Discuție:Mărțișor

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

E un pic inexact. Pe 1 Martie romanii celebrau Matronalia (Matronales Feriae)(sărbătoarea zeiței fertilității Juno, Iunona) și Feriae Marti, în cinstea zeului Marte. Se pare că de Matronalia, era obicieiul ca femile romane să primească daruri de la soți, iubiți în onoarea păcii încheiate de romani cu Sabinele. Faerie Marti,sau sărbătorile lui Marte, însemna începutul (calende) lunii dedicate zeului Marte(al războiului, dar și protector al agriculturii), plină de ritualuri dedicate zeului Marte, săvârșite de preoți numiți Salii (săltătorii), care se țineau pe 1,9 și 24 martie.

Povestea tradițională românească pare a fi :

„Odata soarele coborî într-un sat, la hora, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit si l-a rapit dintre oameni, inchizându-l într-o temnita. Lumea se intristase. Pasarile nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea sa-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânar voinic s-a hotarât sa plece sa salveze soarele. Multi dintre pamânteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si sa elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au început lupta. S-au înfruntat zile întregi pâna când zmeul a fost doborât. Slabit de puteri si ranit, tânarul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer înveselind si bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. Sângele cald din rani i s-a scurs în zapada. Pe când acesta se topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. Pâna si ultima picatura de sânge se scurse în zapada imaculata.“ (preluată de pe [1])

Bulgarii au și ei Martennisa, o sărbătoare foarte asemănătoare cu a noastră, ba chiar povestile firelor albe și roșii sunt foarte asemănătoare, și la bulgari fiind vorba de o babă, dar care se chema Marta, pe care sperau să o îmbuneze cu acele fire. Acest lucru demonstrează, tradiția provenită de la traci.

Povestea firelor pare a fi : „Umbland cu oile prin padure si torcand lana din furca Baba Dochia a gasit o para, i-a facut o "borta" si a legat-o cu un fir de ata, asta se intampla intr-o zi de 1 Martie si de atunci s-a extins obiceiul“ (luată de pe tradiții.ro).

În povestea Babei Dochia apare de asemea Mărțișor, cel care îi dă floarea nurorii Babei(de fapt, Iisus Cristos)

Propun documentarea mai exactă a acestei tradiții. Voi încerca în să aduc informații aici, pentru ca să putem stabili care ar trebui incluse și care nu. Elerium | [ Discuție Elerium ] 14 Feb 2005 14:33 (UTC)

Legenda bulgareasca tradusa de pe en.wiki[modificare sursă]

Cei cinci fii ai hanului Kubrat mergeau la vanatoare acompaniati de sora lor Houba. Cand au ajuns la Dunare au vazut un cerb argintiu. Mesmerized, n-a intraznit sa-l vaneze. Cerbul a traversat Dunarea aratandu-le locul unde era un vad.

O pasere a zburat catre ei aduncand vesti proaste. Tatal lor fondatorul hanatului Bulgar era pe moarte. In ultimele sale ore dorea sa le spuna descendentilor sai Bayan, Kotrag, Asparukh, Kouber si Altsek sa nu degradeze legaturile inca inconsistente intre diversele triburi bulgare. Fii sai au jurat sa apere Bulgaria.

Curand dupa moartea tatalui lor, Khazarii le-au invadat pamanturile. Hanul Khazar Ashiba a reusit sa cuceresca capitala Phanagoria situata la marea Azov nu in apropierea peninsulei Crimeea. Houba fiica lui Kubrat a fost luata prizoniera de Ashiba. Sperand sa le dea fratilor sai o sansa de libertate, Houba a incercat sa se sinucida dar a fost oprita de garzi.

Fratii sai si-au tinut legamantul in diferite feluri. Bayan a ramas langa sora sa si a recunoscut suzeranitatea Khazarilor. Kotrag s-a dus in nord, catre raul Volga, pe cand Asparukh, Kouber si Altsek s-au dus in sud sa caute un pamant fara agresori.

Fratii care au plecat au aranjat in secret cu Houba si Bayan sa comunice printr-un snur de aur legat de piciorul unei pasari daca vor gasi pamant liber. Intr-o zi soimul trimis de Asprukh a intrat in camera lui Houba iar ea si Bayan au facut pregatirile de evadare. Tocmai cand cautau un loc sa treaca Dunarea, urmaritorii Khazari i-au reperat si haituit. Incercad sa gasesca un vad, Houba a lasat soimul liber. Ea a legat un snur alb de piciorul soimului si i l-a dat fratelui ei.

