Partidul Libertății din Austria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la FPÖ)
Salt la: Navigare, căutare
Partidul Libertății din Austria
Freiheitliche Partei Österreichs
Logo of Freedom Party of Austria.svg
Președinte Heinz-Christian Strache
Secretar general Herbert Kickl și Harald Vilimsky
Înființat 7 aprilie 1956
Ziar Noul Ziar Liber
Organizație de tineret Tineretul Liber
Număr de membri (2014) 50.000[1]
Ideologie oficială Naționalism,
Populism,
Euroscepticism[2]
Poziție politică Extremă dreapta
Afiliere internațională Internaționala Liberală
Afiliere europeană Mișcarea pentru o Europă a Națiunilor și Libertății
Grup europarlamentar Grupul Europei Națiunilor și Libertăților
Culori oficiale Albastru
Nationalrat
38 / 183
Bundesrat
13 / 61
Parlamentul European
4 / 18
Website www.fpoe.at

Partidul Libertății din Austria (în germană: Freiheitliche Partei Österreichs; FPÖ) este un partid de extremă dreapta din Austria. Liderul partidului este Heinz-Christian Strache.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Conducerea lui Haider (1986–2000)[modificare | modificare sursă]

Jörg Haider (2007).
Informații suplimentare: Jörg Haider

Cu Jörg Haider ca lider de partid, la alegerile regionale din 1989 în Carintia a avut loc un șoc; SPÖ și-a pierdut majoritatea, iar ÖVP a devenit al treilea partid în regiune, FPÖ obținând 29% din voturi. FPÖ a format o coaliție cu ÖVP, cu Haider drept Guvernator în Carintia (la acel moment cel mai mare triumf politic al lui). La alegerile generale din 1990, partidul s-a îndepărtat de la liberalismul cu care se asociase, în schimb se preocupă de imigraționism și critică tot mai des Uniunea Europeană. A urmat o remarcă a lui Haider în 1991 despre "politica decentă de angajare" în Germania Nazistă (în contrast cu cea a actualui guvern al Austriei), ca urmare acesta fiind înlocuit la inițiativa SPÖ-ÖVP cu candidatul ÖVP, Christof Zernatto. Mai târziu în acel an, FPÖ a înregistrat creșteri la trei alegeri regionale (cele mai notabile în Viena).[3]

Haider a continuat să critice aceste politici și și-a exprimat obiectivele politice ca fiind un guvern mic cu mai multă democrație directă decât totalitarismul centralizat. Urmând o creștere a importanței imigraționsimului drept o problemă politică, în 1993 partidul a pornit inițiativa "Austria întâi!" (dorind un referendum pe probleme de imigraționism). Inițiativă a fost controversată, astfel că cinci politicieni din conducere au părăsit partidul și s-au alăturat Forumului Liberal (LiF). Relațiile FPÖ cu Internaționala Liberală au dvenit tot mai slabe, concluzionând cu partidul părăsind această formațiune.[4] În 1999, Haider a fost reales Guvernator al Carintiei.

Guvernare (2000–2005)[modificare | modificare sursă]

La alegerile generale din 1999, FPÖ a obținut 27% din voturi, cel mai mult din istoria sa—învingând ÖVP pentru prima oară la mucî diferență. În februarie 2000, ÖVP a acceptat să formeze o coaliție împreună cu FPÖ.[5] În mod normal, Haider ar fi trebuit să devină cancelar al Austriei. Oricum, din cauza criticilor internaționale legate de participare FPÖ la guvernare, Wolfgang Schüssel de la ÖVP a luat postu. În schimb, i-au fost acordat FPÖ-ului Ministerele Sănătății și de Finanțe. Mai târziu acea lună Haider, care era criticat chiar din poziția sa de ministru junior, a fost schimbat din fruntea partidului și înlocuit cu Susanne Riess-Passer.[6] Văzând un boicot diplomat al Austriei, cele 14 țări memre ale UE au introdus sancțiuni după ce guvernul a fost format; în afara întâlnirilor formale ale UE, contactele cu Austria au fost reduse. Măsurile au fost justificate de UE ca fiind "admiterea FPÖ într-o coaliție guvernamentală legitmează extrema dreaptă în Europa".[7]

Partidul a fost ținut pe marginea scenei politice pentru majoritatea Celei de-a Doua Republici, în afara perioadei scurte în care a guvernat în anii '80. Sancțiunile din parte UE au fost anulate în luna septembrie, după un raport care arată efectivitatea lor doar pe termen scurt; pe termen lung acestea ar putea crește euroscepticismul.[7] Unii observatori au notat faptul că Italia nu a fost sancționată atunci când Alianța Natională post-fascistă a intrat în guvern 1994.[8]

