Dumitru Corbea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Dumitru Corbea
Date personale
Nume la naștereDumitru Cobzaru
Născut6 septembrie 1910
Sârbi, județul Dorohoi,[1]
Decedat26 martie 2002
Naționalitateromân
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Operă de debutSînge de țăran (1936)

Dumitru Corbea (n. 6 septembrie 1910, Sârbi, județul Dorohoi – d. 26 martie 2002), pe numele real Dumitru Cobzaru,[2][3] a fost un scriitor român.

Viața[modificare | modificare sursă]

S-a născut în satul Sârbi, județul Dorohoi (astăzi județul Botoșani), într-o familie de țărani săraci. A terminat liceul la Botoșani, înscriindu-se ulterior la Facultatea de filosofie și litere. În 1929 a debutat în literatură. Primul volum de poezii, Sînge de țăran, a fost publicat în 1936, fiind urmat de Război (1937) și Nu sînt cîntăreț de stele (1940). În 1937 a luat contact cu mișcarea revoluționară clandestină, îndeplinind însărcinări politice, care i-au adus mai târziu arestarea și condamnarea, viața fiindu-i direct amenințată. A lucrat în cadrul Societății de Radiodifuziune, în 1938, apoi în cadrul administrației de stat.

La eliberare a făcut parte din scriitorii care au contribuit la primul nucleu puternic de poeți și prozatori atașați Partidului Comunist. A lucrat la Scînteia și la diferite publicații cotidiene, precum și literare. Un timp a fost membru în comitetul de direcție al revistei Luceafărul.

Primul volum publicat după 1944 a fost Hrisovul meu (apărut în 1947), volum care întrunea și multe versuri anterioare cu conținut militant. Alături de activitatea poetică concretizată în mai multe volume, a scris și lucrări în proză: scenariul cinematografic Barbu Lăutarul, volumele Așa am învățat carte și Puntea, dar și un mare număr de reportaje, articole literare, politice etc.

Stil[modificare | modificare sursă]

Mult timp, Dumitru Dobrea a fost considerat de critica literară drept „poetul țăran”,[necesită citare] mai ales pentru tematica poeziei sale dinainte de eliberare, pentru spirtul insurgent, îndârjit, care definea lirica sa din acea epocă și care era asociat adesea cu firea revoltată a țăranului asuprit. Corbea se înscrie între poeții care au reprezentat în literatura română rezistența împotriva fascismului.[necesită citare]

Mai consecventă în utilizarea versului clasic, poezia lui Dumitru Corbea de după eliberare este, și în alte privințe, mult deosebită de cea anterioară.[formulare evazivă] În primul rând, este mai meditativă, uneori contemplativă, mai migălos lucrată, pe când în primele volume era mai dură, mai nefiltrată.[necesită citare]

Poezia s-a revărsat din plin în evocarea în proză Barbu Lăutarul, concepută ca scenariu de cinematograf, dar având configurație de lucrare de sine stătătoare. Publicistica poetului e însă constituită după canoanele articolelor de ziar, amintind prea puțin de poet; proza sa este de un puternic realism, înscriindu-se cu primul volum Așa am învățat carte în descendența unor modele majore cum este Creangă în evocarea satului sau Anton Bacalbașa și G. Brăescu în reconstituirea mediului cazon.[4]

Opere[modificare | modificare sursă]

  • Sînge de țăran (poezii), Cooperativa Litera, 1936
  • Nu sînt cîntăreț de stele (poezii), Editura Socec, 1940
  • Poezii, Editura Scânteia, 1945
  • Singura cale (roman), București, Editura de stat, 1946;
  • Hrisovul meu (poezii), Casa Școalelor, 1947
  • Bălceștii (evocare istorică), E.S.P.L.A., 1948
  • Doftana (baladă), București, Editura de stat, 1949;
  • Balada celor patru mineri, București, E.P.L., 1949;
  • Anii tineri, București , E.S.P.L.A., 1951;
  • Versuri alese, București, E.S.P.L.A., 1954;
  • Barbu lăutaru, Editura de stat pentru literatură și artă, București, 1954, 144 pagini;
  • Așa am învățat carte (roman), București, Editura tineretului, 1955;
  • Pentru inima ce arde (poezii), Editura tineretului, 1955
  • Recruții, București, Editura tineretului, 1956;
  • De peste țări și mări, București, Editura tineretului, 1959 (colecția „În jurul lumii”);
  • Nu sînt cîntăreț de stele (volum antologic, versuri, 1936-1969), București, E.S.P.L.A., 1960;
  • Poezii, București, Editura tineretului, 1962, 182 pagini;
  • Puntea, București, E.P.L., 1963;
  • Patima dreptății;
  • Sînge de țăran (poezii), Editura Minerva, București, 1972, 191 pagini;
  • Patima dreptății (roman despre răscoala condusă de Horia, Cloșca și Crișan), Editura Cartea Românească, București, 1973, 152 pagini;
  • Primejdia (roman), Editura Cartea Românească, București, 1976, 325 pagini;
  • Ritm și viteză, Editura Cartea Românească, București, 1980, 257 pagini;
  • Memorii, Editura Cartea Românească, București, 1982, 280 pagini;
  • Sufletul cuvintelor (versuri), Editura Cartea Românească, București, 1984, 214 pagini;
  • Mărturisiri, Editura Cartea Românească, București, 1987, 246 pagini;

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Tudor Păcuraru, Tabel cronologic, în Dumitru Corbea, Patima dreptății, Biblioteca pentru toți 1299, Editura Minerva, 1988
  2. ^ Scriitori botoșăneni. Dumitru CORBEA (Dumitru Cobzaru)
  3. ^ Silvia Lazarovici - Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic, Editura Agata, Botoșani, 2013
  4. ^ Mihai Gafița, Tiberiu Bănulescu, Scriitori români contemporani, p. 139.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Mihai Gafița, Tiberiu Bănulescu. Scriitori romîni contemporani. Comitetul de stat pentru cultură și artă, Consiliul așezămintelor culturale. București, 1964.
  • Gheorghe Burac (13 iulie 2009). „Dumitru Corbea, un poet al satului”. Luceafărul. Accesat la 11 iulie 2011.
  • Marian Popa. Dicționar de literatură contemporană, ediția a doua revizuită și adăugită. Ed. Albatros. București, 1977.
  • Silvia Lazarovici. Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic, Editura Agata, Botoșani, 2013