François Duprat
| François Duprat | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  Ajaccio, Corsica, Franța[2] |
| Decedat | (37 de ani)[1][2] Saint-Wandrille-Rançon, Haute-Normandie, Franța[2] |
| Înmormântat | cimitirul Montmartre[*] |
| Cauza decesului | atac terorist[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | politician eseist profesor istoric |
| Limbi vorbite | limba franceză[3] |
| Activitate | |
| Alte nume | Robert Cazenave François Solchaga François Massa |
| Alma mater | Lycée Louis-le-Grand Universitatea din Paris lycée Pierre-de-Fermat[*] |
| Organizație | Défense de l'Occident[*] Rivarol[*] Institut de relations publiques[*] |
| Partid politic | Front National |
Modifică date / text  | |
François Duprat (n. , Ajaccio, Corsica, Franța – d. , Saint-Wandrille-Rançon, Haute-Normandie, Franța) a fost un eseist și politician francez, fondatorul partidului Frontul Național și colider al acestuia până la asasinarea sa în 1978. Duprat a fost unul dintre arhitecții principali ai negaționismului francez.
Viața și cariera
[modificare | modificare sursă]François Duprat s-a născut pe 26 octombrie[4] în Ajaccio, Corsica și a frecventat cursurile prestigiosului liceu Louis-le-Grand în Paris. A studiat istoria la Sorbona și a obținut o diplomă în 1963.[5]
Comunist în anii tinereții,[5] Duprat s-a reorientat spre extrema dreaptă în a devenit membru al Jeune Nation și al Federației Studenților Naționaliști(d). S-a opus mișcării de independență a Algeriei în timpul războiului din Algeria (1954-1962), iar mai târziu a susținut cauza statelor arabe pe premise antisioniste(d). După semnarea tratatului Evian(d) din martie 1962 în baza căruia s-a acordat independență Algeriei, a călătorit în Katanga unde a sprijinit mișcarea secesionistă condusă de Moïse Tshombe. Acolo a devenit director al propagandei la Radio-Katanga.
După ce s-a reîntors în Franța a devenit membru al mișcării Occident(d); membrii acesteia erau cunoscuți pentru luptele de stradă(d) cu maoiștii și studenții de stânga. Acesta fost însă exclus din mișcare în 1967 după ce a fost acuzat că ar fi informator.[6] Duprat s-a alăturat apoi mișcării Ordre Nouveau(d) și a devenit editor al L'Action européenne și al Revue d’histoire du fascisme prin care tezele negaționiste au fost introduse în Franța.[7]
În 1972, acesta a cofondat partidul Frontul Național (FN) și a făcut parte din biroul politic până la moartea sa în 1978. Duprat a coordonat organizația Groupes nationalistes révolutionnaires(d) alături de Alain Renault. Era cunoscut ca reprezentant al fracțiunii extreme din partid.
Scrieri revizioniste
[modificare | modificare sursă]François Duprat interpreta istoria drept armă politică și susținea că (mai 1976):
„Nu trebuie să-i lăsăm pe inamicii noștri, marxiștii și régimistes, să monopolizeze reprezentarea istorică a omului, faptelor și ideilor. Deoarece Istoria este un instrument de război extraordinar și ar fi inutil să negăm faptul că una dintre cele mai importante cauze ale dificultăților noastre politice rezidă în exploatarea istorică și coruperea sistematică a experiențelor naționaliste ale trecutului... Tocmai ca să răspundem acestor nevoi... o echipă de intelectuali, profesori și naționaliști au creat Revue d'histoire du fascisme”.[8]
Duprat a redactate o carte despre mișcările de extremă-dreapta din Franța(d) între 1940 și 1944, în timpul regimului de la Vichy. De asemenea, a înființat câteva reviste - i.e. Cahiers d'histoire du fascisme, Cahiers Européens-Notre Europe - cu conținut propagandist în care era glorificată Germania Nazistă.
Moartea
[modificare | modificare sursă]Duprat a fost ucis pe 18 martie 1978 într-un atac cu mașină capcană (VBIED)(d). Soția sa Jeanine a supraviețuită, însă a rămas paralizată la nivelul picioarelor. Acesta tocmai își încheia lucrarea Argent et politique (în română Banii și Politica) care avea ca subiect sprijinul financiar acordat dreptei și partidelor de extremă-dreapta. Există numeroase teorii cu privire la asasinare, însă istoricul Michel Winock menționează că asasinii și motivațiile lor nu au fost stabilite;[9] investigațiile poliției s-au dovedit a fi neconcludente.