FPÖ s-a confruntat cu o instabilitate internă și astfel o depreciere în rândul populației. Votanții au devenit nervoși din cauza faptului că partidul a fost nevoit să fie de acord cu reformele economice neo-liberale ale ÖVP. Mai mulți miniștri importanți ai FPÖ sau retras din partid în 2002 în urma unor atacuri puternice ale lui Haider, astfel având loc alegeri anticipate.[6][9]

În campania electorală, partidul a fost puternic divizat și nu a reușit să își organizeze o strategie politică. Și-a schimbat liderii de cinci ori în mai puțin de două luni, iar la alegerile generale din 2002 a scăzut la doar 10.2% din voturi, aproape cu două treimi mai puțin decât la precedentel alegeri. Majoritatea votanților s-au îndreptat spre ÖVP, care a devenit cel mai mare partid din Austria cu 43% din voturi. Și mai mult, a fost reînființată coalițai guvernamentală dintre ÖVP și FPÖ; oricum, au crescut criticile legate de misiunea FPÖ de a câștiga alegerile cu orice preț.[10]

Plecarea lui Haider la BZÖ[modificare | modificare sursă]

După ce au avut alegeri interne în FPÖ, fostul președinte Jörg Haider și întreaga echipă ce se afla atunci la guvernare au format un partid politic la data de 4 aprilie, numit Alianța pentru Viitorul Austriei (BZÖ).[11][12][13] Cancelarul Austriei Wolfgang Schüssel a urmat, schimbând coaliția cu FPÖ într-o cooperare cu BZÖ.[14] Întrucât nimeni nu îl putea învinge pe Haider în Carintia, organizația locală a FPÖ a devenit organizație a BZÖ în Carintia.[13]

Conducerea lui Strache (2005–prezent)[modificare | modificare sursă]

FPÖ s-a situat mai bine decât BZÖ în sondaje după separarea din 2005,[15] cu primele teste în Stiria[16] și Burgenland.[17] La data de 23 aprilie 2005, Heinz-Christian Strache a fost ales președinte al FPÖ, înlocuindu-l pe interimarul Hilmar Kabas. Întrucât fosta elită a partidului a trecut la BZÖ, FPÖ-ul era din nou fără responsibilități. Sub Strache ideologia partidului a devenit tot mai radicală, întorcându-se la obiectivele inițiale.[18] FPÖ a ieșit rezonabil la alegerile din Viena, unde candida Strache, acesta ducând o campanie puternică împotriva imigrației. A obținut 14.9% din voturi, în timp ce BZÖ a obșinut doar 1.2%.[19]

La alegerile generale din 2006, FPÖ a continuat să promoveze anti-immigraționismul, anti-islamismul și euroscepticismul. A obținut 11% din voturi și 21 de locuri în parlament,[18] în timp ce BZÖ a luat doar 4%, minimul necesar pentru a intra în Parlament. Coaliția dintre SPÖ și ÖVP le-a lăsat în continuare pe cele două partide în opoziție. La alegerile din 2008 și FPÖ și BZÖ au crescut semnificativ, ajungând la 17.4%, respectiv 10.7.[20] La alegerile pentru Parlamentul European din 2009, FPÖ și-a dublat rezultatul din 2004, obținând 12.8% din voturi și 2 locuri.

Heinz-Christian Strache, vorbind la un miting înaintea alegerilor din 2010 din Viena.

În decembrie 2009 organizația locală a BZÖ, s-a separat și a format Partidul Libertății în Carintia (FPK); acesta a colaborat cu FPÖ la nivel național, modelându-se după modelul german CDU-CSU.[21] Liderul organizației, Uwe Scheuch, s-a certat cu liderul BZÖ, Josef Bucher, după ce acesta a considerat-o "un liberal moderat de extremă dreapta" și orientat ideologic mai mult spre economie.[22] La alegerile din 2010 din Viena, FPÖ a crescut la 25.8% din voturi; aceasta a fost văzută drept o victorie de către Strache, datorită popularității sla printre tineri. Atunci a fost singura dată când SPÖ și-a pierdut majoritatea absolută din oraș.[23][24]

După congresul din 2011, partidul se situa în sondaje în jurul a 24-29%—la același nivel precum SPÖ și ÖVP, și peste BZÖ. Printre tineri de sub 30 de ani, FPÖ avea un suport def 42%.[25][26] În iunie 2015, organizația locală din Salzburg s-a separat și a format Partidul Liber Salzburg. [27]


Alegerii[modificare | modificare sursă]