Cand paserea era gata sa-si ia zborul, o sageata l-a strapuns pe Bayan si singele lui a patat snurul. Cand Bayan si Houba au reusit sa ajunga pamantul gasit de Asparukh (Bulgaria de azi) ei erau pe moarte. Asparukh i-a intampinat pe cei doi. Apoi a luat bucatile de snur alb patate de sange si si-a decorat soldatii cu ele. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 193.230.195.1 (discuție • contribuții).

put link to the Bulgarian site[modificare sursă]

The same way as the Bulgarians put to your site. You are both in EU! It is funny and childish for neighbors to continue ignore each other in this way.

Completări, precizări, simbolistică[modificare sursă]

Nu peste tot în România bărbații oferă mărțișoare femeilor. Există zone în care femeile oferă aceste lucruri bărbaților ca semn al îndemânării lor. În zona Târgu Ocna, tatăl meu îmi povestea că atunci când era mic (1955-1965) exita acest obicei prin care fetele ofereau băieților Mărțișoare făcute personal de ele prin care își demonstrau măiestria.

Un alt lucru care nu este foarte discutat este simbolistica Mărțișorului care prin simbolurile atașate aței alb-roșii, vor să exprime ceea ce îi dorești persoanei căreia îl oferi. De exemplu coșarul sau potcoava înseamna noroc, florile au și ele semnificația lor, ș.a.m.d.

Vladbejenaru 4 februarie 2008 11:24 (EET)[răspunde]

Și in Bucovina tradiția este ca femeile să ofere mărțișoare bărbaților. Eu sunt din Bucovina, și încă de când eram copil așa am fost învățat. Abia mai pe urmă, după '91, '92, când au început să apară și să se impună tot mai multe televiziuni ca surse primare de informare, am auzit pentru prima dată în viața mea că de 1 Martie bărbații dau femeilor mărțișoare și flori sau chiar alte cadouri mai scumpe.

Nu am gasit înca o sursă oficială care să precizeze asta, dar țin minte că am citit cu mai mult timp în urmă, într-o carte despre folclor, că obiceiul de demult era ca în ziua de 1 Martie fetele să lege o ață alb cu roșu la încheietura mâinii băieților. Era vorba în special de tineri necăsătoriți, iar ața bicoloră avea un simbol magic de protecție sau de noroc pentru cel care o purta. Motivul era faptul că bărbații, tinerii, erau cei care plecau de acasă ca să muncească, sau să vâneze, sau să strângă. Din cauză că aceste activități își reluau de obicei cursul la venirea primăverii, ziua de 1 Martie a rămas ca tradițională pentru a oferi aceste simboluri, pentru ca cei care le primesc să fie feriți de orice primejdie sau să aibă noroc în activitățile pe care le întreprind.

De asemenea o altă simbolistică este și aceea de a exprima dragostea față de persoana căreia îi este oferită, cum de altfel este un simbol al venirii primăverii, dar cred că acestea sunt mai recente. Toate aceste simboluri se regăsesc în formele pe care le au mărțișoarele: flori - venirea primăverii; inimioare - dragoste; potcoavă, coșar, trifoi cu patru foi - noroc.

luciani27 27 februarie 2009 16:03 (EET)[răspunde]

Acuratețe[modificare sursă]

Mitologie?[modificare sursă]

De ce să considerăm Mărțișorul element mitic? Este mai curând un element folcloric de tipul culturii orale, un obicei popular care poate cel mult porni de la niște conotații magice sau de la superstiție. M-am uitat în dicționarul de mitologie de Victor Kernbach, 1983, și nu figurează (ar fi făcut-o în mod sigur dacă era cazul). Formatul cu mitologie românească ar trebui corectat (scos Mărțișorul de acolo) și eliminat din articol. Aștept mai întâi comentarii. (impy4ever (discuție) 24 februarie 2009 14:23 (EET))[răspunde]

P.S. Toate obiceiurile și sărbătorile trebuie scoase din formatul respectiv. Ele sunt elemente de folclor, Ele nu implică doar mitologia. În plus, cele mai multe unele nici măcar nu au un fond mitic (evident sau cunoscut cu certitudine). (impy4ever (discuție) 24 februarie 2009 14:26 (EET))[răspunde]

