Familia Cantemir
Familia Cantemir este o familie de boieri, cu rol politic in istoria Moldovei. Cei mai importanți membri ai aceste familii au fost:
Constantin Cantemir, domn al Moldovei (1685-1693), tutelat de marea boierime. A pedepsit cu moartea pe Miron Costin, cronicarul acuzat de „hiclenie”.
Antioh Cantemir, domn al Moldovei (1695-1700 și 1705-1707), fiul lui Constantin Cantemir. A încercat să reglementeze fiscalitatea și s-a apropiat de Rusia în vederea luptei antiotomane.
Dimitrie Cantemir(1673-1723, n. Iași), cărturar umanist, domn al Moldovei (mart. - apr. 1693, 1710-1711). Este fiul lui Constantin Cantemir și frate cu Antioh. A încercat să recâștige independența Moldovei, încheind o alianță cu Petru I, Țarul Rusiei. După înfrângerea armatelor ruso-moldovene la Stănilești(1711), s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al lui Petru I. După domnia lui Dimitrie Cantemir începe epoca fanariotă.
În 1714 este ales membru al Academiei din Berlin. Personalitate prodigioasă, cu preocupări enciclopedice, poliglot, comparabil cu umaniștii Renașterii, a lansat lucrări de istorie (Incrementa atque decrementa aulae othomanicae, operă de răsunet european, Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor, în care demonstrează romanitatea poporului român, unitatea de origine si de limbă, continuitatea lui pe teritoriul vechii Dacii), geografie (Descriptio Moldaviae, însotită de o remarcabilă hartă), orientalistică, muzicografie. Este unul dintre ctitorii beletristicii românești, prin Divanul sau Gîlceava înțeleptului cu lumea, pe tema medievală a disputei dintre suflet și trup, și mai ales prin Istoria ieroglifică, roman cu cheie în care se îmbină satira savantă cu utilizarea umoristică a erudiției. Autor al unor scrieri filozofice de factură precumpănitor scolastică (Icoana de nezugrăvit a științei sacrosancte); ulterior, o gândire mai accentuat umanistă și raționalistă, influențată de stoicism și neoaristotelism.
Antioh Cantemir (1708-1744), scriitor iluminist și diplomat rus. Este fiul lui Dimitrie Cantemir și unul dintre inițiatorii clasicismului in literatura rusă. El a reușit sa produca satire (Minții mele sau celor ce iubesc știința), tratate filozofice (Scrisori despre cultură și om), ode, fabule, epopeea eroică Petrida.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- „Mic Dicționar Enciclopedic” (MDE) - Ediția a II-a, 1977
- Dicționar Enciclopedic Britannica, Eitura De AGOSTINI HELLAS, nr. 9, pag.482, 2008, ISBN 978-960-416-722-7
| ||||||||