Emil Turdeanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Emil Turdeanu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Șibot, România Modificați la Wikidata
Decedat (89 de ani) Modificați la Wikidata
Fresnes, Franța Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație filolog[*]
profesor universitar Modificați la Wikidata
Activitate
Alma mater Universitatea din București

Emil Turdeanu (n. 10 noiembrie 1911, Șibot, Alba – d. 14 ianuarie 2001, Fresnes, Franța) a fost un filolog și istoric literar român din exil, profesor la Catedra de limba română de la Sorbona.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, specializându-se apoi la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses (1935-1937), la École des Langues Orientales Vivantes din Paris și la Belgrad. În anul 1943 și-a susținut teza de doctorat la Facultatea de Filosofie și Litere din București, o lucrare deschizătoare de drumuri la acea dată: Manuscrise slave din timpul lui Ștefan cel Mare.[1] A fost diplomat la École des Hautes Études din Paris, unde își susține, în 1947, cel de-al doilea doctorat cu teza La littérature bulgare du XIVe siècle et sa diffusion dans les pays roumains. A lucrat ca cercetător la Centrul Național de Cercetări Științifice din Paris (1948-1977). A predat limba și literatura română la Sorbona (1948-1972) și apoi limba română la Universitatea La Sapienza din Roma (1977-1983). A editat două reviste importante ale exilului românesc: „Revue des études roumaine” și „Ființa românească”.

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

Volume[modificare | modificare sursă]

Studii și articole (selectiv)[modificare | modificare sursă]

Afilieri[modificare | modificare sursă]

  • Membru al Societății Studenților în Istoria Literaturii Române Vechi (fondată în 1930).
  • Membru de onoare al Academiei Române (din 1994).

Studii dedicate lui Emil Turdeanu[modificare | modificare sursă]

  • Profesorul Emil Turdeanu – doctor honoris causa al Universității București, în „Romanoslavica”, 31, 1993, p. 137-143.
  • Mircea Anghelescu, Oameni și cărți de altădată, în „Luceafărul”, nr. 46, 24 decembrie 1997, p. 17.
  • Ștefan S. Gorovei, Profesorul Emil Turdeanu la 80 de ani, în „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie «A.D. Xenopol»”, Iași, 28, 1991, p. 341-344.
  • Andrei Oișteanu, Din nou despre Emil Turdeanu, în „Jurnalul literar”, 1, 1990, 12 noiembrie, nr. 45-46, p. 3.
  • Victor Spinei, Un patriarh al medievisticii românești: Emil Turdeanu, în „Analele științifice ale Universității «Al. I. Cuza»”, Iași, Istorie, 37-38, 1991-1992, p. 384-387; în „Cronica”, 26, nr. 31, 1-15 decembrie 1991, p. 7.
  • Mihaela Constantinescu, În exil, meditând la destinul culturii românești prădate de ruși, în „Jurnalul literar”, 11, 2000, feb.-mart., nr. 3-6, p. 6.
  • Nicolae Florescu, Cu Emil Turdeanu despre respectul adevărului, în „Jurnalul literar”, 11, 2000, feb-mart, nr. 3-6 , p. 1, 6.
  • Violeta Barbu, In memoriam Emil Turdeanu, în „Studii și materiale de istorie medie”, XX, 2002, p. 11-14.
  • Mircea Handoca, Emil Turdeanu către Mircea Eliade, în „Jurnalul literar”, 18, 2007, sept.-oct., nr. 17-20, p. 16.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Teza de doctorat a fost publicată în „Cercetări literare” V, 1943, p. 99-240; reeditată în volumul Oameni și cărți de altădată, I, București, Editura Enciclopedică, 1997, p. 25-167.

Legături externe[modificare | modificare sursă]