Eu zic că mai degrabă să redenumim formatul cam în felul următor: „Tradiție, folclor și mitologie românească”.--Tudorτ 26 februarie 2009 13:58 (EET)[răspunde]
Termenii nu sunt cei mai preciși. Bănuiesc că ai vrea să pui laolaltă zestrea culturală a românului de la sat și credințele strămoșești. E însă un domeniu de definiție cam... lat. Cultura este studiată de etnologie și folcloristică, prima ocupându-se cu ceea ce numești tu tradiție (cultură materială – așezări, îmbrăcăminte, bucătărie populară etc.), iar a doua răspunzând pentru cultura spirituală de tip artistic (literatură, muzică, dans, teatru popular).
Problema cea mare este cea a credințelor care, deși în relație cu celelalte două și foarte influente în ce le privește, fac parte din cu totul altă lume. Ele țin de religie, de esoterism, de filosofie; sunt un strat care are cu totul altă vechime și care deja nu mai vorbește numai de români (ci și de strămoșii lor). Așadar prima corecție ar fi „de pe teritoriul României” (în loc de „românească”). Problema este că mitologia nu se definește ca fiind în slujba culturii, ci în slujba relației cu divinitatea. Mitologia, dincolo de toate efectele pe care le are asupra culturii materiale și a artelor populare, răspunde de dominantele religioasă și filosofică ale cunoașterii. Or, ea nu este un efect, ci o cauză. De asta am propus de la bun început să nu punem mitologia laolaltă cu obiceiurile populare. Acestea din urmă sunt situația vie în care se recunosc și cultura materială, și arta populară, și latura filosofică-religioasă. Nu trebuie să uităm că aceste delimitări sunt făcute de către cercetători, ele nu sunt deloc evidente în situația reală.
Și chiar dacă am face un format pentru cultura materială populară, unul pentru artele populare (folclor) și un al treilea pentru credințe populare (mitologie), Mărțișorul tot iese afară din discuție, el fiind un obicei, deci o reuniune a celor trei (cultură materială, suportul literar al poveștilor despre el și implicațiile religioase ale obicieiului). Un alt caz: ce facem cu superstițiile românești, ele unde mai pică? Adevărul este că subiectele astea nu sunt stăpânite de prea multă lume care să activeze la Wikipedia. Eu simt că subiectul mă depășește – despre etnologie nu știu mare lucru, iar ce știu despre mitologie nu are un temei serios. După etichetele Wikipedia, toate subiectele astea cer recrutarea unui expert. Nu știu în ce măsură există cineva disponibil care să facă diferența netă și să cunoască suficient toate cele trei subiecte încât să ne creeze un aparat de clasificare suficient de exact și în același timp accesibil cititorilor. Eu știu, de exemplu, destui care pot să-mi vorbească din perspectiva artelor, vreo câțiva care să-mi vorbească din partea credințelor și a filosofiei și cu greu aș găsi pe cineva care să-mi vorbescă de cultura materială. Dar dacă eu aș încerca să sintetizez cele trei capitole, aș face cercetare originală și, neavând imaginea de ansamblu, risc să greșesc prin concluziile trase.
Oricum, ideea e că nu le putem pune împreună. E ca și cum am scrie despre bărci, mobilier și piane la un loc pe temeiul că toate se construiesc din lemn... (Iar în cazul nostru, „lemnul” este caracterul popular-ancestral al celor trei obiecte de studiu). (impy4ever (discuție) 26 februarie 2009 16:41 (EET))[răspunde]
P.S. Corecturile la prima mea intervenție îmi aparțin. Le-am făcut pentru că nu am fost deloc riguros d.p.d.v terminologic acolo și, în lipsa lor, ce am spus acolo se cam bătea cap în cap cu ce am spus acum. (impy4ever (discuție) 26 februarie 2009 16:59 (EET))[răspunde]
Da, niște asidue cercetări filologico-mitologice ar fi necesare, însă cine e în măsură să le facă? Citind mesajul tău, tocmai mă pregăteam să-ți sugerez ție a face acest lucru, dar ulterior ai zis că nici nu tu n-ai fi în măsură. Astfel, dacă nu putem întreprinde nimic concret în momentul de față, eu zic să-l lăsăm așa formatul.--Tudorτ 26 februarie 2009 19:18 (EET)[răspunde]

