiat în 1921 cu titlul de doctor în drept^[1].

După absolvirea facultății a lucrat ca avocat în Baroul Iași (1919–1922), apoi a fost cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității din Iași: profesor suplinitor (16 ianuarie 1922 – 4 iulie 1929), docent, conferențiar definitiv (4 iulie 1929 – 3 decembrie 1931), profesor agregat (3 decembrie 1931 – 1936) și profesor titular (1936–1945) la catedra de Drept roman.^[1] A publicat câteva studii și lucrări de drept roman, mai multe broșuri naționaliste și antisemite, câteva volume de poezii (printre care Amurg, 1938) și o piesă de teatru (Armașul lui Ștefan cel Mare, 1943). A fost căsătorit cu Maria Flondor, fiica adoptivă a lui Iancu Flondor, decedată în martie 1942.

A urmat linia politică naționalistă a tatălui său, fiind membru în Liga Apărării Național-Creștine și deputat în Parlamentul României (1931–1932, 1932–1933, 1933–1936), director la ziarul „Apărarea Națională” (1932) și secretar general al Partidului Național Creștin (din iulie 1935).^[1] A făcut parte ca ministru al muncii (29 decembrie 1937 – 10 februarie 1938) în guvernul Octavian Goga, (guvernul Goga-Cuza).^[1] S-a remarcat în scurta perioadă cât a fost ministru prin elaborarea unor decizii cu caracter xenofob și rasist. Astfel, toți funcționarii de origine etnică ne-română din administrațiile publice au fost eliminați și înlocuiți cu funcționari români, iar medicii și avocații evrei atașați ministerelor au fost revocați.^[2]

Alături de tatăl său, Gheorghe A. Cuza a sprijinit activ efortul de război al Germaniei Naziste.^[3]

Epurat din învățământ, a fost judecat în lotul nr. 8 de criminali de război, alături de Ion Victor Vojen (fost ambasador la Roma), generalul Platon Chirnoagă (fost atașat militar la Berlin), Sergiu Vlad Cristi (fost primar al Chișinăului), mitropolitul Visarion Puiu, profesorul Ion Sângeorgiu și ziariștii Alex. Cuzin, Vintilă Horia și Horia Stamatu, și condamnat prin hotărârea nr. 11 din 21 februarie 1946 a Tribunalului Poporului București la 20 de ani detenție riguroasă.^[4]^[5] A fost deținut la închisoarea Aiud, unde a murit de tuberculoză pulmonară^[5] în 14 septembrie 1950.^[1]

Distincții

Ordinul Meritul Cultural în gradul de Cavaler cl. II, pentru litere (23 septembrie 1942)^[6]

Scrieri

Lucrări juridice

Cercetări asupra chestiunii fideicomiselor în dreptul roman (1922)
Noi cercetări asupra chestiunii fideicomiselor în dreptul roman (1924)
Organizația judiciară extraordinară în Imperiul Roman. Noile teorii în materie (1936)

Poezii

Însemnări

Bugeacul (Iași, 1941)

Piesă de teatru

Armașul lui Ștefan cel Mare (1943)

Legături externe

Colecții digitalizate BCU IAȘI

Note

^ ^a ^b ^c ^d ^e Corneliu Olaru, Vladimir Iovanov, Un secol de economie românească, 1848–1947: oamenii și opera, Editura NEWA T.E.D., București, 2001, p. 90.
^ Carol Iancu, Evreii din România, 1919–1938: de la emancipare la marginalizare, Editura Hasefer, București, 2000, p. 257
^ „Cuza, Gh.A., Cuvantarea rostita de d. prof. Gh. A. Cuza..., Cetatea Moldovei, An.2, Nr.8, 1941, p.225-231.pdf” (PDF), Dspace.bcu-iasi.ro, accesat în 10 septembrie 2025
^ Șerban Rădulescu-Zoner, Daniela Bușe, Béatrice Marinescu, Instaurarea totalitarismului comunist în România, Ed. Cavallioti, București, 1995, p. 120.
^ ^a ^b Virgiliu Țârău, Ioan Ciupea, „Morții Penitenciarului Aiud 1945–1965”, în Anuarul Institutului de Istorie «G.Barițiu» din Cluj-Napoca, tom XLIX, 2010, p. 166.
^ Decretul regal nr. 2.847 din 23 septembrie 1942 privind conferirea ordinului „Meritul Cultural”, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 257, Partea I-a, marți 3 noiembrie 1942, pp. 9592–9593.

[Olaru-1] Corneliu Olaru, Vladimir Iovanov, Un secol de economie românească, 1848–1947: oamenii și opera, Editura NEWA T.E.D., București, 2001, p. 90.

[2] Carol Iancu, Evreii din România, 1919–1938: de la emancipare la marginalizare, Editura Hasefer, București, 2000, p. 257

[Dspace.bcu-iasi.ro_2025-09-10-3] „Cuza, Gh.A., Cuvantarea rostita de d. prof. Gh. A. Cuza..., Cetatea Moldovei, An.2, Nr.8, 1941, p.225-231.pdf” (PDF), Dspace.bcu-iasi.ro, accesat în 10 septembrie 2025

[4] Șerban Rădulescu-Zoner, Daniela Bușe, Béatrice Marinescu, Instaurarea totalitarismului comunist în România, Ed. Cavallioti, București, 1995, p. 120.

[Țârău-5] Virgiliu Țârău, Ioan Ciupea, „Morții Penitenciarului Aiud 1945–1965”, în Anuarul Institutului de Istorie «G.Barițiu» din Cluj-Napoca, tom XLIX, 2010, p. 166.

[DR28471942-6] Decretul regal nr. 2.847 din 23 septembrie 1942 privind conferirea ordinului „Meritul Cultural”, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 257, Partea I-a, marți 3 noiembrie 1942, pp. 9592–9593.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]