European Southern Observatory

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la ESO)
Jump to navigation Jump to search
Sărbătorirea a 50 de ani ai ESO: reprezentanții statelor membre au semnat un segment din prototipul oglinzii E-ELT.

European Southern Observatory (prescurtat ESO, în română, Observatorul European Austral, fost European Organization for Astronomical Research in the Southern Hemisphere) este o organizație interguvernamentală de cercetări în domeniul astronomiei, formată și susținută de 15 guverne (14 țări europene și Brazilia). Înființată în 1962 cu obiectivul de a oferi laboratoare avansate pentru astronomii europeni ce studiază cerul emisferei sudice, este cunoscută pentru construirea și administrarea unora dintre cele mai mari și mai avansate telescoape din lume, New Technology Telescope (NTT), telescop în care s-a utilizat pentru prima oară tehnologia optică activă și VLT (Very Large Telescope), format din patru telescoape din clasa de 8 metri și patru telescoape auxiliare de 1,8 m.

Numeroasele puncte de observare pe care le deține au realizat mai multe descoperiri astronomice, și au produs mai multe cataloage astronomice. Printre cele mai recente descoperiri se numără cea a celei mai îndepărtate explozii de radiații gamma și dovezi în sensul existenței unei găuri negre în centrul galaxiei Calea Lactee. În 2004, VLT a permis astronomilor să obțină prima imagine a unei exoplanete, 2M1207b, pe orbita unei pitice brune aflate la 173 de ani-lumină depărtare. Spectrograful HARPS a dus la descoperirea altor exoplanete, inclusiv a unei planete de 5 ori mai masivă decât Pământul pe orbita unei pitici roșii, Gliese 581c. VLT a descoperit și una dintre cele mai îndepărtate galaxii văzute vreodată de om, Abell 1835 IR1916.

Cercetare[modificare | modificare sursă]

ESO a efectuat un număr mare de studii și a lansat mai multe cataloage astronomice. Din cercetările recente:

  • Detectarea celui mai îndepărtat spectru de raze Gamma.
  • Confirmarea existenței unei găuri negre în centrul galaxiei noastre.
  • Obținând în 2004 prima fotografie a unei planete extrasolare 2M1207b, care se rotește în jurul unui pitic cenușiu, situată la o distanță de 173 de secunde. ani.
  • Detectarea unui număr mare de planete extrasolare utilizând spectrograful HARPS.
  • VLT a descoperit galaxia Abell 1835 IR1916, care a fost considerată cea mai îndepărtată dintre cei observați, dar informațiile nu au fost confirmate.

Membrii ESO[modificare | modificare sursă]

Directorii generali ai OES
Otto Heckmann 1962–1969
Adriaan Blaauw 1970–1974
Lodewijk Woltjer 1975–1987
Harry van der Laan 1988–1992
Riccardo Giacconi 1993–1999
Catherine Cesarsky 1999–2007
Tim de Zeeuw 2007–2017
Xavier Barcons 2017–present
Sursă: www.eso.org, despre ESO[1]
Statele membre ale ESO, în ordinea adeziunii lor.
Țară Data aderării
Belgia Belgia 1962
Germania Germania 1962
Franţa Franța 1962
Țările de Jos Țările de Jos 1962
Suedia Suedia 1962
Danemarca Danemarca 1967
Elveţia Elveția 1981
Italia Italia 24 mai 1982
Portugalia Portugalia 27 iunie 2000
Regatul Unit Regatul Unit 8 iulie 2002
Finlanda Finlanda 1 iulie 2004
Spania Spania 1 iulie 2006
Cehia Cehia 1 ianuarie 2007
Austria Austria 1 iulie 2008
Brazilia Brazilia 29 decembrie 2010
Polonia Polonia 28 octombrie 2014
Irlanda Irlanda din 2018[2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Past ESO Directors General”. Accesat în . 
  2. ^ „Ireland to join European space research organisation”. The Irish Times. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]