George Meniuc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
George Meniuc
100 de ani de la naștere
Stamp of Moldova md031st.jpg
Portretul lui George Meniuc pe un timbru poștal din Republica Moldova
Date personale
Născut [1][2] Modificați la Wikidata
Chișinău, Regatul României[3] Modificați la Wikidata
Decedat (68 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Chișinău, URSS Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of the Soviet Union.svg URSS Modificați la Wikidata
Etnie român Modificați la Wikidata
Partid politic Partidul Comunist al Uniunii Sovietice  Modificați la Wikidata
Studii Universitatea din București  Modificați la Wikidata
Note
Premii Ordinul Insigna de Onoare[*]  Modificați la Wikidata

George Meniuc (n. 20 mai 1918, Chișinău - d. 8 februarie 1987) a fost un director de revistă, eseist, poet, prozator, publicist și traducător din Republica Moldova.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut la Chișinău în 1918, George Meniuc a început a compune versuri in 1932, la vârsta de 14 ani, iar în 1934 a publicat prima poezie, La țară, în revista „Mihai Eminescu”.

A absolvit liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău în 1937, după care și-a continuat studiile la Universitatea din București, Facultatea de Litere și Filozofie (1937-1940), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian ș.a.

A debutat la București în anul 1939, cu placheta de versuri Interior cosmic, urmată în 1940 de volumul de eseuri Imaginea în artă. În 1940, după absolvirea facultății, George Meniuc s-a reîntors la Chișinău.[4]

După al Doilea Război Mondial, regimul sovietic l-a constrâns la oportunism, deoarece a activat modest în publicistică și a scris poezie de inspirație folclorică și basme în versuri pentru copii, abandonând modernismul, considerat inacceptabil de autorități. A fost membru al PCUS din 1953.

Timp de peste doi ani și jumătate, George Meniuc s-a aflat în funcția de redactor-șef a revistei „Nistru”, organ al Uniunii Scriitorilor, perioadă în care au apărut 33 de numere.[5]

Abia în 1969 îi este reconsiderată poezia din anii 1937-1940 și aceasta este republicată în volumul Vremea Lerului. În 1972 i-a fost decernat Premiul de Stat al RSSM pentru literatură, iar în 1982 a obținut titlul de Scriitor al poporului din Moldova. Beneficiază de traduceri în rusă, armeană, franceză, spaniolă (realizate și difuzate în Moldova și URSS).

A fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău.[6] Nu a fost căsătorit și nu a avut copii.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Poezii
  • 1948 - Cântecul zorilor
  • 1954 - Poezii
  • 1956 - Strofe lirice
  • 1957 - Poeme
  • 1958 - Versuri alese
  • 1969 - Vremea Lerului
  • 1979 - Florile dalbe
  • 1983 - Toamna lui Orfeu
Nuvele
  • Delfinul
  • Scripca prietenului meu
  • Întunecatul april
  • Cei trei
  • Umbre
  • Povestea vorbei
  • Amurg
  • Nostimă și cu picățele
  • Negură
  • Ultimul vagon
  • Caloian
  • Ceasornicul vesel
  • Sentimentul de recunoștintă
  • Prichindel
  • Micul Icar
  • Vagonul
  • Era noapte
  • Amintiri
  • Accidentul
  • Mătăhală
Eseuri
  • 1940 - Imaginea în artă
  • 1959 - Iarba fiarelor
  • 1966 - Cadran solar
  • 1967 - Eseuri
Cărți pentru copii

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978) 
  2. ^ a b Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  3. ^ Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978) 
  4. ^ Butnaru, Leo. „George Meniuc”. Accesat în . 
  5. ^ Beșleagă, Vladimir (). „Conștiința națională sub regimul comunist totalitar - R.S.S.M. 1956-1963(II)”. Contrafort (6 (128)). Accesat în . 
  6. ^ Mormântul lui George Meniuc[nefuncțională]

Legături externe[modificare | modificare sursă]