Beleaua e următoarea: am vorbit ieri noapte cu un amic ceva mai cunoscător al ariei ăsteia și mi-a spus că sistemul pe care l-am propus eu mai sus poate fi valabil cu indulgență pentru anul 1900. Subtextul unei asemenea afirmații este că la nivelul cercetărilor de mai încolo, Wikipedia se arată pur și simplu neputincioasă. Situația vădește o complexitate atât de mare încât este supărător de simplificat să stabilim o categorisire unică și să avem pretenția că e cea mai bună. Dacă nu suntem implicați prea tare, am putea alege un sistem dezvoltat de niște autori sau un altul, în mod arbitrar; dacă avem o părere și favorizăm o teorie anume, nu suntem neutri și alegerea în sine este o umbră de cercetare originală. Cum am da-o, e prost. E exact problema cu categoriile de bază ale Wikipediei, pe care o discutam de curând tot noi doi. Sistemul de categorizare și formatele astea din subsolul paginii sunt prea simpliste ca abordare pentru a cuprinde adevărul științei de secol XXI. Prietenul îmi explica că ăsta e poate cel mai mare neajuns al Wikipediei: științele aflate la nivel empiric (științele sociale, îndeosebi) nu pot fi exprimate fidel pentru că sistemul de delimitare a informației e unidimensional, ideea de abordare alternativă fiind scoasă din problemă. Așadar, singura soluție este să le punem de-a valma. Însă chiar și valma asta nu e ușor de obținut. Am să revin cu corecții, sugestii și noi lămuriri când mai primesc așa ceva. (impy4ever (discuție) 28 februarie 2009 00:29 (EET))[răspunde]

Pinguinul si martisorul[modificare sursă]

Potrivit unei alte legende, în timpurile străvechi, undeva în nord, trăiau un om și un pinguin. Tot ce vânau sau pescuiau, atât iarna cât și vara, era pus în comun și fiecare își lua o parte conform nevoilor sale. Într-un an însă iarna fu deosebit de aspră, zăpada și gheata ce acopereau pamântul și marea fiind în continuare atât de groase încât era imposibil de făcut copci sau de scormonit pamântul în cautare de rădăcini comestibile. Primavara întârzia să-și facă apariția iar frigul era tot mai pătrunzător și mai greu de suportat cu burta goală. Pinguinul, spunându-și că numai el singur putea să-i salveze, își scutura penele frumos colorate și își luă zborul în căutarea mării libere. Zbură o zi, două, însă în zadar, peste tot numai gheață. Dezamăgit, se întoarse la coliba acoperită de zăpadă în care își găsi tovarășul ca un sloi de gheață, abia mai suflând. Singura șansă de al salva era de al încălzi cât mai repede. Dar unde să găsească o sursă de căldură? În Soare !!! Hotarât, își luă iarăși zborul și traversă norii groși, apropiindu-se tot mai mult de Soare. Penele începură să fumege însă el nu renunță, apropiindu-se tot mai mult și mai mult, hotarât să rupă un fragment de Soare. Dar cu cât se apropia, cu atât căldura devenea mai puternică, majoritatea penelor sale transformându-se în scrum. Cu a ultimă bătaie de aripi pinguinul reuși să atingă Soarele și să prindă o rază soare în cioc, după care căzu spre pamânt și, cu ultimele puteri, puse raza de soare pe pieptul prietenului său. Aceasta, sclipind când roșu, când alb, topi gheața care îl înconjura, readucându-l la viață, și fu primul semn al primăverii. De atunci, în fiecare an în acea zi oamenii obișnuiesc să poarte un șnur alb cu roșu în amintirea pinguinului, pasărea care după această aventură rămase cu penele negre și nu mai putu zbura.

Aceasta este istoria pe care mi-a povestit-o (sau citit-o ?), cu ani buni în urma, învățătoarea din clasa I-a. Am căutat referințe însă pe Google nimic pertinent. A mai auzit cineva această istorie?Pocor (discuție) 2 martie 2011 00:09 (EET)[răspunde]

Frumoasă poveste, dar nu se putea petrece „undeva în nord”. Majoritatea speciilor de pinguini trăiesc în mările emisferei sudice, doar una singură trăiește în apropierea ecuatorului. --Bătrânul (discuție) 3 martie 2013 17:31 (EET)[răspunde]