Nationalrat[modificare | modificare sursă]

An Voturi  % Locuri Guvernare
1956 283.749 6.5%
6 / 165
Opoziție
1959 336.110 7.7%
8 / 165
Opoziție
1962 313.895 7.0%
8 / 165
Opoziție
1966 242.570 5.4%
6 / 165
Opoziție
1970 253.425 5.5%
6 / 165
Minoritate SPÖ
1971 248.473 5.5%
10 / 183
Opoziție
1975 249.444 5.4%
10 / 183
Opoziție
1979 286.743 6.1%
11 / 183
Opoziție
1983 241.789 5.0%
12 / 183
Coaliție SPÖ-FPÖ
1986 472.205 9.7%
18 / 183
Opoziție
1990 782.648 16.6%
33 / 183
Opoziție
1994 1,042,332 22.5%
42 / 183
Opoziție
1995 1.060.175 21.9%
41 / 183
Opoziție
1999 1.244.087 26.9%
52 / 183
Coaliție ÖVP-FPÖ
2002 491.328 10.0%
18 / 183
Coaliție ÖVP-FPÖ
2006 519.598 11.0%
21 / 183
Opoziție
2008 857.028 17.5%
34 / 183
Opoziție
2013 962.313 20.5%
40 / 183
Opoziție