Un comando evreiesc și un „grup revoluționar evreiesc” au revendicat asasinatul. Aceștia nu au fost însă niciodată găsiți, iar Jean-Pierre Block, directorul organizației nonguvernamentale antirasiste LICRA a condamnat actul.
În Génération Occident: de l'extrême droite à la droite, Frédéric Charpier speculează că asasinarea ar fi putut fi comandată de o organizație de extremă-dreapta rivală. Acesta menționează că Duprat a fost exclus în 1967 din Occident după ce a fost acuzat că ar fi oferit informații poliției. Conform lui Roger Faligot și Pascal Krop, Dupra a fost ucis din cauza legăturilor pe care le avea cu guvernul sirian(d).[10]
Înmormântarea sa de la biserica Saint-Nicolas-du-Chardonnet(d) au participat figuri importante ale dreptei naționaliste; printre aceștia erau Frontul Național, PFN(d), monarhiști și Solidarité Française(d).[11][12]
Moștenirea
[modificare | modificare sursă]Le National, o revista politică de extremă-dreapta, l-a caracterizat pe Duprat în aprilie 1978 ca fiind unul dintre liderii francezi ai „școlii istorice revizioniste” care au introdus în Franța „una dintre cele mai explozive broșuri” redactate de Richard Verrall,[13] membru al Frontului Național din Marea Britanie(d) și autor al pamfletului negaționist „Did Six Million Really Die?”.
În fiecare an, Jean-Marie Le Pen vizitează mormântul lui Duprat din cimitirul Montmartre(d). La aniversarea a 30 de ani de la moartea sa, Le Pen l-a caracterizat într-un discurs drept „martir al cauzei libertății de gândire”, „un luptător” și „politician din cap până în picioare”.[14]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d Fichier des personnes décédées mirror, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Romain Rosso. „François Duprat, l'homme qui inventa le Front National”. Accesat în .
- ^ a b Francis Bergeron, Philippe Vilgier, De Le Pen à Le Pen. Une histoire des nationaux et des nationalistes sous la Ve République, Dominique Martin Morin editions, 1986, p.155
- ^ fr Frédéric Charpier, Génération Occident : de l'extrême droite à la droite
- ^ fr Henry Rousso, "Les habits neufs du négationniste," in L'Histoire n°318, March 2007, pp. 26-28.
- ^ « Front historique », Année Zéro, May 1976. French: « Nous ne devons pas laisser à nos adversaires, marxistes et régimistes, le monopole de la présentation historique des hommes, des faits et des idées. Car l'Histoire est un merveilleux instrument de combat et il serait vain de nier qu'une des raisons importantes de nos difficultés politiques réside dans l'exploitation historique et la déformation systématique des expériences nationalistes du passé. (...) C'est pour répondre à ce besoin (...) qu'une équipe d'intellectuels, de professeurs, de nationalistes a créé la Revue d'Histoire du fascisme.
- ^ Michel Winock, « Les sources historiques du Front national », article repris dans La France politique : XIXe-XXe siècle, Paris, Éditions du Seuil, 1999, p. 282.
- ^ DST : Police secrète (Flammarion, 1999)
- ^ Minute, 29 mars 1978.
- ^ Joseph Algazy, op. cit., p. 170.
- ^ Hommage à François Duprat, Le National, April 1978, pp. 9–11
- ^ „LePen FN - Duprat attentat”. Accesat în .
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Chebel d'Appollonia, A., L'Extrême Droite en France: De Maurras à Le Pen. Éditions Complexe, Brussels, 2nd edition, 1996. ISBN: 2-87027-573-0
- Duprat, François. L'Internationale étudiante révolutionnaire (Revolutionary Student International), N.E.L., 1968.
- Igounet, Valérie, Histoire du négationnisme en France. Éditions du Seuil, Paris, 2000. ISBN: 2-02-035492-6 (in particular the chapter L'extrême droite diffuse les thèses négationnistes / François Duprat, un passeur idéologique, pp. 161-180).
- Lebourg, Nicolas. François Duprat: Idéologies, Combats, Souvenirs, Perpignan 2000.