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Oliver Geden: Diskursstrategien im Rechtspopulismus. Freiheitliche Partei Österreichs und Schweizerische Volkspartei zwischen Opposition und Regierungsbeteiligung, VS Verlag für Sozialwissenschaften 2006. ISBN 3-531-15127-4
  • Oliver Geden: Männlichkeitskonstruktionen in der Freiheitlichen Partei Österreichs. Eine qualitativ-empirische Untersuchung, Leske + Budrich: Opladen 2004. ISBN 3-8100-4100-9.
  • Reinhard Heinisch: Die FPÖ – Ein Phänomen im internationalen Vergleich. Erfolg und Misserfolg des identitären Rechtspopulismus. In: Österreichische Zeitschrift für Politikwissenschaft 3/2004: 247-261.
  • Lothar Höbelt: Von der vierten Partei zur dritten Kraft. Die Geschichte des VdU. Leopold Stocker Verlag, Graz 1999. ISBN 3-7020-0866-7
  • Kurt Richard Luther: Die Freiheitliche Partei Österreichs (FPÖ) und das Bündnis Zukunft Österreichs (BZÖ), in: Herbert Dachs et al. (Hg.): Politik in Österreich. Das Handbuch. Manz: Wien 2006, 364-388
  • Oliver Minich: Die freiheitliche Partei Österreichs als Oppositionspartei in der Ära Haider. Strategie, Programmatik, innere Struktur. ISBN 3-935731-43-4
  • Britta Obszerninks: Nachbarn am rechten Rand: Republikaner und Freiheitliche Partei Österreichs im Vergleich. Münster 1999
  • Anton Pelinka: Die FPÖ in der vergleichenden Parteienforschung. Zur typologischen Einordnung der Freiheitlichen Partei Österreichs. In: Österreichische Zeitschrift für Politikwissenschaft 3/2002: 281-299
  • Kurt Piringer: Die Geschichte der Freiheitlichen. Beitrag der Dritten Kraft zur österreichischen Politik. Wien 1982.
  • Viktor Reimann: Die Dritte Kraft in Österreich. Wien 1980.
  • Sebastian Reinfeldt: Nicht-wir und Die-da. Studien zum rechten Populismus, Braumüller: Wien 2000. ISBN 3-7003-1312-8
  • Maria Rösslhumer: Die FPÖ und die Frauen, Döcker: Wien 1999. ISBN 3-85115-263-8
  • Fritz Stüber: Ich war Abgeordneter. Die Entstehung der freiheitlichen Opposition in Österreich. Graz 1974.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://orf.at/stories/2254885/2254886/}
  2. ^ Austria's Freedom Party sees vote rise”. BBC News. 25 mai 2014. http://www.bbc.com/news/blogs-eu-27572494. Accesat la 25 mai 2014. 
  3. ^ Campbell, 1995, pp. 186-187.
  4. ^ Meret, 2010, p. 195.
  5. ^ Meret, 2010, p. 17.
  6. ^ a b Fillitz, 2006, p. 140.
  7. ^ a b Meret, 2010, pp. 17-18.
  8. ^ David, Art (2006). The politics of the Nazi past in Germany and Austria. Cambridge University Press. pp. 176. ISBN 978-0-521-85683-6. http://books.google.com/books?id=q3oLu8I8hVMC&dq 
  9. ^ Meret, 2010, pp. 187 and 206.
  10. ^ Meret, 2010, pp. 187-188.
  11. ^ Skyring, Kerry (5 aprilie 2005). „The Latest Incarnation of Jörg Haider”. Deutsche Welle. http://www.dw-world.de/dw/article/0,,1542552,00.html. Accesat la 6 ianuarie 2014. 
  12. ^ BZÖ boss determined five years on”. Austrian Independent. 5 aprilie 2010. http://austrianindependent.com/news/Politics/2010-04-05/1944/BZOE_boss_determined_five_years_on-newentry. Accesat la 19 ianuarie 2011. 
  13. ^ a b Meret, 2010, p. 185.
  14. ^ Purvis, Andrew; Leuker, Angela (10 aprilie 2005). „Jorg Haider's New Clothes”. Time Magazine. http://www.time.com/time/nation/article/0,8599,1047318,00.html. Accesat la 17 ianuarie 2011. 
  15. ^ No BZÖ-FPÖ cooperation in Vienna, says Sonnleitner”. Austrian Independent. 5 octombrie 2010. http://austrianindependent.com/news/Politics/2010-10-05/4796/No_BZ%D6-FP%D6_cooperation_in_Vienna,_says_Sonnleitner_. Accesat la 19 ianuarie 2011. 
  16. ^ SPÖ and ÖVP go head to head in Styria”. Austrian Independent. 9 iulie 2010. http://austrianindependent.com/news/Politics/2010-07-09/3514/SP%D6_and_%D6VP_go_head_to_head_in_Styria. Accesat la 19 ianuarie 2011. 
  17. ^ Liste Burgenland performs spot landing”. Austrian Independent. 3 iunie 2010. http://austrianindependent.com/news/Politics/2010-06-03/2962/Liste_Burgenland_performs_spot_landing. Accesat la 19 ianuarie 2011. 
  18. ^ a b Meret, 2010, p.188.
  19. ^ Minaret debate continues as Vienna vote approaches”. Austrian Independent. 24 august 2010. http://austrianindependent.com/news/Politics/2010-08-24/4297/Minaret_debate_continues_as_Vienna_vote_approaches. Accesat la 19 ianuarie 2011. 
  20. ^ Traynor, Ian (30 septembrie 2008). „Austria in crisis as far right win 29% of vote”. The Guardian. http://www.guardian.co.uk/world/2008/sep/30/austria. Accesat la 20 februarie 2011. 
  21. ^ Jungnikl, Von Saskia; Kapeller, Lukas (16 decembrie 2009). „FPÖ und Kärntner BZÖ fusionieren” (în German). Der Standard. http://derstandard.at/1259282055418/Nachlese-FPOe-und-Kaerntner-BZOe-fusionieren. Accesat la 19 ianuarie 2011. 
  22. ^ Hochwarter, Thomas (18 ianuarie 2010). „BZÖ to stay in Carinthia despite FPK 'revolt'”. Austrian Independent. http://austrianindependent.com/news/Politics/2010-01-18/414/BZ%D6_to_stay_in_Carinthia_despite_FPK_%27revolt%27. Accesat la 18 ianuarie 2011. 
  23. ^ Far-right surge fears as Gudenus set to head FPÖ Vienna”. Austrian Times. 17 noiembrie 2010. http://www.austriantimes.at/news/General_News/2010-11-17/28450/Far-right_surge_fears_as_Gudenus_set_to_head_FP%D6_Vienna. Accesat la 16 ianuarie 2011. 
  24. ^ Right-wing triumph in Vienna shocks federal coalition partners”. Austrian Independent. 11 octombrie 2010. http://austrianindependent.com/news/Politics/2010-10-11/4841/Right-wing_triumph_in_Vienna_shocks_federal_coalition_partners. Accesat la 18 ianuarie 2011. 
  25. ^ Umfrage: FPÖ schafft Anschluss an "Großparteien"” (în German). Die Presse. 21 ianuarie 2011. http://diepresse.com/home/politik/innenpolitik/627076/Umfrage_FPOe-schafft-Anschluss-an-Grossparteien. Accesat la 23 ianuarie 2011. 
  26. ^ FPÖ-Neujahrstreffen: "Drittes Kapitel" Kanzlerschaft” (în German). Die Presse. 22 ianuarie 2011. http://diepresse.com/home/politik/innenpolitik/627565/FPOeNeujahrstreffen_Drittes-Kapitel-Kanzlerschaft?_vl_backlink=/home/index.do. Accesat la 23 ianuarie 2011. 
  27. ^ http://derstandard.at/2000017563550/Strache-gegen-die-Salzburger-Fuehrungsblase